Nu mi-am vizitat părinții de o jumătate de an. De fiecare dată cînd schimb așternuturile mă gîndesc la ale mamei și la mirosul lor, care n-are nici o legătură cu detergentul cu care le spală. E acolo povestea noastră întreagă, în care se amestecă parfumuri și un sentiment de acasă, pe care pot să-l detectez în ciuda oricăror arome tari și artificiale. Mi-o imaginez în timp ce le schimbă, de fiecare dată cînd le scot pe ale mele din dulap, le calc și îmi îmbrac patul. Îi văd mîinile, fragile și puternice în egală măsură, și unghiile rotunjite, date cu ojă, așa cum eu nu le-am avut niciodată, și îi simt, difuz, L'Air du Temps-ul, pe care aș putea să-l recunosc oriunde, pentru că nu va fi la fel pe nici o altă piele. Poate de asta am dezvoltat o relație atît de intimă cu somnul și cu cine îl împart. Și mi se pare nedrept că, în copilărie, în ciuda prospețimii rufelor, aveam un vis recurent care mă făcea să-mi fie frică să adorm, pentru că trecerea însemna o cădere în gol, și un capac metalic care se izbea cu zgomot deasupra mea și asta mă speria și nu-mi plăcea să mă întorc acolo.

Începuturile sînt de multe feluri. Dar un pat proaspăt făcut pentru mine încă mă emoționează. Poartă în el promisiunea unei vieți noi, cu visele ei și, într-o formă mundană, și o formă de curățare. Nu poți să culci pe cineva în așternuturi folosite. N-ar fi drept. Întîi strîngi, faci curat, și apoi primești oaspeți. Și nu e vorba de politețe aici, ci de dorința de a-i da oferi celuilalt încrederea că va trece din ziua de azi în cea de mîine mai ușor. Și că asta e responsabilitatea ta de gazdă. Că îl vei ajuta să înțeleagă că poate s-o ia de la capăt, fără să-i spui nimic altceva. 

Așternuturile din hoteluri rămîn doar impecabile, dar n-au viață. Casele oamenilor vin la pachet cu paturi mai confortabile sau mai incomode, dar mereu cu un miros inconfundabil. Mi se pare și amuzant că poți să regăsești un model pe care îl recunoști de la Ikea, de exemplu, dar în momentul în care te cuibărești în el, îți dai seama că n-are nimic de-a face cu ce știai. Că personalizăm totul și niște dungi colorate sau un imprimeu cu floricele gri nu sînt suficiente pentru a ne crea un sentiment de familiaritate. Îți spui că l-ai mai văzut și atît. Mereu va fi altceva care te va face să te simți în largul tău. Senzațiile au un alt circuit în natură, la fel ca apropierea de cineva.

N-am cum să uit că unul dintre simptomele virusului de acum e pierderea mirosului. Și una dintre recomandări e să încercăm să nu înnoptăm în spații străine, ci să rămînem cît mai mult în spațiile și în așternuturile noastre.

În vremurile astea, îmi face bine să visez la momentul acela din zi sau din seară, cînd niște oameni, cu fricile și speranțele lor, dezbracă niște paturi, ca să le îmbrace la loc, în niște cearșafuri proaspăt spălate.

Credit foto: Robert Petreanu