O organizaţie pînă nu de mult necunoscută a anunţat recent iniţierea unui concurs literar. Asociaţia Casa de Cultură oferă premiul „Augustin Frăţilă“ pentru cel mai bun roman al anului 2011. Valoarea premiului: 10.000 de euro. Sînt acceptate la acest concurs romane publicate în anul trecut – înscrierile la concurs se fac în baza unui formular în care editorul şi autorul îşi dau acordul ca, în eventualitatea cîştigării premiului, cartea respectivă să fie republicată la Editura All (co-organizatoare a concursului) şi ca scriitorul să participe la o serie de evenimente de promovare. Un juriu format din profesionişti urmează să alcătuiască o „listă scurtă“ (cinci cărţi din cele aproape 60 înscrise). Apoi, 20 de blogări vor desemna cîştigătorul din cei cinci nominalizaţi. Premisele par bune: premiul e substanţial, dubla jurizare – profesionişti şi amatori – asigură o bună acoperire a tututor spectrelor, promovarea romanului cîştigător e, fireşte, de bun augur pentru autor. Obiectiv vorbind, mi se pare că sînt asigurate condiţii occidentale pe o piaţă literară încă prea balcanică.

Imediat au apărut însă reacţii negative. Că premiul e suspect. Că de ce 10.000 de euro? Că de ce să fie votat de blogări? Că de ce se cheamă „Augustin Frăţilă“? Cum au fost aleşi cei trei critici din „juriul de nominalizare“, cum au fost aleşi blogării din „juriul final“? Pentru toate aceste întrebări – pe care mi le-am pus şi eu, fireşte – am găsit răspunsuri chiar pe site-ul organizaţiei. Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al Editurii All) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi. A reuşit să strîngă din sponzorizări aceşti bani şi s-a gîndit să instituie acest premiu mai degrabă ca pe un fel de grant: autorul care-l va cîştiga va putea să-şi finanţeze următoarea carte, adică va putea trăi, aproape un an, doar pentru a scrie, fără grija unui job cotidian.

În Germania, de pildă, există sute de premii literare (nu exagerez deloc). Există premii date de asociaţiile profesionale (ale scriitorilor, ale editorilor & tipografilor); premii date comunităţii mai mari sau mai mici; premii oferite de librării; premii oferite de universităţi; premii oferite de cititorii (sau de redactorii) unui ziar; premii oferite de fundaţii culturale; premii LGBT; premii oferite de organizaţii cu varii obiecte de activitate pentru abordarea, în operă de ficţiune, a unei teme specifice; premii de gen, de specie etc. Unele poartă nume sonore ale literaturii germane de ieri sau de azi, altele sînt denumite după oameni mai puţini cunoscuţi, dar pe care organizaţiile respective vor să-i cultive. Toate se situează între 2000 şi 25.000 de euro. La o asemenea cantitate de premii e clar că şi juriile vor fi foarte... amestecate. În orice caz, în afara cîtorva trofee cu adevărat importante, nimeni nu vede în premiile literare o formă de consacrare. Şi nici cei care le oferă nu văd în actul premierii o formă de a-şi consolida propria autoritate.

De fapt, acesta e cuvîntul-cheie în conflictele legate de premiile literare de la noi: autoritatea. Cine le dă trebuie să fie „autorizat“ să le dea. Şi autoritatea o dau experienţa literară, apartenenţa la o instituţie, prestigiul personal etc. După ce decenii la rînd toate premiile literare au fost atribuite doar de instituţii prin jurii formate din atorităţi literare, e, poate, firesc ca un premiu oferit de o organizaţie necunoscută şi, mai ales, printr-un juriu final format din blogări anonimi să trezească suspiciuni. Pentru cei care s-au grăbit să-l critice, aproape că nici n-a mai contat că nominalizările se fac de către nişte „juraţi“ care au participat, pînă acum, şi la alte premii – din cele „autorizate“.

Altminteri, mai e, fireşte, şi un anume resentiment al celor care văd că instituţiile altădată puternice, care ar fi trebuit să acorde asemenea premii, nu (mai) sînt în stare să obţină fondurile necesare. Bine că s-a găsit o organizaţie care să acopere lacunele vechiului sistem. Dacă ar exista mai multe asemenea premii, nimeni nu le-ar mai considera suspecte.

Peste cîteva zile, juriul va face nominalizările. Fără să mă pronunţ asupra rezultatului, nu pot decît să privesc cu încredere. Deocamdată e doar un premiu oarecare. Dacă acest concurs se va ţine periodic, poate peste zece ani premiul „Augustin Frăţilă“ va deveni şi prestigios.

Precizare: Conform regulamentului, Asociaţia Casa de Cultură va retipări 1.000 de exemplare ale romanului cîştigător pe cheltuiala sa. Precizăm că drepturile de autor rămîn ale editurii proprietare. Cele 1.000 de exemplare reprezintă o comandă fermă făcută de Asociaţia Casa de cultură editurii proprietare şi vor avea un circuit închis, în scopul promovării romanului. (Editura ALL)