Ecaterina cea Mare, Cinepolitica, Johan Cruyff

Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Ecaterina cea Mare, Cinepolitica, Johan Cruyff jpeg

● Mihai Șora, cuvînt către tineri: „Dar biblioteca virtuală, biblioteca aceea care stă în cîțiva centimetri pătrați și poate fi plimbată oriunde, care poate fi luată în bagaj cum iei un pieptene ori periuța de dinți, ei bine, această bibliotecă este privilegiul, formidabilul cîștig al generației de azi. Dacă faci ca paginile marilor cărturari ai lumii să ajungă din tabletă între circumvoluțiunile tale, dacă deschizi bine ochii, învățînd ceva din ceea ce citești, nu vei fi nicio-dată un om fără rost. Și vei descoperi că nu există salvare individuală în absența omeniei, că tu însuți ești parte a țării tale, că trebuie să pui umărul la ridicarea ei și că apar momente, în istorie, cînd – dacă mintea și umărul tău nu sînt prezente – țara aceea care este țara ta se prăbușește“ – integral pe Facebook, martie, 2018. (Ruxandra Mihăilă)

● Venerabilul Mihai Şora va susţine o conferinţă, pe 15 aprilie, în cadrul seriei iniţiate la Teatrul Naţional din Bucureşti. N-ar trebui ratată. (Marius Chivu)

● Un reportaj de Sorana Stănescu, despre doctori şi credinţa în Dumnezeu, din cel mai recent număr DoR: http://www.decatorevista.ro/doctori-si-dumnezei. (Cristina Ştefan)

● Dacă acest număr al revistei noastre tot apare cu o zi înainte de Vinerea Mare, recomand consistenta biografie Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei (Editura ALL) de Robert K. Massie, unul dintre cei mai faimoşi biografi americani de azi. Cartea este de referinţă, fiind amplu recenzată în reviste precum The New York Times Book Review, Newsweek sau The Washington Times. (Marius Chivu)

● A apărut primul volum din corespondența lui Dostoievski, Scrisori I (1837-1859) la Editura Polirom, traducere de Leonte Ivanov. O reconstituire a unei lumi și intimitatea unui personaj fabulos. (Ana Maria Sandu)

● Numărul din martie al revistei timișorene Orizont cuprinde un amplu interviu acordat de Vasile Popovici despre Virgil Ierunca. O evocare pe cît de afectuoasă și de emoționată, pe atît de lucidă a acestui mare intelectual român, care, de la microfonul Europei Libere, a ținut sus standardul cultural al României în deceniile în care România singură, îngenuncheată, nu mai putea să și-l respecte. Rar ne mai aducem aminte de Virgil Ierunca și de Monica Lovinescu, ceea ce spune totul despre noi, cei de acum. Salut din acest colț de pagină al Dilemei vechi apariția acestui interviu, excelent realizat de Alexandra Mănescu. (Sever Voinescu)

● „Un tip cu un defect în materie de fotbal: nu mă pot concepe altcumva decît în vîrf. Ca jucător sau antrenor, nu sînt capabil să fac ceva la nivel scăzut. Nu pot să gîndesc decît într-o singură direcție. Tot mai sus. Spre cît mai bine cu putință. Iată de ce, pînă la urmă, a trebuit să mă opresc.“ Nu-i așa că citatul pare interesant? E din prefața autobiografiei lui Johan Cruyff, (tradusă la editura Publica în 2017), cunoscutul fotbalist și antrenor olandez care „s a oprit“ în urmă cu doi ani. (Andrei Manolescu)

● Între 18 şi 22 aprilie se desfăşoară la Bucureşti Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica. În competiţie sînt filme recente pe teme sociale şi politice – e, într-un fel, un festival al actualităţii fierbinţi din Europa şi din lume. Programul poate fi consultat la adresa www.cinepolitica.ro. (Matei Martin)

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.