„Parisul mi-a adus anonimat, cel mai frumos cadou pentru scris“ – interviu cu Tatiana ŢÎBULEAC

Publicat în Dilema Veche nr. 713 din 19-25 octombrie 2017
„Parisul mi a adus anonimat, cel mai frumos cadou pentru scris“ – interviu cu Tatiana ŢÎBULEAC jpeg

Cînd era mică, Tatiana Țîbuleac voia să devină corector de ­ziar, ca mama. A ajuns scriitoare, la Paris. A lăsat în urmă o confortabilă carieră de vedetă pe sticlă la PRO TV Chișinău, dar miile de fani au urmat-o oricum, pe Facebook, pînă pe Sena, unde s a mutat în 2008. Pe malurile fluviului parizian, Tatiana vorbește cu copiii ei, Alexandru, de șase ani, și Sofia, de patru, într-o engleză perfectă, ca la Oxford, iar în capul ei româna și rusa își dispută, în original, cele mai frumoase pagini de literatură din cîte există pe lume. Dacă anii de jurnalism, ca semnatar de rubrică la cotidianul Flux, sau ca prezentatoare de știri, au sensibilizat-o la poveștile despre oameni, verbul fără șovăială din tulburătorul său roman de debut e în întregime un semn de scriitor, unul născut, iară nu făcut. Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier, 2016) e o urgentă declarație de iubire-ură pe care Aleksy o face mamei sale – ființa aceea (ne)fericită, pe cale de a se dizolva într-un singur anotimp. Succes de librărie și de critică în România, romanul Tatia­nei a stîrnit un coup de foudre pe Sena: editoarea Olimpia Verger îl va publica „de urgență“ la editura Des Syrtes, în 2018. Tatiana Țîbuleac n-o să-și piardă niciodată capul printre norii Parisului: cea mai mare bucurie a ei e să meargă la ­FILIT, la Iași, ca să ia autografe de la scriitorii români, stivuiți pe noptiera din Franța. Întîlnire cu o scriitoare proaspătă și matură, pudică și directă, o frumoasă promisiune în spațiul literaturii române, de oriun­de din lume.

Vara în care mama a avut ochii verzi e o carte abruptă, colțuroasă, îți pune direct gheara în gît, de la primele fraze. Are o anumită urgență în ea. Și e primul roman pe care îl publicați. A fost o duritate programată, conștientă de la început?

Admit urgența, are în spate o poveste poate chiar mai importantă decît însăși cartea. Zilele acestea fac 39 de ani și fiul meu tocmai a învățat să citească. Acum e cartea lui pentru cînd va veni timpul. Cît despre duritate – nu m-am programat să fiu dură, însă mi-a plăcut. Ça me fait du bien! Și nici nu este chiar atît de dură. Sînt trei pagini în toată cartea în care aș fi putut să mă opresc, să schimb niște cuvinte și să salvez niște aparențe. Cred însă că fără ele aș fi trișat, cred în acele trei pagini ca într-o ultimă apăsare pe rană.

Ar fi putut părea de o duritate stilistică teribilistă…

Sînt stîngace la teribilisme, frumos pot doar să înjur.

Aleksy înjură și el, de toată frumusețea. Dar personajul evoluează, și cititorul descoperă treptat că Aleksy are toate motivele să-și privească mama cu o (iubire)-ură răvășitoare.

Cînd spuneți asta parcă îmi vine să îi iau apărarea lui Aleksy. Nu toți copiii au motive să-și iubească mamele. Nu toate femeile care au născut sînt mame și nici nu trebuie. Pe de altă parte, să fie clar, eu îmi iubesc „mama“ din carte. Pe ea am alcătuit-o cel mai frumos și cel mai sincer, ei i-am dat cel mai mult din mine.

De ce acest personaj torturat în primul dvs. roman? Cum s-a impus? De unde a ieșit povestea asta despre relația dureroasă fiu – mamă, într-un decor franțuzesc atipic?

De unde a ieșit, de unde ies poveștile, în genere? Uneori din frică și frustrări, alteori din prea mult și prea bine. Teama de a întîrzia – în cazul meu. Cu decorul e clar, satul francez îmi este aproape, ne împăcăm bine. Cu tortura însă nu sînt deloc de acord. Mă cam sperie cuvîntul acesta, pentru că în mintea mea tortura arată altfel. Tortura vine de la oameni și tocmai de aceea este odioasă. În viață am învățat că este mult mai greu să treci peste o durere provocată de un om decît peste aceeași durere provocată, să zicem, de o calamitate.

Sînteți și mai inflexibilă decît personajul dvs., căruia îi urmăriți îmblînzirea, atîta cît e posibilă, dar pe care îl pedepsiți pînă la capăt, dîndu-i un destin de suferință extremă. De ce? S-ar zice că rezolvările de tip hollywoodian, cu povești de familie la fel de dramatice, dar cu o seninătate și o speranță finală, nu vă conving…

Poate pentru că nu am învățat încă să scriu suficient de bine. Dacă e să vorbim serios despre sfîrșituri senine – îmi plac, cum să nu-mi placă? Și consider că am lăsat în carte ușa suficient de crăpată ca să se poată ieși prin ea, în caz de nevoie. Altceva este că eu nu mă pricep să încurcubeiez chiar totul. În viață – cel puțin în aceea trăită de mine pînă acum – întunericul predomină și soarele străbate rar. Chiar și atunci cînd scriu „de bine“, oricum țin degetul pe puls. Și dacă tot ați pomenit Hollywood-ul – nu-mi plac filmele cu final extrafericit. Asta ar însemna ca lui Aleksy să-i crească la loc picioarele, ca mama să se facă bine? Lars von Trier, Tarkovski – mie în zona aceea îmi place să mă plimb. Și acum va urma, cred, o întrebare legitimă despre aroganță.

Între capitolele narative se inserează din cînd în cînd, aș spune curajos, splendide frînturi de poeme, o descriere lirică a mamei care face ca toate celelalte tablouri nemiloase să fie irigate de iubire și de o tandrețe de fond. Știu că ați scris proză scurtă (Fabule moderne), tablete, reportaje, portrete jurnalistice. Scrieți și poezie? Care e relația dvs. cu poezia?

Nu scriu poezie, simt că nu am suflu pentru asta și nici eleganță. Nu oricine poate scrie poezie.

Ce v-au adus anii de jurnalism în modul de a scrie?

Din jurnalism mi-a rămas frica de a minți într-un text, dar și dorul de cuvinte. Nu vedeți cum m-am scăpat la comparații în carte? Pe alocuri zici că eram la olimpiada de română. În televiziune mai ales nu prea ai unde te desfășura cu scrisul. Camera omoară tot, „scriitorului“ îi rămîn statisticile, numele și titlul.

Ați fost un jurnalist de succes în Republica Moldova, apoi v-ați mutat la Paris. Ce căutați la Paris?

Nu mai caut, aici îmi este familia.

Ce v-a adus schimbarea radicală de coordonate geografice, de mediu, de limbă, de societate?

Mi-a adus anonimat și acesta a fost cel mai frumos cadou. Nu cred că aș fi putut scrie o carte – orice carte – dacă rămîneam acasă. Aveam nevoie să mă opresc, să fac altceva, să mi se facă totuna.

Cum priveați lumea cînd o povesteați jurnalistic din locul unde v-ați născut, cum o priviți acum, din societatea franceză și de la intersecția mai multor limbi (română în scris, rusă în citit, engleză în familie, franceză în public?) Ce s-a schimbat fundamental?

Haosul îmi place, ar fi trebuit să mă nasc în Babilon probabil, într-un mijloc de piață. Cu cît mai mulți, cu atît mai singuri, de fapt. Acolo unde toți sînt diferiți și au interese diferite este cel mai ușor să fii tu însuți. Pentru mine asta înseamnă Parisul – libertate, singurătate. Discuția despre rădăcini este lungă și inevitabil va duce la un clișeu. De fapt, lucrurile sînt foarte simple – cînd mi-e dor de părinți și de prieteni mă duc la Chișinău. Cînd le este dor lor – vin ei la mine.

Întotdeauna i-am invidiat pe cei născuți dincolo de Prut pentru că, bilingvi perfecți, ei îl pot citi pe Dostoievski, spre exemplu, în original, și pentru că mi s-a părut că tensiunea (și istorică) dintre două limbi atît de diferite, slavă și latină, e rodnică, e creativă. Confirmați acest lucru?

Iar eu i-am invidiat pe cei născuți dincolo de Prut pentru că au știut mereu să vorbească corect românește și pentru că au putut citi în grafie latină din clasa întîi. Vedeți, invidia e pe ambele maluri. Limba rusă este, într-adevăr, un atu al basarabenilor. Nu a fost însă un cadou, am plătit pentru el, și nu puțin. Am vorbit adeseori rusește în locul limbii materne. Am fost obligați să admirăm limba rusă mai presus de orice altă limbă și să o considerăm singura măreață. În copilărie aproape toate jocurile, ghicitorile și cîntecele cele mai frumoase erau în limba rusă. Acelea românești nu prea ajungeau la noi, iar cele moldovenești erau mai urîte. Asta înțelegeam chiar și noi, copiii. Poate aveți dreptate, asta ne-a făcut mai creativi, însă nu pe toți. Mulți basarabeni au ajuns la 50 de ani și se rușinează să vorbească atît românește, cît și rusește.

Mi-ați mărturisit că, deși puteți gîndi în rusește, n-ați putea scrie ficțiune decît în română. Cum vă explicați asta?

Îmi place limba română, cu anii tot mai mult. Îmi pare că abia acum am descoperit-o și mă minunez ca un copil cît de frumoasă este. În ultimul timp citesc multă literatură contemporană românească și uneori, cînd termin o carte, am un sentiment de bucurie că așa ceva se poate scrie românește. Așa m-am simțit după Nostalgia lui Mircea Cărtărescu, dar și după alte cîteva cărți ale scriitorilor tineri.

Cum merge romanul la care scrieți acum? Scrieți la fel de febril ca la prima carte? Ce vă împinge să scrieți?

Merge. E aproape gata, sper să apară în iarnă. Nu știu dacă este roman, asta îi las pe editori să decidă. Niciodată nu m a interesat forma. Scriu mereu pe bucăți și, ca să nu le încurc, pun cifre. Am deja foarte multe cifre, însă într-o ordine total aleatorie. Simt că obosesc de ea, înseamnă că este aproape gata.

Despre ce e noul roman? E diferit? Are curcubeie?

Are multe, cel puțin eu le văd – le-am împrăștiat peste tot. Parcă m-aș feri să spun despre ce este cartea, sună pretențios și oricum cititorii, sînt sigură, vor vedea altceva decît cred eu că scriu. Este o carte nostalgică, în primul rînd, și poate și în ultimul. Este o carte în care se va simți cît de mult mi s-a făcut dor de Chișinău.

Romanul Vara… va fi tradus în franceză, ceea ce e o performanță în sine. Cum vă gestionați succesul? Cum se face că succesul primului roman nu pare să vă fi destabilizat?

Mă bucură mult traducerea romanului în limba franceză, iar cît despre succes, hai să nu începem discuția. Este ridicol să vorbesc despre succes după o carte. De fapt, pe cît mă bucură succesul cărții, pe atît mă încurcă. Acum scriu mai greu, șovăi mai des, mă opresc și mă întreb de ce mai scriu și pentru cine. Am abandonat blog-ul.

a consemnat Cristina HERMEZIU

Foto: F. Lăzărescu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.