● Ion Barbu şi Mihai A. Barbu, Sticle pentru minte, inimă şi literatură, vol. 1 & 2, Editura Charmides, 2016. 

Nici un artist n-a făcut mai multe pentru poezia românească decît Ion Barbu! Entuziasmul, energia, talentul, inspiraţia şi ingeniozitatea lui par de-a dreptul inepuizabile, iar antologiile şi albumele, happening-urile şi instalaţiile, dar, mai ales, muzeele imaginate şi „construite“ de Ion Barbu (Muzeul Instalatorului Român de la Petroşani, plus Casa memorială „I.D. Sârbu“, Muzeul Mamei şi Centrul PompaDour de la Petrila) sînt dovada că un singur om poate face mai mult decît o instituţie. De altfel, Ion Barbu a reuşit să transforme Petrila în capitală culturală alternativă a României şi, dacă am trăi într-o carte scrisă de Italo Calvino, omul ar merita să fie primarul pe viaţă al acestui oraş.

Deşi provine din acelaşi univers imaginar, Sticle pentru minte, inimă şi literatură este un proiect tipografic de mai mare amploare decît precedentele cărţi-albume-experiment Antologia poeziei româneşti la zid, Colonia Rîsa-Plînsa ori Imn hăituit de bărbaţi. Din colofonul de la finalul volumului secund aflăm că prima fotografie din acest proiect a fost făcută la sfîrşitul lunii iunie în 2011, iar ultima, la începutul lui martie 2014. În aceşti patru ani au avut loc cu totul 39 de şedinţe foto în două studiouri fixe din Bucureşti şi în cîteva studiouri improvizate la Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Cluj. Au rezultat 10.714 fotografii cu poeţi pentru prinderea cărora au fost parcurşi 26.150 de kilometri. În aceste prime două volume din Sticle pentru minte, inimă şi literatură (din cele patru proiectate) se regăsesc exact 100 de poeţi, aproape tot atîtea fotografii cu ei şi la fel de multe poezii, faimoase sau inedite, mai vechi sau mai noi, de la catrene la poeme de-o pagină („cel mai lung poem – 68 de pagini – îi aparţine lui Chris Tănăsescu; în volum apare doar prima pagină, urmînd a valorifica în alt mod producţia record“).

Conceptul acestei cărţi de poezie & fotografie este următorul: fiecare poet a fost fotografiat de Mihai A. Barbu (cunoscut şi ca autorul cărţii de călătorie Vînd kilometri) conform unei mizanscene imaginate de Ion Barbu (care a folosit un număr nelimitat de obiecte de recuzită: foi de hîrtie, hîrtie decorativă, pietre colorate; cărţi de citit şi cărţi de joc; pene şi figurine; pahare, sticle şi veselă; pălării, bastoane şi umbrele; mulaje şi mărgele; bile şi biciclete; recipiente, instrumente muzicale şi instalaţii electrice); fotografia poetului, ea însăşi un poem vizual iluzionist-onirico-bufonic, fiind însoţită de un poem olograf, de transcrierea tipografică a versurilor şi de imaginea unei sticle cu o etichetă de tip colaj purtînd o altă fotografie a poetului, sticlă în care a fost „îmbuteliată“ foaia cu poemul original scris de mînă. Pentru că, dincolo de cartea-album, a existat deja, cu prilejul lansării de la Bistriţa (oraşul Editurii Charmides, care merită toate laudele pentru că a tipărit această minunăţie) şi expoziţia respectivelor sticle cu poeme, instalaţie itinerantă care aşteaptă să fie expusă, cîndva, într-un inedit muzeu al poeziei, poate chiar la Timişoara, dacă va exista suficientă voinţă şi viziune artistică locale. (Măcar în paranteză fie spus, Ion Barbu a mai dus la capăt, între timp, două proiecte: un raft de poezie generat şi girat de Muzeul Mamei din Petrila şi încă un proiect, deocamdată nelansat, care constă în patru albume dedicate poeziei şi celor patru elemente.)

Revenind la Sticlele… noastre, primul volum din albumul realizat de cei doi artişti, tată şi fiu, se deschide cu o prefaţă semnată de Radu Cosaşu (vezi textul de mai jos), iar al doilea volum se închide cu o postfaţă semnată de Ada Milea sub forma unei scrisori imaginare către Gellu Naum. Între aceste două texte se desfăşoară poeziile & fotografiile celor o sută de poeţi din toate generaţiile (de la cei relativ tineri, Rita Chirian, Domnica Drumea, Dmitri Miticov, Ştefan Manasia, Claudiu Komartin, Andra Rotaru, Răzvan Ţupa, Teodor Dună, Teodora Coman sau Laura Dan, pînă la seniorii Nora Iuga, Şerban Foarţă, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Ion Mureşan ş.a.) şi, deşi pe pagina de gardă există un avertisment care spune că „aceste două volume NU sînt şi NU vor să fie o antologie de poezie românească; sînt doar rezultatul unui demers pur artistic“, nimic nu te împiedică să vezi aici un fel de istorie a poeziei româneşti contemporane la sticlă. Unii dintre poeţii prezenţi în album (cu fotografii mai vechi) nu mai sînt de mult printre noi (Petre Stoica, Adi Cusin şi Aurel Dumitraşcu), alţii au dispărut între timp (Andrei Bodiu şi Alexandru Vlad) sau sînt bine-mersi, deşi aşteaptă încă să fie fotografiaţi cum se cuvine (Andrei Codrescu şi Nicolae Coande). Sticle pentru minte, inimă şi literatură (titlul fiind, fireşte, o parafrază după titlul revistei culturale braşovene de la jumătatea secolului al XIX-lea) are şi un cont de Facebook, unde puteţi vizualiza galerii întregi cu fotografiile poeţilor şi ale sticlelor.

Splendid realizată grafic, cu un concept unic, deopotrivă lirică, nostalgică şi comică, această nouă ispravă tipografică a inepuizabilului Ion Barbu este cadoul perfect pentru cei cărora le stau inima şi mintea la literatură.

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

***

Radu COSAŞU
Sticle pentru minte, inimă şi literatură 

Poate – nu zic mai mult decît acest adverb dubios –

poate că e util să fixăm că

îmbutelierea a 101 poeme scrise cu mîna de autorii lor

şi lansarea sticlelor pe Dunăre, pe Marea Neagră

inclusiv pe apele atîtor sîmbete

se petrec în zilele, orele şi secundele

cînd:

în România, evenimentele ce strîng cele mai dense mulţimi sînt pelerinajele la moaştele unor sfinţi şi soldurile magazinelor second hand cu toate mărfurile la 2 lei (există şi anticariate cu Sadoveanu la 1 leu); strict local, pe zidul din faţa blocului meu se răzuieşte tenace un graffiti de anul trecut: „ultima soluţie – propria evoluţie“;

în lumea largă, utopia cea mai proaspătă este instituirea unui impozit mondial pe capitalurile financiare,

din ideal nu a mai rămas decît ­deal-ul,

iar din Liberté, egalité… orice DJ de noapte articulează natural santé;

pe plan cosmic, conform unui proiect olandez care prevede un antrenament prealabil de 7 ani şi o finanţare de 6 miliarde de dolari, 202.586 de persoane sînt deja înscrise şi candidează la o misiune de colonizare a planetei Marte, începînd din 2023;

toţi candidaţii nu au nimic împotrivă ca să-şi petrească sfîrşitul acolo.

Printre toate aceste nonficţiuni ale trestiei gînditoare,

îmbutelierea şi lansarea a 101 poeme olografe reprezintă nu numai un act de normală şi caducă exasperare umană; punctual, operaţiunea descinde din spusa unui hotelier din Baalbek, consemnată atent de Marcel ­Proust: „Je suis d’une originalité roumaine“. Această originalitate românească – să mai crezi că un poem olograf, introdus într-o sticlă, mai poate ajunge la cineva – se exprimă întru totul năucitor exact în clipa asta, cînd toate telexurile lumii anunţă sfîrşitul inexorabil al scrisului de mînă. Dar nu, deocamdată, şi al poeziei. Casa de utopii Barbu din Petrila veghează, trează, neîmblînzită la ferocitatea mulţimilor rezonabile.