Voi face o comparaţie riscantă. Voi compara Rusia de azi cu Germania de după 1933. Nu voi încerca vreo analogie între Hitler şi Putin. Ar fi mult prea mult. De asemenea, nu voi pune vreun semn egal între hitlerism şi regimul politic actual din Rusia. Nu se văd semne de rasism sau şovinism excesiv prin Moscova, cu toate că şi acolo naţionalismul dă în clocot şi scoate oamenii în stradă. 
 
Germania de atunci era după un prim Război Mondial pierdut şi după ce Alsacia şi Lorena trecuseră între graniţele Franţei. Rusia de astăzi este moştenitoarea unei Uniuni Sovietice care a pierdut Războiul Rece şi enorm de mult din fosta zonă de influenţă exclusivă. Pe rînd, statele baltice au aderat la NATO şi UE, Georgia vrea în NATO (şi ar vrea şi în UE dacă nu ar dezavantaja-o geografia), Ucraina Maidanului şi-a exprimat clar voinţa de a se depărta de valorile dinspre Est şi de a se apropia de ale Vestului. Neamţul de acum 80 de ani şi rusul de azi pot avea în comun umilinţa. Regretul după nişte vremuri cînd contau mai mult în lume, nostalgia timpurilor „bune“ de altădată, dorinţa de a reveni, de a arăta că nu sînt nişte fitecine. Ei pot avea în comun naţionalismul alimentat de propaganda care (în ambele cazuri) acuză conspiraţia „lumii care-şi zice liberă“, menită a subjuga şi înrobi naţiunea. Senzaţia locuirii în cetatea asediată cred că este prezentă la Moscova acum, ca şi în Berlinul de altădată. De aici, nevoia de unitate, înăbuşirea oricărei voci critice, semi-deificarea liderului salvator. 
 
Nemţii de atunci şi ruşii de azi au votat liber lideri mesianici care să îi aducă înapoi la gloria de odinioară (dacă se poate ceva în plus, cu atît mai bine). Popularitatea lor este uriaşă. Nu e nevoie de mari eforturi organizatorice pentru a aduce în Piaţa Roşie cetăţeni ai Moscovei care să-i înjure pe americani şi pe ucraineni, după cum nu a fost nevoie de forţă pentru a umple stadioane în Nürnberg. 
 
Regimul nazist s-a bazat pe o doctrină care propovăduia superioritatea rasială şi nevoia de spaţiu vital pur. Rusia lui Putin nu are nimic de-a face cu o asemenea ideologie. Acolo, antioccidentalismul este argumentat cu citate din Biblie. Biserica ortodoxă rusă serveşte copios regimul, oferind muniţie „soft“ propagandei „hard“ de rit oficial. Astfel, Occidentul înseamnă consumerism, poponari, goană nebună după bani, droguri şi pierzanie. Înseamnă, adică, o ameninţare directă pentru sufletul pur al rusului pravoslavnic, pentru însăşi esenţa morală a Mamei Rusia. Rebelii din Donbas au luptat pentru valorile dreptei credinţe ortodoxe (scuzaţi pleonasmul) şi împotriva decadenţei de rit american care se dorea exportat în Ucraina. Astfel, ruşii nu au luptat contra ucrainenilor, ci împotriva americanismului din ei. Un fel de exorcizare cu AKM-ul, dacă vreţi… 
 
Cheltuielile alocate înarmării reprezintă o altă coincidenţă. În anii ’30, nemţii şi-au reconstruit masiv armata, au modernizat-o şi au adus-o la standarde incredibile de eficienţă. Conform statisticilor publicate de International Institute for Strategic Studies, din 2007 pînă azi, statele europene membre NATO au scăzut cheltuielile pentru armatele naţionale cu 20%, în timp ce Rusia le-a dublat. E drept, în termeni nominali, ruşii au cheltuit 70 de miliarde, adică mai puţin de un sfert din cele 270 de miliarde de dolari investite de europeni. Dacă ar fi să duc comparaţia mai departe, aş da crezare englezilor care se tem că viitoarea ţintă va fi un stat NATO. Probabil, unul dintre cele baltice. Nu cred că vor ataca Polonia, ca nemţii acum 76 de ani. Să semene şi conferinţa de la Minsk cu aceea de la Viena? În fond, Anschluss-ul şi anexarea Sudeţilor s-au petrecut tot în numele apărării unei minorităţi (germane, atunci) de sub ocupaţie… 
 
În aceste zile în care testosteronul dă în clocot, trag nădejde în talentul lui „Die Merkel“ de a-i convinge pînă şi pe cei mai macho lideri mondiali. În locul ei, i-aş spune lui „Der Putin“ (în limba rusă, pe care o ştie atît de bine): „Crede-mă pe cuvînt, noi am trecut prin asta. Şi, pînă să ne fie iarăşi bine, ne-a fost al naibii de greu. Nu merită. Las-o baltă…“ 
 
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.