Împăratul cu tendinţe incestuoase din povestea Piele de măgar, de Charles Perrault, vrea să-şi seducă propria fiică, oferindu-i toalete extravagante. Ea încearcă să cîştige timp, mărindu-şi, treptat, pretenţiile. Cere, mai întîi, exorbitantul, apoi imposibilul. Rochia de argint şi cea de aur ies fără cusur. Uimitor este însă faptul că meşterii împăratului pot satisface chiar fantezia prinţesei de a avea o rochie "de culoarea timpului". Văzînd că n-are scăpare prin supralicitare, prinţesa recurge la deghizare: renunţă la frumuseţe pentru a dobîndi siguranţa, acoperindu-se cu pielea unui măgar. Gradul maxim de sofisticare a îmbrăcămintei presupune adaptarea ei perfectă la corpul celui sau celei care o poartă. De aceea, cu cît mai luxoasă, cu atît îmbrăcămintea este mai transparentă. La limită se ajunge la minimalismul din filmul lui Robert Altman, care propune defilarea graţioasă a manechinelor nude. Împăratul lui Andersen este gol doar pentru copilul naiv din public; pentru toţi ceilalţi, el este învelit în straturile transparente ale imaginaţiei. O variantă kitsch a îmbrăcămintei sofisticate este pictarea unor haine iluzorii pe corpul gol. O tînără englezoaică a cîştigat un pariu, făcîndu-şi cumpărăturile la Harrod’s, neavînd altceva pe ea decît pictura în trompe l’œil a unei ţinute de stradă: T-shirt inscripţionat şi pantaloni mulaţi. Cu cît îmbrăcămintea este mai rafinată, cu atît asigură mai puţin securitatea corpului în faţa agresiunilor mediului. O femeie în rochie decoltată de seară sosită la han în vreme de vijelie nu este recunoscută drept prinţesă, în altă poveste de Andersen, decît după ce trece prin proba bobului de mazăre ascuns sub nouă saltele. În zilele noastre, deplasarea în maşina cu aer condiţionat de la un loc adăpostit la altul elimină teama de intemperii şi de temperaturi scăzute. Rămîn, totuşi, două forme de agresiune, pe care şi creatorii de modă, nu doar agenţii de circulaţie şi de securitate, trebuie să le ia în seamă: accidentul rutier şi atacul terorist. Artistul cyber Stahl Stenslie atrage atenţia că orice persoană grijulie cu aparenţa sa trebuie să ia în seamă posibilitatea de a fi oricînd sfîrtecată în bucăţi de o ciocnire între maşini sau de explozia unei bombe. În aceste condiţii, costumaţia riscă să fie sfîşiată aleator, lăsînd zdrenţele să atîrne inestetic. Ca urmare, el propune o linie de modă adecvată unor asemenea eventualităţi. Elementele vestimentare sînt concepute modular, fiind uşor detaşabile unul de celălalt. Mai mult, deşi armonia de ansamblu este asigurată, fragmentele de îmbrăcăminte au autonomie, identitate şi linie proprie. Astfel, oricum ar fi secţionat corpul, fiecare parte îşi va păstra propriul acoperămînt, cu urmele sale de graţie şi eleganţă. Acelaşi Stahl Stenslie atrage atenţia că, în vremea virtualizării, adecvarea îmbrăcămintei la corpul real este un concept demodat. Cibernautul există nu prin corpul său, ci prin imaginea sa corporală, construită după bunul său plac. Elementele biologice care ţin de vîrstă sau gen nu mai constituie restricţii. Agentul virtual îşi compune structura multimedia a unei corporalităţi imaginate şi îşi asumă aparenţa virtuală care să se asorteze cu personalitatea sa fantasmatică. El face publicitate propriei imagini, o impune, o face să interacţioneze cu imaginea celuilalt. Senzorii sînt suficient de perfecţionaţi pentru ca interacţiunea să nu mai fie limitată la canalele vizual şi auditiv. Ciber-comunicarea, din intelectuală, devine senzorială, deşi rămîne virtuală. Simularea nu mai este de ajuns, dorim stimularea. Stahl Stenslie s-a asociat cu Kirk Woolford, pentru a realiza, în colaborare, proiectul cyberSM. Acesta oferă mijloacele de construcţie a identităţii corporale virtuale, îmbrăcămintea inclusă. Amatorul de corp virtual bine stilizat şi elegant îmbrăcat efectuează alegeri bine ghidate într-o bancă de date care conţine corpuri numerizate, îmbrăcăminte şi accesorii adecvate. Căutarea în baza de date permite focalizarea pe detaliu, rotaţia mostrei într-un spaţiu tridimensional simulat, chiar şi "proba" variantei adoptate. Important este că nu se recurge la principiul pr