Dan Grădinaru, Calendarul literaturii române pe 250 de ani, vol. I & II, Editura Nord-Sud, 2019.

În proza memorialistică Cum am învățat românește, C. Negruzzi povestește că a fost o vreme, înainte de invenția unei prese naționale și de ieșirea tiparului de sub jurisdicția exclusivă a Bisericii, pe cînd „literatura română era la darea sufletului”, pentru că o întrețineau cu banii lor cîțiva boieri bătrîni, „ruginiți în românism”, care aproape singuri stipendiau apariția de cărți laice în limba națională, cu chirilice, în tipografia de la Buda. Aceste cărți erau, cele mai multe dintre ele, niște calendare, cum e un Calendariu pe anul de la Hristos 1820, visect din care se poate afla, între altele, cum „camelionu tot anul nimica nu mîncă, și numai cu aceasta trăește, că deșchizînd gura și închizîndu-o, trage aer”. Calendarul e, va să zică, un fel de ziar în format hardcover, un magazin de curiozități completat cu o listă a sărbătorilor de peste an și cu povești la sfîrșit care, măcar jumătate, sînt minciuni.

Inspirat de lejeritatea imponderabilă a literaturii din „epoca manuscriselor”, cum i-a spus el însuși într-o carte recentă, Dan Grădinaru a publicat un Calendar al literaturii române pe 250 de ani în două volume. Rezultat al unui proiect istorico-literar mai amplu, dar și al unei vii activități pe Facebook de dezgropare de amănunte biografice despre scriitori și de reamintire a cărților uitate, Calendarul acesta acoperă o puzderie de scriitori născuți în ultimii 250 de ani – chiar dacă apar aici și Cantemir, și Constantin Cantacuzino, mai vechi –, dar scriitori valabili, fără aproape nici o cedare de la argumentul estetic sau măcar al importanței istorice.

Intrările din calendar – un fel de dicționar capricios, nealfabetic, anticronologic, cu capitole kilometrice sau foarte scurte – sînt uneori sumare caracterizări de scriitori, în cîteva fraze, citate extinse de poeme și fragmente de roman, notițe biografice cu tot felul de inedite culese din dialoguri cu scriitorii pe rețelele de Internet, reviste, instituții, momente istorice importante sau pur și simplu sărbători întîmplătoare din cele pe care le aniversează Google (o „zi a inimii”, de pildă, remarcată printr-un poem puțin cunoscut al lui Goga) sau calendarul ortodox („cei 40 de mucenici”, unde intră persecutații politic din comunism). Interesante sînt capitolele despre evenimente reflectate literar: cutremurul din 4 martie 1977, cu victimele sale printre scriitori, bombardarea Bucureștiului în 4 aprilie 1944, relatată de Rebreanu, Sebastian și Leni Caler, sau, de ce nu, Tîrgul Gaudeamus din toamna lui 2018, în care autorul își înregistrează, narcisist, dar simpatic, activitatea agitată de la pavilionul Romexpo. Grădinaru face „dosare” biografice și investigații-fulger în cîte o chestiune intrigantă sau doar sclipicioasă: data corectă a nașterii lui Eminescu, paralelismul Creangă-Caragiale, moartea lui Labiș, înmormîntarea lui Blaga, căsnicia Constanței Buzea cu Adrian Păunescu. Apar și surprize: un interviu al lui Roncea cu Larry Watts (?), dar de obicei sînt agreabile: data formării clubului Rapid sau care e ziua tramvaiului bucureștean.

De vreme ce „calendarul” nu este o istorie literară, ar fi inutil să-i indexăm absențele. E suficient să spun că mai toți scriitorii prezentați, de obicei cu scrieri mai puțin celebre ale lor, sînt plini de merit și reprezintă niște invitații calificate la lectură pentru neinițiați. Mai ales în două zone lucrează bine Dan Grădinaru. Pe de o parte, el integrează scriitori din secolele XVIII-XIX, puțin cunoscuți sau neglijați de cei mai mulți, de la Alexandru Văcărescu, căruia D.G. i-a dedicat o carte întreagă intitulată Un geniu din secolul al XVIII-lea, la Teodor Vîrnav, Alecu Beldiman, Alexandru Hrisoverghi, Alecu Cantacuzino, Anton Naum sau D. Teleor. Pe de altă parte, el amintește scriitori postbelici foarte interesanți, care au lăsat lucruri bune în urmă, dar nu prea mai sînt citiți, de pildă Al. Monciu-Sudinski, Ben Corlaciu, Nicolae Velea, Teodor Pîcă, Vintilă Ivănceanu, Marcel Gafton și mulți-mulți alții. Sigur, pe lîngă aceștia sînt și mulți interbelici, dar aici descoperirile sînt rare: o Liuba Dimitriu, de pildă. Iar contemporanii din postcomunism sînt mai puțini, douămiiștii avînd totuși deja stabilite „vîrfurile” (Coman, Sociu, Vancu, Manasia, Komartin, Khasis – prozatorii sînt surprinzători de puțini), iar și mai tinerii fiind aproape inexistenți.

Este întru totul agreabil acest enciclopedism soft de almanah, amintind de literatura bonomă, făcută cu chef și din devotament pentru cauză, a pașoptiștilor și a înaintașilor lor. Și e curios că epoca Facebook îl face iarăși posibil.

Doris Mironescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Editura Humanitas, 2018.