● Nu ştiu cum au fost alţii, dar eu am învăţat că poţi spune minciuni, iar dacă sînt şi ingenioase, poţi fi chiar felicitat – din cartea ofiţerului Gottfried August Bürger care, pe la 1740, se războia pe bune cu turcii. Întors acasă a scris Aventurile baronului Münchhausen în care un vînător ţăcănit (pe numele lui real Karl-Friederich Hyeronimus von Münchhausen) povestea cum fusese pe Lună, cum călărise el o ghiulea de tun, cum a întors un lup pe dos ca pe o şosetă, şi alte năzbîtii. Acum, actorul Ion Lucian citeşte pe trei CD-uri (la Humanitas Multimedia) aventurile baronului, şi mai că m-aş simţi copil din nou. (Marius Chivu)

● Nu rataţi L’Illusionniste, cel de-al doilea lungmetraj al lui Sylvain Chomet, realizat după un scenariu al cineastului francez Jacques Tati (1907-1982). Autorul minunatului Les Triplettes de Belleville (Franţa, 2003) ne propune acum o meditaţie dulce-amăruie a condiţiei artistului, un magician bonom, care îşi pierde puterile de a-i impresiona pe cei din jur. Lumea se schimbă şi trucurile sale nu par să mai aibă vreo putere. E vorba despre o combinaţie magică: ultima poveste scrisă de Jacques Tati, cel mai candid şi mai „nepămîntean“ dintre cineaştii-actori, spusă/desenată cu imaginaţia flamboaiantă a lui Chomet. (Ana Maria Sandu)