● Viorel Marineasa, Lecturi parțiale. Librăria de nișă, Editura Universității de Vest, 2019.

Mai nimic de adăugat la profilul trasat de Adriana Babeți în prefață: Lecturi parțiale pune în valoare un întreg set de calități ale autorului, care izbutește să fie, deodată, și istoric, și jurnalist, și prozator, și memorialist. Poate doar, ca rezultantă a acestor vectori, un accent în plus asupra fibrei de cronicar literar  autentic. Căci, la urma urmelor, ce altceva e cartea de față decît o colecție de recenzii? Sub deghizamentul lejerității și fără să țină cont de eventuale modéle (Regman, Simion, Manolescu, Raicu și alții) sau de posibili competitori (Dan C. Mihăilescu e primul nume care-mi vine în minte), Viorel Marineasa rodează o formulă cu totul personală. Mai puțin preocupată de estetic, dar, paradoxal, mai pură: programatic, el nu vînează aparițiile marilor edituri și nici nu urmărește numele de imediată rezonanță. Jumătate dintre titlurile comentate aici îmi erau, de altfel, necunoscute. De unde, cred, și curiozitatea: ce spectacol, să mă întîlnesc cu o actualitate într-atît de diferită de aceea din mintea mea și mai ales din rubricile mele!      

Firește că, timișorean fiind, Marineasa e în primul rînd preocupat de teme bănățene (incluzînd și Revoluția, căreia îi consacră un veritabil serial) pe care le cîntărește cu o balanță etică reglată fin. Scrie, de exemplu, despre Antoniu Sequens, un dirijor ceh care, vreme de patru decenii, a pregătit muzical preoți și învățători din Caransebeș. Rezumatul e acut și montajul detaliilor biografice îl transformă într-un personaj aproape borgesian. Dedicat meseriei, Sequens e, totuși, un străin, așa încît nu scapă de ironiile comunității. E poreclit cînd „Ventuză”, cînd „Păduche”, cu o superioritate neaoșă pe care omul n-ar fi meritat-o. Va muri însingurat și onest, în 1938, chinuit ani întregi de o boală care nu iartă. De ținut minte e și portretul lui Pamfil Șeicaru, surprins într-o ipostază care domesticește legenda marelui șantajist: ctitor al unei mănăstiri din zona Orșovei. Foarte prețios mi se pare episodul intitulat Caragiale la Prigor, reconstituind savuros un șir de reclamații de la 1879 din care numai Costăchel Gudurău pare a mai lipsi. Alegerea notarului se face cu scandal (ațîțat de pomeni electorale, desigur) și sfîrșește cu o împăcare generală, în urma căreia inculpatul și petiționarul își împart fratern funcțiile rîvnite.

Recunosc că, dintre multele amănunte documentare pe care Viorel Marineasa le decantează în aceste Lecturi parțiale, acelea legate de generația ’80 ocupă, în ierarhia mea, o poziție privilegiată. Sînt, printre ele, scene de epocă neconsemnate de altcineva, care explică și ponderează întîmplări îndeobște clasate. Din acest unghi, contribuția lui Marineasa nu e numai intens evocatoare, ci și, adeseori, decisivă. Știm că, în toamna lui 1983, Cenaclul de Luni a fost desființat printr-o hotărîre venită „de sus”. Dar numai de aici putem citi cum au recepționat, la cald, membrii grupării vestea: ca o amputare a unor destine aflate, atunci, in statu nascendi. „Mulți colegi ai mei nu au nici un volum măcar. Ei vor fi zdrobiți, vor fi niște victime”, îi scrie, de exemplu, Mircea Cărtărescu, la nici o lună de la sosirea deciziei. Știm, iarăși, că unul dintre cei mai puternici poeți ai promoției sale, Ion Monoran, a fost exmatriculat din liceu pentru vina de a fi încercat să fugă din țară. Marineasa cercetează împrejurările la CNSAS și constată că totul fusese o cacealma a Securității și că foarte tînărul Monoran fusese turnat chiar de cel care organizase promisa evadare. Iubitorii operei lui Ion Stratan au proaspete, sînt convins, poemele din ciclul Alexandru Mușina. La mănăstirea Royaumont, ele însele niște transcrieri lirice destul de exacte. Adevăratul reportaj, însă, al sejurului francez din 1994, aici e de găsit: în aceste Lecturi parțiale și nedrept de puțin cunoscute.   

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas, 2017.