Omul e american şi lucrează în Bruxelles de 20 de ani. Este vicepreşedintele uneia dintre cele mai puternice firme de lobby din oraş. Firma are cîteva principii clare: nu minte, pentru că minciuna este dăunătoare afacerilor, pe termen lung. Nu lucrează pentru state autoritare, pentru industria tutunului sau a armamentului (deşi are, printre clienţi, multe companii din „health care“ – traduceţi cum vreţi, mie asta îmi sună a industria medicamentelor, una dintre cele mai puţin inocente industrii globale). Nu lasă la preţ. Un lobby eficient este scump. Este pentru instituirea unui registru al lobby-ului, fiind de părere că, astfel, întreaga activitate „de ramură“ ar avea de cîştigat. „La aceste standarde de moralitate, aţi lucra pentru România, o ţară cu un ridicat nivel al corupţiei?“ Răspuns rapid: „România este o ţară democratică, are alegeri libere, este membră NATO şi UE, nu am avea nici un fel de problemă. Dacă aveţi vreun indiciu că aţi dori să ne fiţi clienţi, îl putem chema repede pe colegul de la departamentul juridic, să începem negocierile“, încheie răspunsul, glumind, americanul din Bruxelles.

Doamna este din România, dar lucrează de ani de zile pentru Comisia Europeană, în zona fondurilor structurale. Cunoaşte în cele mai mici detalii tehnice procedurile valabile pentru mai toate statele membre în materie de accesare a finanţărilor comunitare. Enumeră calm hibele de sistem din România: instabilitatea personalului din autorităţile de management, nivelul scăzut al salariilor din sistem, lipsa de motivaţie a funcţionarilor, în condiţiile schimbărilor politice frecvente, invenţii birocratice fără sens (de exemplu, ştiaţi că Ştampila mai există doar la noi şi la bulgari?), experienţa încă redusă în materie de proiectare a programelor. „Dar nu e adevărat că avem cea mai scăzută rată de absorbţie şi că asta e din cauza celei mai mari rate a corupţiei din toată Uniunea?“ Răspunsul vine calm, detaşat: „Ar trebui să ne uităm mai degrabă la calitatea şi apoi la cantitatea banilor cheltuiţi. E bine să ne concentrăm pe calitatea personalului care lucrează la nivel naţional cu fondurile europene şi să vedem cîte programe operaţionale sînt în verificări şi opriri temporare de plăţi în ţări cu ştate vechi: Germania, Italia, Franţa. România nu este nici mai rea, nici mai bună, are doar un deficit de experienţă, dar şi o tradiţie în a recupera spectaculos pe ultima sută de metri“.

Domnul este italian, a fost procuror cea mai mare parte a carierei sale şi conduce instituţia de control al utilizării fondurilor europene. Ne arată statistici, ne spune că are personal foarte puţin (cca 200 de agenţi în toată Europa). Drept dovadă, ne arată tabele cu numărul de turnătorii legate de utilizarea fondurilor. Recunoaşte că marea majoritate sînt rezultatul invidiei vecinului. „Dar, ce să faci, aşa puţini cîţi sîntem, trebuie să verificăm şi prostiile, ăsta ne e mandatul.“ Ne arată un raport de activitate în care, la capitolul „iregularităţi“, România şi flancul sudic (Grecia, Bulgaria, Italia, Spania, ba chiar şi Franţa) au poziţii fruntaşe. La fel de fruntaşe sînt aceleaşi ţări şi în tabelul „reclamaţii şi sesizări“. Întreb care este relevanţa celor două seturi de cifre. „Iregularitate“ înseamnă că ştampila a fost pusă în colţul din dreapta jos, în loc de colţul din stînga sus; nu înseamnă fraudă. Îmi dă dreptate şi promite ca următorul raport să facă mai clară diferenţa. Întreb care este rostul unei statistici a reclamaţiilor şi sesizărilor. Poate doar sociologic, să indice care ţări sînt mai apropiate de modelul cultural al „caprei vecinului“. Iar îmi dă dreptate. Îl înţeleg. Statisticile alea au doar rolul de a arăta cît de mult muncesc ei, cu doar 200 de agenţi.

După o (altă) săptămînă în Bruxelles am înţeles (încă o dată) cît de multe complexe de inferioritate inutile ne creăm la Bucureşti, din lipsă de experienţă, din prea multa concentrare pe obsesiile naţionale şi, adeseori, din prea multă energie partizană, fără valoare adăugată, investită în politica internă.

Ne va trece. Încet, încet. 

Cele mai multe întîlniri care au avut loc pe parcursul vizitei de studiu organizate de Fundaţia Euromonitor şi finanţate de JT International au fost off the record. De aceea, nu am dat nume de persoane sau de instituţii.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.