Scurt, dar aproape mare

Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Scurt, dar aproape mare jpeg

● Mihai Mateiu, Oameni, Casa de pariuri literare, 2011. 

Una din revelaţiile în proză ale anului trecut a fost, pentru mine, americanul Wells Tower (n. 1973), tradus la Editura Curtea Veche (de prozatoarea Ştefania Mihalache) cu volumul de povestiri Să distrugi şi să arzi tot. Cele nouă povestiri ale acelui volum de debut i-au adus lui Wells Tower cronici elogioase în cele mai importante reviste americane, de la cele tip magazin, precum Esquire, la cele exclusiv literare, precum The New York Times Book Review, revista The Village Voice desemnîndu-l cel mai bun tînăr scriitor american al anului 2009. Cu adevărat remarcabil în povestirile lui Wells Tower nu este atît realismul solid, de notaţie minuţioasă, sau arta dialogului, în care întreaga literatură nord-americană excelează, cît subiectele de viaţă complexe, abordate de un prozator care avea, la momentul publicării, numai 30 şi ceva de ani: căsnicii ratate sau la diferenţe mari de vîrstă, relaţii dificile între copii şi părinţi vitregi, bătrîneţea unui bolnav de Alzheimer etc. Povestirile sînt scrise cu mare simţ al observaţiei şi, deşi aparent multe lucruri nu se întîmplă între protagonişti, situaţiile au tensiune şi sînt încărcate de semnificaţiile unor conflicte ascunse ori ale unor existenţe complicate, frustrante, abia sugerate prin detalii, gesturi şi replici răzleţe. Această artă a profunzimii neostentative, a simplităţii şi subtilităţii cu care prozatorul abordează destinele personajelor sale, o are, în bună măsură, şi Mihai Mateiu (n. 1976). Fireşte, păstrînd proporţiile, căci ceea ce la debutantul clujean este, deocamdată, doar schiţă, la debutantul american (care a avut din start avantajul tradiţiei şi al uceniciei în mediul publicistic literar nord-american) este naraţiune întinsă. Este aici mai degrabă o chestiune de încredere şi ambiţie, decît una de suflu narativ. De obicei, debutanţii, chiar şi cei promiţători, sînt limitaţi, însă în cazul lui Mihai Mateiu ai impresia că s-a limitat singur şi că nu şi-a gîndit cartea suficient pentru a se ridica la nivelul propriului talent. Reproşul meu e oarecum meschin, în sensul că ceea ce putea fi un volum extraordinar a rămas „doar“ o carte de povestiri foarte bună. O să mă explic în cele ce urmează; deocamdată, pentru a încheia paralela cu Wells Tower, mai spun că întîmplarea face ca amîndoi să scrie cîte o povestire despre vînătoare şi fiecare să aibă cîte un text în contra direcţiei realiste a volumului: americanul îşi plasează o proză undeva în Evul Mediu, românul – una în ceruri.

Dat fiind că pe Internet mai mulţi cititori ai cărţii s-au pronunţat în aceşti termeni, ţin să atac încă de la început un clişeu şi anume acela privitor la presupusa calitate „cinematografică“ a povestirilor. Nu există aşa ceva! Doar intriga, conflictul (uneori nici măcar acestea) oferă unei proze suficiente calităţi pentru a putea fi transformată în scenariu, în general însă, povestirea şi scenariul sînt două tipuri de scriituri complet diferite. Ceea ce unor cititori li se pare „cinematografic“ este doar efectul scriiturii simple şi clare cu care scriitorul îşi poziţionează şi îşi mişcă personajele în propriul spaţiu/mediu, felul în care include descrierea în naraţiune făcîndu-te „să vezi“ decorul, mişcarea, replicile pe ecranul minţii. Această calitate vizuală, însoţită de absenţa naratorului, nu este apanajul cinematografiei, ci al bunei scriituri. Povestirea „Animal“, spre exemplu, transformată în scenariu (împreună cu un alt scriitor, Rareş Moldovan), nu are nimic „cinematografic“, iar „Film“ este doar un scenariu povestit, nu un scenariu propriu-zis. Altundeva se află calitatea povestirilor lui Mihai Mateiu, mai exact în felul în care scriitura sa clară şi concisă (eficientă fără a epata sau plictisi) îşi atinge efectele cu discreţie şi subtilitate. Cînd foloseam mai sus termenul „neostentativ“ mă refeream la felul în care, deşi subiectul şi intenţiile sînt oarecum la vedere, nimic nu e explicit. Un cititor neatent sau obişnuit ca scriitorul să-i dea mură-n gură nu va vedea tot ce se-ntîmplă în povestiri (oricît de „cinematografice“ ar fi), va rata conflictul (din background) şi semnificaţia secvenţelor narative decupate de scriitor din viaţa personajelor sale şi le va trata, poate, doar ca pe nişte anecdote sau întîmplări. Or, felul în care un prozator se abţine şi alege ce să nu spună pînă la capăt, unde să nu insiste, prezervînd complexitatea sau, după caz, obscuritatea unei tensiuni, asta ţine de instinct întrucît, de cele mai multe ori, o povestire nu este o ghicitoare sau o ecuaţie narativă ce trebuie rezolvată şi înţeleasă. Un puşti este, pentru prima dată, provocat erotic, un microbist surescitat de înfrîngerea echipei favorite ucide din imprudenţă, un jurnalist căsătorit intervievează un bărbat libertin ale cărui convingeri încep să-l obsedeze, un bărbat costumat în Moş Crăciun este bătut pe stradă, un luptător de full contact în meciuri ilegale îşi expune programul de viaţă redus la rutină, doi prieteni inventează un joc pentru drumul pînă la serviciu, un bărbat e tulburat de o vizită la Zoo, cînd întîlneşte privirea unei gorile... În aceste scurte povestiri este interesant tocmai felul în care, acolo unde alţii ar fi continuat, supralicitînd narativ cu explicaţii şi alte divagaţii introspective, Mihai Mateiu abia marchează sau sugerează personalităţile personajelor ori efectele, consecinţele psihologice ale acestor situaţii şi confruntări.

Trei povestiri sînt însă peste media cărţii. În „Bunica murind“, scrisă cu o concizie aproape rece (la antipodul tonului cald şi melancolic al povestirii din 1934 a lui Anton Holban „Bunica se pregăteşte să moară“), doi nepoţi stau la căpătîiul femeii: unul foarte afectat, celălalt foarte sensibil, această diferenţă subtilă – pe unul moartea îl face să sufere, pe celălalt îl marchează – fiind însăşi esenţa textului. În „Vînătorul“ (o proză tăcută şi violentă demnă de Guillermo Arriaga), tatăl îi salvează viaţa fiului într-o partidă de vînătoare de mistreţi, pentru ca, în noaptea următoare, fiul să-şi ia revanşa, iar în „Ixi“ (de departe cea mai bună povestire din carte) doi fraţi, dintre care unul e căsătorit şi are o fetiţă, se întîlnesc într-un restaurant, împreună cu o altă prietenă comună, şi ea însoţită de un băieţel. Se întîmplă atîtea lucruri între personajele acestor foarte scurte povestiri, fără însă ca Mihai Mateiu să pară că le acordă cine ştie ce atenţie narativă, încît frumuseţea lor chiar stă în privirea cititorului şi în capacitatea lui de a înţelege singur sub-textul şi de a „citi“ detaliile. Motiv pentru care nici nu le analizez aici în amănunt.

Cînd spuneam la început că acest volum, altfel foarte bun, nu valorifică, totuşi, la maximum talentul autorului, mă refeream la aceste cîteva povestiri care funcţionează, fără discuţie, şi în forma dată de Mihai Mateiu, dar al căror potenţial putea fi mai bine valorificat narativ. Cele trei povestiri remarcate mai sus (dar şi altele) au doar cîteva pagini, sînt nişte schiţe, cînd ar fi putut fi abordate astfel încît să „crească“ pînă la dimensiunea unor nuvele, speculînd şi mai bine profilurile personajelor, relaţiile dintre ele şi trecutul lor, extinzînd cît mai mult şi marginile, şi profunzimile a ceea ce, altfel, rămîne doar un decupaj relativ minimalist. Am recunoscut deja că reproşul meu ar putea fi puţin meschin, dar trebuia cumva să-mi exprim frustrarea personală legată de faptul că Mihai Mateiu trece prea uşor şi rezolvă prea repede nişte subiecte/situaţii din care ar fi putut scoate mai mult, şi că volumul este prea scurt, se termină prea repede. Dintr-un interviu postat pe site-ul editurii aflu că Mihai Mateiu a scris/scrie un roman de care nu e pe deplin mulţumit. Mai bine şi-ar schimba puţin perspectiva asupra povestirilor, le-ar da un suflu mai mare şi ar avea mai multe pretenţii de la ele; altfel spus: mai bine ar gîndi big genul scurt. Cu talentul său, n-are nevoie de roman. 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.