Poezia românească extrem-contemporană

Alex CIOROGAR
Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
Un an editorial atipic – anchetă jpeg

În dezbaterile internaționale, se vorbește tot mai mult despre existența a nu mai puțin de trei tipuri diferite de reacții la ceea ce comunitatea literară cunoaște astăzi drept postmodernism. Prima constă în revalorificarea categoriilor estetice premoderniste. Cea de-a doua are în vedere, în schimb, o depășire cu orice preț a strategiilor postmoderne, pe cînd ultima reprezintă o soluție oarecum împăciuitoare. Din punctul meu de vedere, metamodernismul (una dintre variantele, vom vedea imediat, reconciliante) reprezintă cea mai adecvată metaforă critică pe care o putem întrebuința la această oră în vederea descrierii unei noi sensibilități culturale, cu toate că nu puține sînt propunerile alternative: hipermodernismul (Gilles Lipovetsky), digimodernismul (Alan Kirby), automodernismul (Robert Samuels), altermodernismul (Nicholas Bourriaud), cosmodernismul (Christian Moraru) și, la modul general, post-postmodernismul (Jeffrey Nealon) și altele.

De ce spun asta? Pe de-o parte, fiindcă încercări de revalorificare a tehnicilor premoderne au mai existat și pînă acum și n-au avut prea mare succes. De altfel, chiar postmodernismul a încercat el însuși o asemenea recuperare. Pe de altă parte, toate eforturile de depășire a stilisticii postmoderne s-au dovedit a fi supuse unei logici (post)avangardiste unde inovația nu mai pare a fi capabilă să-și asume o atitudine non-reflexivă. Să explic. Formele poetice recente mizează pe construcția unor tipuri de semnificație fondate pe principiul sincerității ori al întîietății afectelor, fără a renunța însă – și asta e crucial – la cîștigurile postmodernismului ludico-ironic. Nu e vorba, așadar, de o întoarcere naivă la pozițiile ideologice ale moderniștilor, ci, mai degrabă, de o inteligentă dramatizare a oscilațiilor continue dintre modernism și postmodernism ori, mai simplu, dintre entuziasm, pe de o parte, și ironie, pe de alta. „A kind of informed naivety, a pragmatic idealism, a moderate fanaticism, oscillating between sincerity and irony, deconstruction and construction, apathy and affect”, scrie convingător Luke Turner în Manifestul Metamodernist (2011). Timotheus Velmeulen și Robin van den Akker sînt însă cei care definesc pentru prima dată acest curent, subliniind, încă și mai ferm, importanța glisărilor „between a typically modern commitment and a markedly postmodern detachment” (Notes on Metamodernism în Journal of Aesthetics & Culture, vol. 2, 2010, nr. 1).

Or, metamodernismul poetic românesc nu poate fi nici el definit decît prin descrierea relațiilor pe care curentul le întreține cu celelalte fenomene culturale de dată relativ recentă. Și asta nu doar fiindcă însuși metamodernismul prezintă o structură dialectală, așa cum am văzut din definițiile de mai sus, ci, îndeosebi, fiindcă avem de-a face cu un concept care funcționează atît ca reper cronologic (marcînd, deci, o depășire a postmodernismului), cît și ca o nouă bornă culturală. Profitul major al unei asemenea deplasări conceptuale ar consta în relocalizarea dezbaterilor actuale pe terenul mult mai fertil al examinărilor paradigmatice în defavoarea vechii grile generaționiste. Apoi, istoria postbelică a poeziei române se încheie, în teorie, odată cu revoluția din 1989, însă știm foarte bine că, în practică, o parte a liricii și a trăsăturilor ei s-au prelungit și după schimbarea de regim, chiar pînă în ziua de azi. Aflați, așadar, la granița dintre două lumi, metamoderniștii au încheiat, în mod definitiv, o etapă, inaugurînd o alta.

Curentul metamodernist pare să cuprindă azi nu mai puțin de două generații biologice extrem de bine conturate în cercetarea sociologică recentă: Generația Y (între aproximativ 24 și 35+ de ani) și Generația Z (între aproximativ 16 și 23 de ani). Această ultimă promoție lirică e compusă din absolvenți/absolvente de Litere, complet alfabetizați/alfabetizate digital, avînd acces la orice tip de (re)surse (autohtone ori de aiurea) și cunoscători/cunoscătoare, așadar, a cîtorva limbi străine, pentru care experiențele liberalizatoare (sex, arte, droguri) nu mai constituie o noutate, iar direcțiile gîndirii poststructuraliste nu mai par ceva spectaculos. Contracultura nu mai șochează nici ea și nu mai produce adevărată emulație. Pentru ei, avangarda e istorie și tendință, la fel cum manierismul nu mai reprezintă un pericol, iar stîngismul e prelucrat ca accesoriu, într-un climat în care audiovizualul domină logica compozițională. Dinamica și formele literaturii extrem-contemporane sînt, așadar, rezultatele acestor conflicte și a colaborări între tradiție și noua cultură digitală.

De menționat că poezia actuală a reușit, totuși, să integreze mecanismele ce păreau să-i prevestească moartea. Spațiul cărții a devenit unul privilegiat tocmai datorită faptului că schimbările și provocările codurilor digitale pot fi – în limitele paginii tipărite – constant negociate. Împotriva și, totodată, în contemplarea postumanului, gestul literar e capabil de reintegrarea lumii virtuale. Nu e deloc riscant să vorbim, așadar, despre trecerea prețioasă de la tehnici la tehnologii literare.

Într-o epocă a individualismului și a producțiilor indie, comercializarea strategiilor de compoziție nu e decît naturală. Într-o epocă a globalizării digitale, transformarea poeților și a poetelor în gamer-i, hacker-i, DJ-i, curatori, bricoleuri sau antreprenori – sub influența tehnologiilor digitale – e mai mult decît inevitabilă. Problematizarea impactului tehnologiilor informaționale asupra – horribile dictu – condiției umane e concurată doar de modalitățile prin intermediul cărora mecanismele digitale au început să ocupe un loc central în cadrul elaborării unor noi tactici retorice. Cum ne învață teoreticienii postumanului, limbajul a devenit o simplă extensie tehnologică, iar subiectivitatea nu mai apare azi altfel decît intens hibridizată.

Într-o literatură fără frontiere, poezia nu se mai raportează, cum o făcea pînă nu demult, doar la un alt text literar, ci şi la un serial TV, un joc video, un album sau, iată, la cele mai întunecate colțuri ale Internetului. Astfel, una dintre caracteristicile principale ale metamodernismului poetic românesc îl reprezintă raportul complet naturalizat pe care poezia îl subîntinde atît cu modelele canonice, cît și cu cele marginale ori chiar subculturale, dacă vreți. Pline de interes rămîn, așadar, considerațiile privind natura rizomică a noilor producții poetice. Or, caracteristic este în acest sens modul în care, problematizînd fragilitatea noilor condiții social-tehnologice, ei reușesc să valorifice cu mult rafinament relativismul, dar și rezervele de productivitate ale unor diverse formule retorice.

Nu mai puțin inovatoare și fecunde s-au dovedit a fi, apoi, interogațiile adresate iluziei identitare. Spectralizarea subiectului poetic și transferul acestuia în zonele interstițiale postumane dintre biologie și tehnologie au prilejuit nașterea unei auctorialități neuronale în care individul pare să rămînă, dacă vreți, un simplu nod într-o rețea ecologică. Avem de-a face, deci, cu un mix de atitudini, discursuri și registre sau, pe scurt, cu o poezie multimodală, unde transgresarea și înregistrarea efectelor depășirii granițelor dintre genuri, discipline și mijloace media reprezintă acum o miză principală și chiar o normă.

Care e, însă, relația metamodernismului cu generația 2000? În raport cu manifestele hard de la începutul noului veac (fracturismul, deprimismul și celelalte), se poate remarca astăzi preponderența stilisticilor „soft”. La fel cum putem sesiza că poeticile dark ce cartografiau mizeria tranziției românești au făcut loc, din 2010 încoace, gesturilor light. Cum putem traduce aceste epitete? În primul rînd, trebuie menționată modificarea accentelor privind importanța pe care o avusese transcrierea vieții trăite, în notațiile douămiiștilor, care cedează acum teren în fața vieții construite din textele metamoderniștilor de azi. De unde „critica ideologică” putea trece drept una din sintagmele-cheie ale poeticilor mizerabiliste, discursul critic se vede obligat să recunoască, fără doar și poate, desocializarea imaginativă a noilor poetici literare. Fără a se întoarce împotriva practicilor postmoderne (ci, mai degrabă, depășindu-le prin aglutinare), tinerii poeți debutați după consolidarea principalelor nume și direcții ale generației 2000 au făcut un pas în spate, trăgîndu-și respirația după manifestele milenariste, pentru a pune o barieră între ei și noile tipuri de expresivitate, fie că vorbim de ecranul calculatorului, fie, pur și simplu, de o distanță identitară autoironică.

Fără a juca pînă la capăt cartea ironiei destructive, aceștia aleg cu bună știință să refolosească o parte a marotelor și a convențiilor literare dinamitate nu cu mult timp înainte de anarhiștii fracturiști, obținînd, în consecință, efecte poetice admirabile, fiind pe deplin conștienți, totodată, că nici măcar clișeele nu trebuie ignorate, ci mai curînd curtate. În opoziție, deci, cu toate eforturile de transparentizare puse în joc de douămiiștii minimaliști se află aceste noi stilistici baroc-parnasiene. Desprinderea nu e însă implementată în termenii unei rupturi. Ea nu urmărește, așadar, o logică a stîngii. Ba chiar dimpotrivă. Declarația conform căreia poezia nouă se întoarce, ca să apelez la cîteva locuri comune, către acel tip de poezie pe care Hugo Friedrich o caracterizase drept o lirică a intelectualității și a austerității formelor sau, dacă vreți, la acea filieră pe care Marcel Raymond o identificase ca aparținînd artiștilor este infinit mai adevărată decît oricare altă încercare de instrumentalizare a modificărilor actuale în termeni belicoși.

Dacă postmodernismul românesc a fost receptat, nu o dată, drept o paradigmă importată oarecum bovaric în lipsa unei reale postmodernități și dacă reprezentanții milenarismului poetic s-au concentrat, deci, asupra temelor realului, tinerii scriitori debutați după 2010 s-au remarcat, în schimb, prin impunerea unor formule aflate în relativă concordanță cu trăsăturile așa-numitei epoci a globalizării digitale. Tocmai împotriva biografismului și a neo-expresionismului anilor 2000, tinerii le readuc aminte celor din comunitatea literară că ar fi, probabil, timpul să adopte o viziune ceva mai optimistă asupra vieții. Importanța pe care o avusese înregistrarea nemediată a experienței traumatice e abandonată acum în favoarea construcției unor mici universuri discursiv-utopice. Dacă douămiiștii erijaseră „viața” la statutul de unic model al scriiturii, metamoderniștii transformă acum „stilul” într-un fel de a fi. Așa cum douămiismul a reprezentat o ultimă revoluție avangardistă, putem susține ideea conform căreia contrareforma metamoderniștilor compune un veritabil tablou al ecumenismului de azi.

Postmilenariștii

Astfel, chiar dacă fracturismul (în detrimentul celorlalte mișcări de la începutul noului mileniu) e acum folosit ca un soi de sinonim pentru începutul anilor 2000, observația nu semnalează, din păcate, nimic altceva decît succesul retoric al manifestelor de azi și de mîine. Eliberîndu-se de catehismele milenariste, poezia nu mai transcrie astăzi o experiență, ci o produce prin mixaj, fiindcă nu despre însemnarea imediată a unor episoade (ne)semnificative e vorba aici, ci despre formalizarea unor noi afecte. Jargonul digital a înlocuit argoul tranziției post-comuniste, la fel cum experiența subiectivității nu mai pariază pe visceralitate, ci pe fenomenologizarea imaginarului informațional. Dacă douămiiștii și-au făcut un țel din fabricarea autenticității, metamoderniștii au ales să legitimeze construcțiile sintetice. În consecință, lumea socială a douămiiștilor a fost abandonată în favoarea unor spectaculoase diorame în tehnicolor, biografemele fiind înlocuite și ele de un soi de textual snapchats. Bref, trecerea de la transcrierea directă a cotidianului la explorarea imaginativă a cognițiilor, de la anarhismul neo-avangardist la tehnologismul reflexiv, de la minimalismul autenticist la exhibarea hauntologică a plenitudinii excesive, de la neo-expresionism visceral la empirism fabulatoriu ori de la construcții vizionare la bovarisme exotice – iată accentele și mutațiile ce compun trăsăturile liricii extrem-contemporane.

Portretul de grup al post-milenariștilor se află însă într-o perpetuă metamorfoză. Fie că ne referim la varietatea problematicilor abordate, fie că ne raportăm la diversitatea registrelor discursive, putem spune – pentru a sistematiza puțin discuția – că figuralitatea actuală presupune nu doar reluarea cîtorva dintre principiile majore ale modernismului, ci și implementarea a cel puțin două strategii de actualizare a principalelor sale direcții. Depersonalizarea discursului e altoită, destul de bizar, cu externalizarea retorică a sentimentalismului, în același timp în care exhibarea hipersensibilității este trecută prin diverse filtre ale distanțării autoironice. E vorba, așadar, de utilizarea autosubversivă a strategiilor postmoderne (cinismul, pastișa și autoreflexivitatea), pe de o parte, și de încorporarea efectelor și a temelor celor mai titrate evenimente ale momentului (precum postumanismul, globalizarea sau digitalizarea), pe de alta. În funcție de cei doi poli, figurile centrale ale poeziei extrem-contemporane ar putea fi grupate în cel puțin două tabere.

Se disting, mai întîi, direcțiile noii detașări (aici putem include scriitura conceptuală ori tendințele postumaniste, spre exemplu) și, mai apoi, formulele noii afectivități (neo-Biedermeierul și post-ironicul, între altele). Oricare și oricîte ar fi diferențele specifice, trebuie să recunoaștem că poeticile actuale sînt caracterizate de o oarecare fungibilitate: alături de Alex Văsieș, Cătălina Stanislav, Alex Cosmescu, Matei Hutopila, Deniz Otay și Radu Nițescu, Andrei Dósa întregește, de pildă, o „estetică a moderației” (noua afectivitate), la fel cum Florentin Popa, Ștefan Baghiu, Cosmina Moroșan, Timotei Drob, Ovio Olaru și Vlad Drăgoi înregistrează tonalitățile unei „retorici a excesului” (noua detașare). Nu există, de altfel, nici o linie clară de demarcație între cele două așa-zise grupări. Conceptualismul nu face rabat de la emoție, la fel cum nici tendințele post-ironice nu exclud, în genere, tematizările postumane. Chiar dacă polarizările există, cele două categorii trebuie citite, mai degrabă, ca polii extremi ai aceluiași spectru.

Mai poate apoi fi descifrată, cum anticipam, o mică retragere în tradiție (revalorificarea formelor fixe, în principal), dar și preferința pentru un anumit tip de artificialitate hiper-conștientă (obsesia naiv-perversă pentru suprafețe ori simulacre și cultivarea propriei persona). Dacă discursul criptic traduce condițiile globalizării digitale, caracterul eliptic al scriiturii trădează, la rîndul său, o nostalgie fractalică subtil sugerată prin intermediul bricolajelor laconice. Mai mult decît orice însă, comun scrierii lor rămîne imboldul de a tematiza pe sau în marginea experienței imponderabile a unei (post)adolescențe prelungite. Aceasta poate lua forme angoasante ca la Andrei Dósa ori Cătălina Stanislav sau excentrice, cum se întîmplă în poezia lui Ștefan Baghiu, sau, dimpotrivă, să fie de-o acalmie bizară, ca la Alex Văsieș. Adolescența poate însemna și masculinitate (uneori toxică), cum ne-a arătat Matei Hutopila sau, de ce nu, multă nostalgie, prezentă, în mod special, în textele lui Vlad Drăgoi. Adolescența poate locui de partea hedonismului New Age cum se întîmplă în paginile Cosminei Moroșan ori ale lui Deniz Otay, însă ea poate fi și violent-evazionistă ca la Ovio Olaru sau Tudor Pop ori ireal-ideală ca în reprezentările lui Florentin Popa ori Timotei Drob.

Dincolo de meritul de a fi compus un inventar al sensibilității actual-digitale, textele lor – haotice, sofisticate, emoționante – se remarcă prin aceea că ne oferă nu doar un fascinant spectacol al prețiozității, ci și o subtilă tactică recuperatoare prin coagularea unor tradiții dintre cele mai divergente.

Alex Ciorogar este directorul revistei Echinox și al OMG Publishing.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.