Ali Smith, Toamna, traducere de Bogdan Perdivară, Editura Litera, 2018. 

Anul trecut s-au făcut zece ani de cînd cărţile lui Ali Smith (n. 1962), una dintre cele mai apreciate şi premiate scriitoare britanice ale momentului, au început să apară şi în română, dar încă nu mi-e clar cît de cunoscută este ea la noi. Înclin să cred că puţini o citesc, şi încă şi mai puţini o admiră. Toate cele cinci cărţi traduse pînă acum, Girl meets boy / Fata întîlneşte băiatul (Leda), There but for the / Era să fiu eu (Univers), How to be both / Cum să fii şi una, şi alta (Univers) The first person and other stories / Prima persoană şi alte povestiri (Univers) şi cea de faţă, sînt cărţi preocupate de chestiunea identităţii şi de limbaj. Ali Smith este gay şi rareori vei găsi tema genului tratată literar cu mai multă subtilitate şi rafinament intelectual (Girl meets boy e rescrierea în proză, în decor urban modern şi în cheie gay, a poveştii dintre Ifis şi Iante din Metamorfozele lui Ovidiu). De altfel, inteligenţa literaturii sale deseori experimentale (structuri narative neconvenţionale, metanarativul şi intertextualitatea, explorarea limbajului şi a genurilor deopotrivă gramaticale, sexuale şi literare) ar putea fi unul dintre motivele pentru care Ali Smith nu-şi va găsi, din păcate, prea mulţi cititori.

Gîndit ca primul roman dintr-un cvartet al anotimpurilor (între timp a apărut şi al doilea, Winter), a fost scris şi publicat foarte repede după referendumul britanic din 2016. Văzut drept primul roman post-Brexit, Toamna s-a aflat şi pe lista scurtă de la Man Booker în 2017. Pentru o scriitoare care decantează politicul în ficţiunile sale, nu e ceva neobişnuit, dar e foarte interesant cum anume se reflectă de­zastrul politic în povestea cărţii. Neabordat frontal, semnele Brexit-ului (starea de confuzie, expectativa şi chiar anxie­tatea, intoleranţa faţă de imigranţi, absurdul birocratic) sînt peste tot, în deplin acord cu metafora schimbării/degradării din ­titlu, dar numai într-un singur loc din carte toate aceste semne sînt aglutinate, într-un capitol scurt, în sine un poem (vezi transcrierea lui de mai jos). De altfel, tot ce se întîmplă în carte trebuie citit (şi) în sensul figurat, nimic nu e doar ceea ce e (bătrînul britanic în comă, eliberarea greoaie a noului paşaport, femeia artistă uitată ş.a.), şi în asta constă toată frumuseţea, profunzimea şi greutatea cărţii.

Daniel Gluck este un bătrîn gay de 101 ani, obscur fost-compozitor al unei singure piese pop (am căutat-o eu ca să n-o căutaţi voi: nu există), fără familie şi aflat în comă într-un sanatoriu. Elisabeth Demand (cum, la Ali Smith, niciodată numele nu sînt inocente, nu se întîmplă nici în cazul acestui franţuzesc „demand“) este o tînără de 32 de ani, care predă artele la o universitate londoneză. Graţie unei structuri de flashback-uri, muzicale în sine, cu multe reluări şi întoarceri în timp, cartea ne spune povestea legăturii dintre cei doi pe două planuri temporale. Elisabeth şi Daniel s-au cunoscut în 1993, pe cînd erau vecini de stradă într-un cartier liniştit. În ciuda opoziţiei mamei sale, pentru care vecinul nu era o figură tocmai venerabilă, fetiţa de opt ani Elisa­beth a găsit în plimbările cu Daniel o nesperată sursă de inspiraţie. Cult, cu simţul umorului şi al răbdării, Daniel i-a „povestit“ arta în aşa fel încît a imprimat destinului micuţei Elisabeth o traiectorie artistică de la care nu s-a mai putut abate. Episodul în care Daniel o atrage pe fetiţă într-un joc de imaginaţie, povestindu-i colaje pop aparent existente doar în memoria lui, este de o graţie absolută. Datorită lui, Elisabeth o descoperă şi o redescoperă în ochii lumii pe Pauline Boty, o pionieră a artei pop britanice, pierdută de istoria artei în urma morţii ei premature din 1966 (am căutat-o eu ca să n-o căutaţi voi: există, îi puteţi vedea tablourile şi colajele pe Internet).

Dincolo de alternanţa planurilor temporale şi de pendularea narativă între mai multe vîrste, romanul se desfăşoară, la fel de graţios şi stilistic, între visele muribundului Daniel, rememorarea jocurilor de imaginaţie şi amintirile copilăriei lui Elisabeth, într-un ritm şi cu o uşurinţă ce evocă fragilitatea şi căderea legănată a frunzelor decorului autumnal. (Traducerea poetului Bogdan Perdivară este excelentă.) Altfel, cum spuneam şi mai sus, scrisul lui Ali Smith este plin de frumuseţi ascunse, iar cartea de faţă, prefaţată cu patru motto-uri literare, se prezintă ea însăşi ca un fel de colaj, precum planşele lui Pauline Boty, cu straturi de referinţe suprapuse mai mult sau mai puţin vizibil: monologul artsy vine în descendenţa Virginiei Woolf, episodul de la poştă cu eliberarea unui nou paşaport este Kafka post-Brexit, Elisabeth citeşte pentru prima dată distopia lui Huxley A Brave New World, votul la referendum este rescrierea dickensiană A tale of two… countries, aşa cum, la un moment dat, intuieşti pasaje din Furtuna shakespeariană în frunzele-frazele lirice din intermezzo-uri.

Dacă n-aţi descoperit-o încă pe Ali ­Smith, acest roman este un bun început. 

***

Ali SMITH
Toamna (fragment) 

Prin toată țara domneau mîhnirea și jubilația deopotrivă.

Prin toată țara, lucrul întîmplat se zvîrcolea de parcă un cablu electric ar fi fost rupt de furtună de pe un stîlp și-ar fi pornit să se zbuciume peste copaci, pe deasupra acoperișurilor și a mașinilor din trafic.

Prin toată țara, lumea simțea că se făcuse o mare greșeală. Prin toată țara, lumea simțea că se făcuse un lucru foarte bun. Prin toată țara, oamenii simțeau că pierduseră totul. Prin toată țara, oamenii simțeau că obținuseră totul. Prin toată țara, oamenii erau de părere că ei făcuseră ce era bine, iar ceilalți se înșelaseră. Prin toată țara, oamenii căutau pe Google: „Ce este UE?“ Prin toată țara, oamenii căutau pe Google: „Mutare în Scoția“. Prin toată țara, lumea căuta pe Google: „Condiții pentru obținere pașaport irlandez“. Prin toată țara, lumea se lua la înjurat. Prin toată țara, oamenii nu se mai simțeau în siguranță. Prin toată țara, populația rîdea de se prăpădea. Prin toată țara, cetățenii se simțeau răzbunați. Prin toată țara, oamenii se simțeau uluiți și bulversați. Prin toată țara, oamenii se simțeau îndreptățiți. Prin toată țara, oamenii se simțeau bolnavi. Prin toată țara, oamenii simțeau pe umeri greutatea istoriei. Prin toată țara, oamenilor li se părea că opinia lor n-are nici o greutate. Prin toată țara, populația își punea nădejdile în asta. Prin toată țara, cetățenii fluturau drapele în ploaie. Prin toată țara, diverse persoane desenau svastici pe pereți. Prin toată țara, unii le spuneau altora să plece. Prin toată țara, presa înnebunise. Prin toată țara, politicienii mințeau. Se făceau zob. Politicienii, prin toată țara, dispăreau. Promisiunile dispăreau. Banii dispăreau. Aplicațiile de socializare, prin toată țara, tunau și fulgerau. Prin toată țara, lucrurile o luau razna. Prin toată țara, nimeni nu vorbea despre asta. Prin toată țara, nimeni nu vorbea despre altceva. Prin toată țara se generalizau rîcile rasiste. Prin toată țara, băștinașii declarau că lor, de fapt, le plac imigranții. Prin toată țara, oamenii spuneau că-i vorba despre control. Prin toată țara, totul se schimba peste noapte. Prioritățile rămîneau, prin toată țara, aceleași. Prin toată țara, obișnuitul procent minuscul de populație scotea bani pe spinarea obișnuitului procent imens din populație. Prin toată țara numai bani, bani și iar bani. Prin toată țara, nici un ban, fără o lescaie, nici o para chioară.

Prin toată țara, țara se rupea în bucăți. Prin toată țara, diverse țări se desprindeau și-o luau din loc.

Prin toată țara, țara era separată, un gard aici, un zid colo, o linie trasată dincoace, una desenată dincolo,
o linie pe care să n-o treci aici,
o linie pe care-ai face bine să n-o treci colo,
o linie a frumuseții ici,
o linie dansînd acolo,
o linie de a cărei existență nici nu știi,
o linie pe care nu ți o poți permite,
o linie întreagă de foc,
o linie a frontului,
capăt de linie,
aici/acolo.