„Poți să păcălești cîțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul.“ – Abraham Lincoln 

Este, fără îndoială, un moment potrivit pentru a reda o poveste din iarna anului 2018, pentru a pune speranța noastră de mai bine în contextul unei realități pe care trebuie să o avem în vedere și de care trebuie să ținem cont dacă vrem oameni noi în politică. Mă refer la faptul că trebuie să producem acești oameni politici în care să avem încredere, să-i educăm, să-i învățăm deprinderile morale și standardele de competență care trebuie să fie întrunite la cîrma țării, pentru că acești oameni nu devin de la sine, sistemul de educație românesc și cutuma politică din România nu pot oferi calitățile pe care le cerem de la oamenii politici. Drept urmare, oamenii politici pe care îi vrem pare că încă nu există…

Vorbeam cu taică-miu despre premierul japonez care s-a dus să se plimbe alături de soția sa prin Muzeul Satului, la -5 grade Celsius, după ce întîlnirea programată cu prim-ministrul român a fost anulată în urma celui de-al doilea mare caft din partidul de guvernare. Taică-miu afirmă resemnat: „Este o rușine pentru țara asta să tratezi un om de un așa calibru în asemenea hal. Este o rușine că România nu își formează oameni politici de calibru, tineri școliți cu responsabilitate în domeniul relațiilor politice, oameni pe care să îi trimită la Haga și la Bruxelles ca să interacționeze cu marile instituții europene, să îi învețe arta diplomației și să interacționeze cu instituțiile politice ale statului român și ale altor state, pentru a înțelege cum funcționează acestea din punct de vedere al relațiilor politice externe, să știe care sînt statele membre ale Uniunii, nivelul de implicare al fiecăreia în politica externă și programele, planurile de viitor ale Uniunii, ca un fel de rezidențiat în politică. Oameni pe care să te poți baza în situații de criză politică și care să arate și bine în sensul de a impune prin prezența lor o anume autoritate, oameni cu mutră inteligentă și coafură așezată, cu care să nu-ți fie rușine să te afișezi!…“

Speranța de mai bine a multora stă în tinerii politicieni care ar trebui să fie altfel decît ăștia care se află acum pe scena politică internă și care ar trebui să aducă schimbarea mult așteptată în țara asta. Acum aproximativ un an, am avut ocazia să scriu un interviu luat unui tînăr aspirant la viața politică din România, un tip pe care îl știam din facultate. L-am văzut o dată la TV într-un talk-show politic, vorbind despre el și despre ce vrea să facă pentru țară. M am bucurat cînd l-am văzut pe post pentru că era un tînăr de vîrsta mea, o față nouă în peisajul acru și amar al politicii de la noi și cum, la vremea respectivă, începeam să scriu pentru o revistă locală care trata și subiecte politice, i-am propus să realizăm un interviu. Ca să îmi inspir întrebările din parcursul profesional al acestuia, am căutat informații și am început cu website-ul său personal. Așa am aflat că omul care l-a îndrumat înspre viața politică este un baron din partidul actual de guvernare, activînd în subordinea acestuia mai mulți ani. În decembrie 2016 candida ca „independent“ la alegerile parlamentare, strigînd pe unde i se dădea ocazia că urăște partidele politice, că este singurul, unicul și veritabilul candidat independent, făcînd aluzii cu scop defăimător la adresa unor candidați cu doctorate fabricate prin plagiat. Independentul nu a intrat în 2016 în Parlament, pentru că nu a obținut numărul de voturi necesar, deși era convins că va reuși.

N-am mai auzit de el pînă la mijlocul anului 2017, cînd primesc un telefon. Tînărul aspirant politician mă solicita pentru un nou interviu care să-i facă publicitate, pentru că, de data asta, încerca intrarea în lumea politică pe altă ușă, făcînd parte dintr-un partid și aderînd la programul partidului, înființat chiar de politicianul doctorand prin plagiat pe care-l hulea și-l lua la mișto cu cîteva luni în urmă (cînd era independent!). Separat de evidenta fățărnicie șmecherească pe care o practica față de oamenii pe care declara că-i reprezintă, față de actualul său lider de partid, cît și față de mine, mi-am pus problema formării politice a acestui tînăr politician aspirant. Păi, cine să-l formeze pentru a reprezenta interesele țării? Cine să-i explice valorile și normele practicate în viața de zi cu zi în ciomăgeala politică din România? Cine să-i arate tehnicile de supraviețuire în public ale unui om politic și cine să l învețe „diplomația“ specifică a politicii românești, adică limbajul alunecos, aroganța legănată din vîrfurile picioarelor à la Tăriceanu? Cine să-l învețe cum să slalomeze printre întrebări, pendulînd între miștocăreală și vorbă de duh în scopul suprem de a lăsa răspunsurile-n coadă de pește? Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Olguța, Nicolicea, ăștia sînt de fapt profesorii de științe politice ai tinerilor aspiranți la viața politică din România, ăștia reprezintă astăzi reperele lor morale, modelele-n viață, ăștia sînt sistemul și ca ei vor să ajungă cînd or să fie mari. Nu există independenți, ci numai dependenți.

Zicea bine taică-miu, dar zicea degeaba. Tînărul om politic va prinde tot mai multă experiență. Va deveni parte din sistem și va încasa voturile noastre cîștigătoare. Mi-e teamă că o să-i acordăm încredere pe semnătură și-o să-l luăm de tînăr responsabil, iar cînd va trebui să-și asume ceva în fața țării va zice cu seninătate ce a învățat de la profesori: „Cred că aveți o fixație. Îmi asum tot ce vreți dumneavoastră. Și dacă a nins aseară, tot io o să-mi asum!“. În caz de eșec al unor alegeri de o importanță crucială pe care le va face pentru țară, va declara cu calm: „Se pare că am avut mînă proastă!“ Iar cînd delegații externe vor vizita Muzeul Satului în lipsă de altceva, va justifica flegmatic ratarea oportunităților pentru țară: „Din cîte știu, au căzut guverne și-n alte țări!“, spunea toate astea (încă) actualul lider de partid.

Și mă mai tem că ne va fi rușine o vreme, vom face bășcălie o vreme, iar dacă nu producem „oameni noi în politică“ vom uita și de astea, în timp ce tînărul om politic în care ne-am pus speranțe de mai bine va prospera într-o cetate umilită.

Foto: flickr