Dincolo de geam

28 iulie 2014
Povestitori și ascultători (întîmplători) jpeg

Am ajuns în vara asta pentru prima dată la Biertan. Și mi s-a părut un loc aproape paradisiac. Într-un mod deloc complicat și foarte liniștitor. 

La pensiunea la care am stat, camerele erau mari, aerisite, cu parchet și mobilă ce părea veche, din lemn. Cu covoare albe de lînă și scrinuri cu multe sertare mici. Cu geamuri mari, care dădeau în stradă, spre un podeț.

Pe scurt, cam exact cum îmi doream. Totul nepretențios, deși elegant și cald. În aste condiții, am descoperit că-mi plăcea prea mult în cameră. Că nu prea vroiam și nu prea-mi dădea mare lucru ghes să ies din ea.

Dincolo de geam era o lume. De acolo se auzea clopotul cetății. Tot de acolo răzbăteau glasuri de  păsări, care mai de care. Trecea mereu un cîine mic și galben, precum majoritatea biertanezilor. Se perindau plozii locali care dădeau bună-ziua tuturor, precum în zilele idilice (dar numărate) ale copilăriei mele la țară. Treceau oameni serioși cu treabă peste podeț.

Toate astea se auzeau și se ghiceau dincolo de perdeaua pe sub care intra un aer incredibil (e drept că și niscaiva muște...). Știam că, dacă o luai pe drumul prăfos în direcție opusă podețului, ajungeai în Piața centrală. În piața comunei, inima ei. Acolo se dădeau acreditările pentru festivalul Lună plină, acolo erau șezlongurile nostime gen armată pe care se mai trînteau, din cînd în cînd, spectatorii festivalului printre proiecții. Dar, în același timp, acolo era  spațiul unde puteai întîlni și observa personajele locale. Un domn în scaun cu rotile era martor nelipsit al ututor întîmplărilor, cît și al adăstării (am avut onoarea să mă salute la plecare, ca un vechi prieten, deși nu schimbasem nici o vorbă). Un altul, pe picioare, dar trăind în lumea lui, se mișca de colo –colo și comenta cu el însuși ce vedea. 2 copii locali cerșeau de-a dreptul. Un alt cerșetor strîngea ce rămînea pe mese. 2 doamne cu mături șușoteau într-o parte, așteptînd momentul prielnic să intervină și-i boscorodeau pe copiii care cerșeau. În extrema dreaptă, 2 fetițe spre fete frumoase și rotunjoare vindeau prăjituri de casă cu vișine, rubarbă, morcovi ori cacao. Uneia dintre ele îi ajungeau ochii fix în dreptul tejghelei. Te scruta pieziș de sub marginea acesteia. Tot pe acolo mișunau adolescenții locali, ce vorbeau tare și comentau la filme, minunîndu-se, de diverse, zgomotos.

Un alt cîine mic și galben era nelipsit și aici, mai ales în zona de carmangerie. Același cîine care se așeza și sub mesele restaurantului din apropiere, fără să se clintească atunci cînd soseau clienții ”adevărați”. Avea într-una dintre chelnerițe o susținătoare serioasă: aceasta s-a dovedit, în conversație, o mai ferventă apărătoare a tuturor tipurilor de animale, de la cîiini la lupi și urși decît reprezentantele Greenpeace.

Toate astea nici măcar nu le vedeai pe geam. Dar, dacă le știai, era suficient să le simți doar aruncînd o privire leneșă prin perdeaua fluturîndă a camerei de pensiune idilică. Și să nu mai simți nevoia să ieși...

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.