Cărţile care ne-au făcut oameni, coord. Dan C. Mihăilescu, Editura Humanitas, 2010.
Care-i faza  cu cititul?, coord. Liviu Papadima, ilustraţii de Irina Dobrescu, Editura ART, 2010.

În ceea ce priveşte piaţa de carte, nu există probabil nicăieri în lume atîtea asociaţii ale editorilor şi un alt minister al culturii mai inutile decît cele româneşti. Scriind la sfîrşitul lui 2009 despre efectele crizei resimţite din plin de piaţa de carte, deplîngeam o dată în plus lipsa de reacţie, de proiecte şi de strategii ale nenumăratelor asociaţii, uniuni şi federaţii ale editorilor români. Deşi există o Asociaţie a Editorilor din România (AER) şi o Federaţie a Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR) – fondată de alte patru asociaţii: Uniunea Editorilor din România (UER, fosta Asociaţie a Editorilor Profesionişti din România, AEPR), Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER), Societatea Editorilor din România (SER) şi Patronatul AGORA al Societăţilor pentru Difuzarea Tipăriturilor şi a altor Bunuri Culturale din România –, în acest moment nu avem nici un studiu de piaţă serios despre cititorii români (cine sînt, ce şi cît citesc etc.) şi încă jonglăm cu cifre aproximative cînd vine vorba despre piaţa de carte. N-a iniţiat nimeni programe sau campanii care să sprijine, să stimuleze lectura şi să-i fidelizeze pe cititori, iar cînd a făcut-o Ministerul Culturii (campania „Căutăm cititori celebri“ de la sfîrşitul lui 2009, de pildă), efectele au fost zero, din o mie de motive. A făcut însă cineva ceva în 2010 pentru a scoate şi cititul din criză? Întrebaţi-mă să vă-ntreb! 

Pe un asemenea fond al letargiei, două edituri şi-au propus să ofere tinerilor, prin puterea exemplului, cîteva motive de a se (mai) apropia de cărţi. Dan C. Mihăilescu explică ideea care a stat la baza volumului Cărţile care ne-au făcut oameni: „Ce-ar fi, ne-am zis, să adunăm douăzeci de personalităţi culturale ale României de azi [...] propunînd zece autori, sau zece titluri beton ale topului personal, fie alegînd o tematică, o epocă, un stil, un cumul de referinţe livreşti cu secvenţe picturale şi muzicale...“ 19 personalităţi culturale – scriitori şi eseişti (Livius Ciocârlie, Ion Vianu, Andrei Cornea ş.a.), critici literari, istorici, dar şi artişti din alte zone artistice (Ştefan Câlţia, Victor Rebengiuc ş.a.) – au scris despre cărţile care i-au marcat şi influenţat, cărţile care i-au format şi la care revin, cărţile care i-au apropiat de cultură. Textele lor sînt, de fapt, minibiografii livreşti care încep, cel mai adesea, prin evocarea cîte unei mari biblioteci în preajma căreia s-au nimerit să crească. (Apropo, studiile, altora, dedicate cărţii şi lecturii identifică, printre factorii care stimulează cititul la copii, existenţa unei biblioteci în casă şi, mai ales, obiceiul de a citi al părinţilor.) Astfel, se găsesc în acest volum colectiv pagini minunate despre biblioteci, unele fabuloase – cum sînt cea a unei foste episcopii greco-catolice (Blandiana), cea de la ţară (Djuvara), cea personală de la 9 ani (Manolescu) sau cea a unor prieteni (Dan. C. Mihăilescu), precum şi fraze memorabile despre citit care, fie „are imensa calitate de a fi fericit“ (Blandiana), fie este „echivalentul  din viaţa oamenilor al deprinderii vînatului la feline“ (Liiceanu) sau „modelează naraţiunile proprii, ca nişte statui viu colorate sub osul boltit al ţestei“ (Cărtărescu). Apoi, este foarte interesant de văzut ce cărţi pun pe lista titlurilor formatoare aceste personalităţi – din acest punct de vedere, volumul oferind nenumărate surprize. Prima ar fi romanul lui Jules Verne, Insula misterioasă, care se găseşte la jumătate dintre autori, urmat îndeaproape de cărţi precum Cei trei muschetari, Aventurile lui Tom Sawyer, Contele de Monte-Cristo şi Cuore. Dintre autori, Dostoievski este, de departe, cel mai menţionat, în timp ce literatura contemporană este surprinzător de slab reprezentată. Altfel, m-a surprins plăcut să constat că Mihai Măniuţiu menţionează Moscova-Petuşki de Venedikt Erofeev, Cartea milionarului se regăseşte printre recomandările Irinei Petrescu, că David Lodge se numără printre preferaţii lui Lucian Boia sau că Valeriu Stoica pune pe lista celor zece Orbitor. Ca o paranteză, mi s-a părut, totuşi, îngrozitoare reprezentarea lui Alex Ştefănescu a paradisului „ca pe un loc în care asculţi la nesfîrşit poezie, citită cu glas tare de cineva invizibil“. În ciuda faptului că listele celor 19 sînt, în general, compatibile, atunci cînd nu se suprapun în bună măsură, este însă de reţinut ideea lui Andrei Pleşu, cum că „nu trebuie neglijate întîlnirile fortuite, comerţul cu ce-ţi pică, pe nepregătite, în mînă... e util să citeşti «organizat», dar nu trebuie să-ţi refuzi prospeţimea unor opţiuni libere, dictate nu de sistemica bibliotecii, ci de neprevăzutul ei; în definitiv, orice te poate marca, orice poate să-ţi detoneze vocaţia...“  

Colecţia „Cărţile mele“, din care face parte volumul, splendid ilustrat de Irina Dobrescu, Care-i faza cu cititul?, este destinată celor mici, copiilor între 10-14 ani şi, de data aceasta, 25 de scriitori (din mai multe generaţii, mai mult sau mai puţin cunoscuţi) scriu despre prima lor carte citită. Volumul este mult mai variat, nu doar ca nume, dar şi ca ton; are fantezie şi umor, iar autorii nu scriu, de pe poziţia maturilor, confesiuni convenţional-didactice, ci le livrează ca pe nişte poveşti ale căror personaje sînt copiii care au fost ei înşişi. De altfel, împărţit pe secţiuni în funcţie de natura textelor, volumul conţine şi cîteva povestiri pure scrise de Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu sau Doina Ruşti. Care-i faza cu cititul? este, de fapt, o foarte frumoasă carte pentru copii, al cărei subiect sînt cărţile. Printre autori îi găsim, din nou, pe Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu şi Neagu Djuvara, dar adevăratele surprize vin din alte părţi. Insula misterioasă a lui Jules Verne continuă să fie menţionată drept cea mai frumoasă carte a copilăriei, în timp ce găsim şi alte detalii interesante despre copilăria de cititori a scriitorilor. Astfel, aflăm cum l-a marcat Nicoară Potcoavă pe Vlad Zografi, cum Ioana Bot a ratat o carieră de ilustratoare de carte sau cum Cristian Teodorescu i-a păcălit pe părinţi şi pe vecini prefăcîndu-se că ştie să citească. Simona Popescu îi scrie o scrisoare fiicei, iar Bogdan Ghiu, nepoţicii, iar George Ardeleanu evocă aici fix acelaşi episod din Aventurile lui Tom Sawyer povestit de Gabriel Liiceanu în celălalt volum, semn că cititorii sînt, de fapt, aceeaşi specie aparte. Două cărţi care, obligatoriu, trebuie făcute cadou celor dragi şi mai mici decît noi.