Jurnalismul cultural românesc a rămas o amintire distantă. Pe măsură ce piaţa evenimentelor s-a extins (mari festivaluri literare, de teatru sau de muzică au ajuns să se suprapună chiar şi cînd se desfăşoară în acelaşi oraş), relatările culturale din presă s-au degradat şi au dispărut treptat. S-au închis reviste, paginile de cultură ale ziarelor au lăsat locul doar cîtorva ştiri, blog-urile colective sau platformele online se află încă într-o fază de amatorism, altfel plin de bune intenţii (simplificarea discursului critic este înspăimîntătoare: analiza, reflecţia şi evaluarea critică au fost înlocuite de banale recomandări entuziaste, care reciclează formulări uneori primite de-a gata), iar publicaţii cu formate speciale (de la ghidul Şapte Seri la almanahul Decât o revistă), chiar dacă sînt competente, dinamice şi proaspete, în mod inexplicabil n-au fost şi nu sînt interesate de cultură decît sporadic. Toţi cei care activează în domeniile artistice se plîng că nu mai există expunere media pentru evenimente, că nu se mai scrie nimic, că nu mai e unde să se scrie. Sub presiunea comercială a audienţei, care se traduce acum prin likes & shares, reach & rating, bloggerii şi jurnaliştii culturali, cîţi au mai rămas activi, produc texte scurte şi pozitive, scrise în romgleza de lemn a social media, necontextualizate, deci fără referinţe, necritice, deci lipsite de profunzime, contribuind la o democratizare a standardelor vecină cu anarhia.

Cronicile substanţiale de cărţi, filme, albume muzicale, festivaluri ş.cl. pot fi acum numărate săptămînal pe degetele ambelor mîini: le poţi citi – pe toate – în decurs de două-trei ore. Media receptării critice a unei cărţi (bune) de literatură română contemporană, spre exemplu, este undeva în jurul a trei cronici pe an, asta în condiţiile în care, la jumătatea anilor 2000, era de circa una pe lună. (Pentru acest subiect, recomand o dată în plus articolul de acum cîteva luni al lui Ion Simuț, „Elegie pentru revistele literare“, publicat în revista Familia, preluat de Observator cultural). Jurnaliştii culturali s-au retras, voluntar sau nu, înspre PR, iar jurnalişti noi n-au mai apărut. Pare că marile facultăţi umaniste sau de jurnalism nu mai produc scriitori de nici un fel: nici teoreticieni ai culturii, nici critici, nici reporteri.

În acest context, am fost mai mult decît bucuros să particip, împreună cu Brînduşa Armanca, Mona Dîrţu, Bogdan Ghiu, Iulia Popovici, Vlad Tăuşance, Mircea Vasilescu (dar şi alţi invitaţi speciali), la Şcoala de critică şi jurnalism cultural, proiect organizat de Asociaţia culturală Contrasens şi co-finanţat de AFCN, în a doua jumătate a lunii trecute la Timişoara. Pe lîngă cursuri teoretice şi ateliere de gîndire critică şi de creative writing, „şcoala de toamnă“ a oferit şi o vizită la Muzeul Presei „Sever Bocu“ din Jimbolia, tur ghidat în cadrul Art Encounters din Timişoara, plus o serie de Dialoguri pe Contrasens în librăria „La Două Bufniţe“, unde s-au abordat, cu invitaţi noi (Adriana Babeţi, Alex Condurache, Mario de Mezzo, Igor Mocanu, Raluca Voinea ş.a.), subiecte precum: „Cultură sau culturi?“, „Revoluţia la 30 de ani“, „Nostalgie şi antinostalgie la români“, „NGO vs. Politics“, „Spaţiul public: zonă temporară de dezbatere şi de existenţă“ sau „Limba de lemn în presă“.

Pentru cursurile şi atelierele Şcolii de critică şi jurnalism cultural au fost selectaţi două grupe de tineri rezidenţi (în vîrstă de douăzeci şi ceva de ani) care, vreme de două săptămîni, au lucrat zilnic cu profesorii, jurnaliştii şi mentorii de mai sus. În timpul şcolii, fiecare rezident a trebuit să producă cîte un material (reportaj scris, video sau audio) despre Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în 2021, Art Encounters şi România din perspectivă culturală, iar cîştigătorii bursei de cercetare vor avea în vedere producerea unor materiale despre Festivalul de Jazz de la Gărîna, Colonia Veselă Petrila, staţiunea Herculane, Oraviţa şi/sau enclava culturală Socolari. Toate materialele urmînd să fie publicate pe platforma TMcult.

Ca şi alte dăţi cînd am avut ocazia să discut sau să lucrez cu tineri pasionaţi de artă şi scris, am fost foarte interesat de nivelul lor de cunoştinţe, de gusturile artistice, de obişnuinţele lor de consum cultural. Ca şi alte dăţi, am întîlnit tineri care mi-au dat speranţa că lucrurile sînt pe drumul bun al schimbării. Da, în general se exprimă greoi şi uneori scriu stîngaci (nici nu te poţi aştepta la altceva cu nivelul catastofal al școlii de azi) şi da, îşi petrec prea mult timp în social media şi pe Internet, fiind copleşiţi de reţeaua de informaţii, fără criterii clare de legitimitate şi selecţie. Dar sînt în căutare de standarde şi modele, de o voce proprie, şi le vor găsi pentru că au intuiţii bune şi chiar gusturi. I-am întrebat ce publicaţii (print şi online) citesc şi nu cred că aţi văzut o listă mai bună decît asta: Aeon, Arta, Artforum, The Atlantic, Casa Jurnalistului, Current Affairs, Dazed & Confused, Decât o revistă, Dela0, Dilema veche, Disinformation Review, Hyperliteratura, The Intercept, Idea, Iocan, Lettre Internationale, Nature, The New Yorker, Scena9, Philosophie, Poesis International, Press One, Recorder, Tin House, Vice ş.a.

I-am întrebat şi ce cărţi/autori citesc şi, dincolo de cărţile submediocre ale bloggerilor zilei şi de bestseller-urile care rareori sînt şi cărţi cu adevărat bune, mi-au spus autori respectabili şi chiar formidabili: Beauvoir, Bolaño, Borges, Bukowski, Golding, Canetti, Capote, Cărtărescu, Coe, Ferrante, Gaiman, Gary, Gheo, Gombrowicz, Harari, Hardy, Hemingway, Hemon, Hesse, Ishiguro, Kazantzakis, Kundera, Lagerlof, Llosa, Makine, Maugham, McCarthy, Mendelsohn, Oz, Pârvulescu, Pessoa, Pinker, Rand, Rushdie, Schlink, Salinger, Saniee, Saramago, Sjón, Spiegelman, Steinbeck, Tournier, Tzara, Uliţkaia, Winterson, Vonnegut, Voronca, Zografi ş.a. Dacă aş transcrie şi listele cu muzicienii lor favoriţi, ar ieşi ceva la fel de impresionant prin amestecul de clasic şi foarte nou. Nu neapărat şi la cineaşti, căci se află la vîrsta la care văd, în general, doar filme, şi din oferta mainstream a cinematografelor.

Dincolo de aceste liste de tip oracol, care însă vorbesc concludent despre gusturile lor artistice, i-am pus să formuleze şi întrebări culturale la care ar vrea să afle cîndva răspuns. Fără alte comentarii, vă las cu neclarităţile lor semnificative (ordinea e aleatorie): Ce ar trebui să găseşti într-o recenzie de carte? Cînd scrii trebuie să te pliezi pe gusturile şi cererea publicului? Cum ajungem să publicăm internaţional? Care sînt diferenţele de structură dintre un articol publicat în print şi unul publicat online? Ce anume face un text bun, captivant? Cum alegi subiectul despre care crezi că merită scris? Cum putem împacheta mai bine ştiinţa în articolele pentru publicul larg? O publicaţie culturală trebuie să aibă o politică editorială clară? Cum facem ca să suportăm ura comentatorilor? Ce cărţi de referinţă pentru jurnalism ar trebui să citim? Ce e cultura? Cum supravieţuim din scris?

Foto: Andrada Usvat