● Roland Orcsik, Comandoul fantomă, traducere de Andrei Dósa, Editura Paralela 45, 2018. 

Roland Orcsik (născut în 1975 în Iugoslavia, trăiește din 1992 în Ungaria) e poet, eseist, muzician și traducător din sîrbă în maghiară și viceversa. Comandoul fantomă e primul lui roman și, dacă aș vrea să induc cititorii în eroare și să scap eu mai ușor, aș spune că tema lui e războiul care a dus la destrămarea Iugoslaviei. De fapt, ca să fiu cinstit, Comandoul fantomă e mai curînd un poem al alienării. Într-un orășel sîrbesc nenumit bîntuie fantoma războiului, un război care poate a izbucnit, poate nu, dar care își trece aripa murdară peste viețile oamenilor prin solii săi, frica, nebunia și ura. Toți locuitorii s-au baricadat în case, apa și electricitatea au fost oprite, ceea ce odinioară era o comunitate (închegată de prietenii, vecinătăți, maturizări comune) s-a fragmentat și fiecare familie trăiește izolată în propria casă, într-o lentă descompunere fizică și morală. Dacă vreți genul proxim, stilistic și tematic, acela ar fi Trilogia Gemenilor, a Agotei Kristof: relatare rece, deloc contaminată de sentimentalism, zero cerșit de emoții de la cititor.

Într-o literatură universală bîntuită de demonul suferinței (durerea se pare că vinde cel mai bine în domeniul literelor contemporane), Orcsik abordează o temă extrem de ofertantă, dar ocolește calea cea mai ușoară, alegînd să planeze pe deasupra evenimentelor Istoriei, să coboare în picaj și să observe mutațiile pe care le produce aceasta în comportamentul unor personaje de teatru expresionist. Războiul e mai mult un zgomot alb, un eveniment care se apropie, se îndepărtează, zidurile caselor sînt acoperite cu graffiti-uri patriotice, șovine, iar oamenii trăiesc alături de animale fugite (eliberate) din grădina zoologică a orașului. Dacă nu era de ajuns, Orcsik alege să paraziteze conștiința mai multor personaje, abordînd așadar calea perspectivei multiple. Dintre toate, se distinge cea a lui Spanac, un adolescent care adoră zgomotul pe care îl fac metalele, un băiat terorizat de un tată alcoolic, antisemit și violent, care în mijlocul acestui iad tăcut se îndrăgostește de o fată cu urechi mari. Din punctul ăsta de vedere, cartea lui Orcsik e un poem de maturizare, pentru că totul conduce la fuga lui Spanac din acest oraș, la evadarea lui din familia care se degradează pe zi ce trece (tatăl este, cred, personajul cel mai bine realizat din întreaga carte).

Ar fi o observație lipsită de originalitate aceea că războiul scoate tot ce e mai rău din oameni (situațiile-limită o fac, în general), dar Orcsik pare să fie fascinat de această degradare a ființei umane, de grotescul care zace în fiecare dintre actanții acestui coșmar. Proza lui, epurată de exces stilistic, are ceva din directețea alegorică a visului: nu pare deloc deplasat ca în mijlocul orașului să apară un pitic zoofil – cam ca la Donoso – care vrea să pună bazele unei noi rase, autoproclamîndu-se ultimul și primul nazist al omenirii.

Comandoul fantomă e departe de ceea ce am numi o lectură lejeră, din toate punctele de vedere: nu face concesii, e dură și intransigentă cu sine, refuză să apeleze la un referențial care ar putea atrage pasionatul de istorie, nu edulcorează și nu recurge la cîrlige emoționale. E proza unui poet care a văzut tot ce era mai urît de văzut în semenii lui și care a căutat calea cea mai incomodă și mai directă de a arăta acest tot. Trebuie amintită traducerea foarte bună a poetului Andrei Dósa, care s-a ținut scai de stilul zero al autorului, fără a încerca să „îmbunătățească“ lucrurile. 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.