- ce-o mai fi şi asta? -

Acum mai bine de trei ani, The Economist titra mare, pe copertă, o veste impresionantă: pentru prima oară în istorie, clasa mijlocie reprezintă mai mult de jumătate din populaţia globului. Nu am rezistat, am citit dosarul care argumenta, pe vreo 20 de pagini, titlul ediţiei. Prima informaţie, necesară înţelegerii conţinutului, este chiar definiţia termenilor de bază. Ce înseamnă, aşadar, clasa de mijloc? The Economist propune o altă definiţie decît cea bazată pe o anumită valoare a veniturilor. De zici 3000 de euro lunar – una este cheltuiala pe care ţi-o permiţi la Londra, alta la Milano şi cu totul altceva în Bogotá. Carevasăzică, puterea de cumpărare ar defini, mai degrabă, apartenenţa la numita categorie socială. Avem atunci de-a face cu clasamente pe naţiuni, o anumită sumă pe fiecare ţară, în funcţie de PIB sau de vreun indice al puterii de cumpărare? Ntz. Nici asta nu e suficient de rafinat pentru cei de la The Economist. Cu 3000 de euro pe lună, pe familie, te descurci minunat prin nordul Chinei, dar eşti cam la limită în Shanghai. Ce-i de făcut? Cum găsim definiţia? Ei bine, redacţia a propus ca burghezul mijlociu să fie definit în funcţie de cîţi bani îi mai rămîn la dispoziţie după ce plăteşte toate cele absolut necesare supravieţuirii: hrană, chirie, îmbrăcăminte. Dacă, din totalul veniturilor, rămîne o treime sau mai mult, atunci eşti calificat în clasa mijlocie. Altfel spus, dacă ai la dispoziţie cam o treime din venituri pentru a plăti o şcoală mai bună copilului, pentru a cumpăra o maşină nouă, o conexiune la Internet, un bilet-două la teatru sau pentru a merge în concediu, faci parte, bine-mersi, din majoritatea plus unu a populaţiei mondiale, numitul middle class.

Apoi, analiza continuă, prin investigarea componentei sociale, pe zone, ţări, culturi economice. Există clasă mijlocie „de aparat“ în Rusia, strîns legată de stat sau de afaceri cu statul. Apoi, există clasă mijlocie „de petrol“ în state ale Orientului Mijlociu. În America de Sud, după teribilul şoc economic al anilor ’90, clasa mijlocie pare a se fi dezvoltat ceva mai echilibrat, compusă fiind atît din bugetari (profesori, medici, ofiţeri), cît şi dintr-un segment antreprenorial în plin avînt. Situaţia este similară în India, cu diferenţe relativ substanţiale între un stat şi altul. Nu mult diferită se prezintă clasa mijlocie în China, numai că aici se mai adaugă funcţionarii puterii locale sau centrale, precum şi activiştii bine plasaţi ai partidului unic.

Pentru a complica şi mai mult lucrurile, analiza mai introduce un element, în afara bugetului familial: cultura socială. Conform unui studiu american de la mijlocul secolului trecut, care compara comunităţi urbane clasice (de genul „little Italy“) cu noile suburbii (în plină dezvoltare în epocă), la acelaşi nivel al veniturilor, diferenţele de atitudine socială şi politică erau semnificative. Suburbia era (este) mult mai deschisă, mai interesată de lume, citea (citeşte) mai mult, urmărea (urmăreşte) ştirile, este aspiraţională, îşi doreşte mai mult, mai bine, mai frumos. Comunitatea urbană de stil vechi arată, paradoxal, similar celei rurale. Este orientată mai degrabă spre interior, spre păstrarea valorilor, este conservatoare şi dezinteresată de lumea largă. Evident că, de aici încolo, se poate lesne defini comportamentul politic al clasei mijlocii.

Interesul îi cere să dorească liberalizarea serviciilor medicale sau educaţionale, deoarece are la dispoziţie acea treime a veniturilor care îi poate permite să facă alegerea. Clasa mijlocie îşi doreşte cît mai puţine vize şi tarife vamale cît mai mici, pentru că are cu ce să plănuiască o vacanţă în străinătate, şi îşi doreşte ca oferta de îmbrăcăminte sau de aparate electrocasnice să fie cît mai variată, la mall-ul cel mai apropiat de casă. Care mall nu trebuie să fie nici prea apropiat (că avem probleme cu zgomotul şi traficul), nici prea îndepărtat (că devine incomod). Iată, implicarea civică este la o aruncătură de băţ.

În atare context, definit de oamenii deştepţi de la The Economist – Cum a fost 2011 pentru mine, românul mediu? (răspunsul, în numărul viitor)

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.