● Stephen Kotkin, Stalin. Waiting for Hitler, 1929-1941, Penguin Books 2018, 1156 de pagini plus 32 de pagini cu ilustrații. 

URSS a contribuit semnificativ la succesele militare ale Germaniei naziste din anul 1940. Kremlinul a trimis Germaniei – pe bani frumoși, se înțelege – cantități impresionante de combustibil, materii prime și cereale în baza cooperării deschise prin pactul Ribbentrop-Molotov. Succesul Blitzkrieg-ului în Franța a avut astfel și o componentă sovietică, fapt mai greu de digerat de către unii intelectuali francezi, altfel dispuși să accepte silogismele revoluției socialiste din celălalt capăt al Europei.

Dar pactul nu a funcționat ireproșabil întotdeauna. Declinarea lui în teren i-a surprins pe cei doi parteneri, și în primul rînd pe cel german. Mai întîi, nicăieri în tratat nu se preciza că delimitarea sferelor de influență însemna ocuparea militară a țărilor negociate, ba mai mult, schimbarea sistemului lor politic și trecerea lor pe o dietă intensivă de revoluție. Dar fix așa s-a întîmplat cu țările baltice, spre nemulțumirea lui Hitler. Îndrăzneala lui Stalin a recidivat și în iunie 1940, cînd tot spre nemulțumirea germanilor, Moscova i-a adresat României un ultimatum privind Basarabia și nordul Bucovinei. Vrînd să nu complice accesul german la petrolul românesc, Germania a recomandat Bucureștiului să accepte ultimatumul, dar, furioasă, a pus condiții: transferul celor 125.000 de etnici germani din cele două regiuni, receptarea sutei de mii de tone de cereale deja contractate din Basarabia, asigurarea transportului de petrol din România în Germania prin zonele de tranzit ajunse acum în componență sovietică.

În public, Hitler s-a abținut să își arate iritarea, dar a remarcat că Stalin a pus mîna nu doar pe ceea ce aparținuse altădată Rusiei țariste, ci și pe ceva în plus: nordul Bucovinei. Anexarea acestui teritoriu depășea grosolan cadrul pactului Ribbentrop-Molotov, ceea ce l-a făcut să exclame că ocuparea nordului Bucovinei reprezintă „primul atac rus asupra vestului Europei“. Molotov a explicat că nordul Bucovinei ar fi fost „ultima bucățică lipsă din teritoriul Ucrainei unificate“, iar liderii occidentali au fost mai puțin deranjați aparent chiar și decît Hitler de acțiunile lui Stalin în estul Europei.

Episodul este relatat în partea a II a a monumentalei lucrări biografice consacrate lui Stalin de către istoricul american Stephen Kotkin. Subintitulat „Așteptîndu-l pe Hitler“, volumul secund al biografiei acoperă perioada 1929-1941 și reprezintă continuarea primei părți, Paradoxurile puterii, care s-a ocupat de anii de formare politică ai lui Stalin. Kot-kin pregătește acum a treia – și ultima – secțiune a biografiei liderului sovietic, proiectul final al lucrării tinzînd către 3000 de pagini. Nici volumul I, nici volumul al II-lea nu au fost traduse (încă) în românește.

Kotkin a arătat că anexările teritoriale sovietice făcute prin interpretarea forțată a pactului cu naziștii arată natura expansiunii Kremlinului către vestul Europei. „În aparent nesfîrșita controversă privind scopul urmărit de Krem-linul lui Stalin – cel defensiv, respectiv securitatea sovietică, sau cel al expansionismului revoluționar –, răspunsul e: ambele“, a scris el. Dar mai e ceva. De regulă, istoricii îl citează pe Milovan Djilas, care a relatat că Stalin, la o întîlnire cu el din aprilie 1945, a spus că cine ocupă militar un teritoriu ar avea dreptul de a-și impune acolo propriul sistem social. O declarație de final de război, aparent ca un corolar al acestuia, un rezultat al prezenței reale a Armatei Roșii în inima Europei. Însă Kotkin reia o declarație și mai veche a lui Stalin, făcută înainte chiar ca URSS să intre în război și să devină dușmană a Germaniei naziste. Mai exact, Armata Roșie era în Polonia în urma pactului Ribbentrop-Molotov cînd Stalin a spus că „activitățile Armatei Roșii țin de asemenea de problema revoluției mondiale“. Se întîmpla pe 21 ianuarie 1940, la a 16-a comemorare a morții lui Lenin, Stalin referindu-se la sovietizarea în desfășurare a estului Poloniei. Citatul aruncă o lumină nouă asupra comunizării postbelice a Europei de Est. El sugerează că intențiile lui Stalin au fost clare dinainte de război, din timpul anexărilor succesive pactului Ribbentrop-Molotov, iar înaintarea URSS-ului în Europa nu a fost exclusiv una antigermană. Stalin a acționat unde a putut și cînd a putut pentru „expansiunea revoluției“, mergînd și în sensul recuperării unor teritorii care nu demult aparținuseră țarilor ruși. Plasînd -URSS în rîndul țărilor victorioase – și deci cu pretenții –, deznodămîntul celui de-al Doilea Război Mondial a mascat vechile intenții ale lui Stalin față de Europa de Est, pe care de fapt el pusese ochii încă de dinainte de război, de cînd sesizase potențialul conflict dintre Germania nazistă și democrațiile occidentale.