● Nathan Hill, Nix, traducere de Graal Soft, Editura RAO, 2020.

Cînd a apărut, în 2017, The Nix, debutul lui Nathan Hill, era deja aureolat de sintagme ce susțineau în mod evident o exagerare, așa cum se întîmplă atît de des în lumea editorială. Se detașa, printr-o aluzie mai curînd premonitorie, comparația cu David Foster Wallace, mai precis cu The Infinite Jest, acea capodoperă a „nemăsurării”, a detaliului și a eșecului. Se pare că cel care aruncase în luptă respectiva comparație știa despre ce vorbește, pentru că lipsa măsurii, venită probabil din dorința autorului de a debuta spunînd „tot”, e evidentă de la primele pagini ale romanului. Roman care evoluează pe mai multe tronsoane temporale diferite, dar care vor converge într-un final mai puțin cathartic decît ar presupune toate aceste eforturi de construcție și acumulare.

Amestec cîteodată reușit de satiră și discurs îmbibat în melancolie, Nix ar putea fi citit ca un roman închinat ratării, dacă nu ar exista senzația pregnantă că romanul însuși este o ilustrare a propriei teze. Antieroul cărții, profesorul de literatură Samuel Andresen-Anderson, trecut de treizeci de ani și cufundat pînă peste cap în depresia ce însoțește o viață dăruită predării lui Hamlet în fața unor clase în descrierea cărora autorul își folosește toate talentele satirice de care dispune, așadar antieroul acestei cărți se vede prins într-un fals quiproquo iscat de reapariția meteorică a propriei mame, dispărută cu decenii în urmă. Apariția misterioasei Faye introduce și elementul politic al cărții, dat fiind că femeie atacă într-un parc un politician demagog și republican, candidat cu șanse mari la prezidențiale. Atacul, surprins într-o înregistrare video, devine viral și imediat incidentul e preluat și umflat pînă cînd femeia între două vîrste e depistată și într-o fotografie făcută în timpul unei demonstrații antirăzboi din 1968, ceea ce duce la descoperirea unor acuzații de prostituție pe numele ei, din aceeași perioadă, și la înfierarea fără discernămînt a atacatoarei.

De aici începe o lungă anchetă de familie condusă de Samuel, o scufundare în propria memorie (ce face ca acest roman să devină parțial și unul de maturizare), apoi o relatare a anului ʼ68 văzut prin ochii straniei, tăcutei și talentatei Faye (al doilea roman de maturizare) și, în cele din urmă, conflictul se stinge printr-o reuniune mamă-fiu, posibilă doar prin căutarea rădăcinilor răului, care se află atît în satul de pescari de unde se trage bunicul lui Faye, aflat în Norvegia, cît și în acel tulbure an ’68. Dacă adăugăm la toate astea un fir narativ suplimentar, care implică o comunitate de gaming online (în care este implicat și Samuel), un scandal universitar (inspirat vag din incipitul romanului lui Roth, Pata umană), se detașează cu oarecare limpezime profilul compozit al acestui roman amplu: roman istoric, roman politic, roman de maturizare, roman social, satiră a societății americane contemporane. Toate aceste romane sînt unite de teza autorului conform căreia eșecul, ratarea sînt rezultatele unor decizii greșite care au fost luate într-o clipită și care au căpătat mai apoi greutatea cumplită dată melancoliei. O teză secundară ar fi că adesea oamenii devin ființe malefice pentru ceilalți, că gesturile lor reverberează peste decenii și perpetuează răul. Metafora structurantă a acestei magme romanești este „nixul”, spirit malefic din mitologia nordică, care îmbie și răpește copii, apărîndu-le sub forma unui cal alb. Eternii copii ai lui Nathan Hill sînt oameni care caută acest cal alb, în special sub forma unei iubiri prost alese.

Senzația pe care o lasă în urma lui acest roman de peste 700 de pagini e că autorul a vrut prea mult: sînt aici, dacă vreți, mai multe romane, cîteva dintre ele neterminate sau încheiate cu forța. Cît despre traducere și al ei autor, Graal Soft, cred că Nathan Hill și Nix meritau ceva mai bun.

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.