Indecenţa umană

Publicat în Dilema Veche nr. 533 din 1-6 mai 2014
Indecenţa umană jpeg

● Philip Roth, Teatrul lui Sabbath, traducere de Iulia Gorzo, Editura Polirom, 2013. 

Am citit suficient din/despre opera lui Roth încît să (aveţi încredere în mine cînd) spun că Teatrul lui Sabbath este una dintre cele două-trei capodopere pe care le-a scris în lunga şi prodigioasa-i carieră. Aş fi putut umple această pagină numai cu frazele pline de entuziasm ale criticilor americani, scoase din recenziile de întîmpinare de la momentul apariţiei cărţii, în 1995, cînd romanul a primit şi National Book Award (al doilea din cariera scriitorului), sau din volumele de eseuri critice, fraze pe care le-aş fi putut chiar grupa după zonele de interes hermeneutic sau după asemănările descrierilor („hilariously serious about life and death“ – Frank Kermode vs „hysterical humorous about sex and death“ – John Freeman). În schimb, mă voi rezuma, pentru început, la încercarea de a descrie scenele pe care Mickey Sabbath îşi joacă propria existenţă, dar şi a celorlalţi din distribuţia vieţii sale, cu toate dramele vizibile şi ascunse, acceptate sau ignorate, din prezent şi din trecut – romanul fiind expunerea & zbaterea plină de adevăr, de-a lungul a peste 500 de pagini şi cu laitmotive din Shakespeare, Flaubert şi din jazz, a mai multor destine făcute praf.

Morris „Mickey“ Sabbath este un fost păpuşar sexagenar, suferind de osteoartrită progresivă, care s-a bucurat de o relativă faimă în mediile artistice undergound din anii ’50, dar care, în urma unui scandal sexual petrecut în mediul universitar, s-a văzut nevoit să-şi încheie cariera prematur şi deloc onorabil. Retras undeva în nord, într-un orăşel de munte, alături de Roseanne, cea de-a doua lui soţie, o alcoolică înscrisă într-un program de reabilitare, cinicul şi virilul Sabbath îşi construieşte o viaţă sexuală paralelă, alături de Drenka, soţia croată a unui patron de pensiune, care descoperă, graţie lui Sabbath, dar şi alături de alţi bărbaţi, deliciile explorării sexuale extraconjugale la vîrsta a doua. Moartea pe neaşteptate a Drenkăi, în urma unui cancer evoluat rapid, îl lasă pe Sabbath neconsolat şi debusolat; mai mult, îl umple de furie şi disperare şi-l aruncă în ceea ce pare a fi un moment de criză, în care-şi reevaluează propria existenţă, dar mai ales morţile celor din jurul lui, care-i anunţă şi cheamă propria moarte. Una după alta, înaintînd în trecut, aflăm toate poveştile celor implicaţi în viaţa lui Sabbath, un adevărat carusel de morţi premature, absurde, voluntare sau doar inevitabile, învîrtit în jurul figurii paterne a amantului păpuşar. Ignorată de Sabbath şi, în cele din urmă, internată într-o clinică de dezalcoolizare, Roseanne trebuie să-şi confrunte pînă la capăt relaţia cu tatăl sinucigaş, asupra căruia planează suspiciunile unei presiuni incestuoase. Prima soţie a lui Sabbath, Nikki, dispărută fără a i se găsi cadavrul, în urmă cu 30 de ani, pe cînd Sabbath îşi începea în secret aventura extraconjugală cu Roseanne, crescuse fără tată şi nu depăşise cu adevărat niciodată moartea mamei sale – episodul în care Nikki prelungeşte momentul incinerării mamei, pe care o îmbălsămează, sfîrşind prin a-i nega moartea şi a-i vorbi ca unei fiinţe vii, este unul dintre cele mai frisonante episoade din acest roman care, altfel, abundă în scene grotesc-morbide. Un alt personaj care refuză dispariţia cuiva drag este chiar mama lui Sabbath, complet destabilizată de moartea, în războiul contra Japoniei, a fiului cel mare, Morty (fericit beneficiul involuntar al traducerii româneşti, căci numele lui e folosit şi menţionat peste tot în forma prescurtată Mort).

De altfel, moartea fratelui său cel mare ni-l dezvăluie pe Sabbath însuşi neconsolat, plin de resentimente profunde – ura fiind, în cele din urmă, raţiunea existenţei sale. Printre aceste morţi se strecoară şi episoade sexuale, mai mult sau mai puţin perverse, dar niciodată lipsite de latura comică. Mai întîi, arestarea şi condamnarea pentru huliganism şi obscenitate a tînărului Sabbath, care dezvelise, în mijlocul unui act artistic stradal, sînul unei fete; apoi şi scandalul provocat de găsirea unei casete cu înregistrarea unei partide de sex telefonic dintre Sabbath şi una din studentele lui. În fine, morţii Drenkăi îi urmează moartea lui Lincoln, fostul său impresar, prilej pentru vizita lui Sabbath, după foarte mulţi ani, la New York, iar de acolo – în orăşelul de pe malul mării unde se afla îngropată familia sa şi unde Sabbath îşi plănuieşte sinuciderea, cumpărîndu-şi un loc de veci cît mai aproape de ai lui. (De altfel, Roth a mărturisit, într-un interviu, că impulsul de a scrie acest roman i-a venit pe vremea cînd îşi căuta el însuşi un loc de veci, la puţin timp după moartea, în urma unui cancer, a amantei sale, Janet Honhouse; multe dintre elementele biografice ale acestui roman putînd fi aflate din excelenta monografie Roth Unbound. A Writer and his Books, publicată anul trecut de Claudia Roth Pierpont – doar coincidenţă de nume.) Acestei suite de morţi din trecut şi din prezent viaţa îi opune întîlnirea neaşteptată cu un verişor centagenar, despre care Sabbath nu ştia că mai trăieşte şi la care descoperă... Dar am povestit şi-aşa prea mult.

Nu doar existenţialismul elegiac sau comicul enorm al morbidului, inclusiv în latura lui sexuală, sînt prezente aici în cea mai bună exprimare stilistică posibilă, dar toate temele şi obsesiile lui Roth – legate de arbitrariul şi inconturnabilul morţii sau de incoerenţa şi absurditatea vieţii, lipsa lui Dumnezeu, precaritatea condiţiei şi indecenţa naturii umane – toate apar în sute de formulări memorabile în această carte din pulpana căreia, ca să mă exprim aşa, s-au ivit toate micile sale romane din anii 2000: Indignare, Umilire, Fantoma iese din scenă sau Povestea lui Orişicine (toate traduse şi în curs de reeditare la Polirom). Aş putea spune la fiecare ce anume a luat din Teatrul lui Sabbath, dar mă opresc asupra constatării că Roth se ia aici la trîntă, prin vocea lui Sabbath, cu toţi şi cu toate: religia şi evreitatea (deşi mai puţin decît în altele), modernitatea, războiul, politica şi corectitudinea politică, presa, monogamia, consumerismul ş.a. Scandalosul şi insaţiabilul, aventurierul şi primitivul, amoralul şi mizantropul, „realistul feroce“ lipsit de scrupule, Sabbath este vocea plină de dispreţ faţă de toţi şi toate, este un strigăt împotriva lumii, a vieţii şi a morţii, cărora le opune supravieţuirea prin sex („cea mai însemnată din extravaganţele noastre“), singurul instinct ce poate face suportabilă viaţa şi poate înfrunta moartea. După cum l-a definit Kundera, „Roth is a great historian of modern eroticism... He speaks of sexuality that questions itself; it is still hedonism, but it is problematic, wounded, ironic hedonism. His is the uncommon union of confession and irony. Infinitely vulnerable in his sincerity and infinitely elusive in his irony.“ Am dat citatul în engleză făcînd astfel trecerea înspre cealaltă mare calitate a acestei cărţi, şi anume traducerea excelentă a Iuliei Gorzo. Am citit romanul şi în original, şi pot spune că această versiune românească este pe măsura lui. 

Extras:

„...Frenezia orgasmului lui Nikki, zbaterea, scîncetele, gemetele sonore, privirea opacă fixată în tavan, unghiile înfipte adînc în scalpul lui, totul părea o experienţă la limita suportabilului, din care risca să nu-şi mai revină niciodată. Orgasmul lui Nikki era convulsiv, de parc-ar fi jupuit-o cineva. Pe de altă parte, cel al Roseannei trebuia fugărit aşa cum fugăresc hăitaşii vulpea, cu ea însăşi în rolul vînătorului de vulpi însetat de sînge.

Orgasmul Roseannei cerea un mare efort din partea ei, o năvală spectaculoasă la vedere. Roseanna trebuia să înfrîngă ceva care-i opunea rezistenţă şi care lupta pentru o cauză complet diferită – orgasmul nu era un eveniment natural, ci o ciudăţenie atît de rară, încît se cerea moşită îndelung. La ea juisarea avea o dimensiune eroică, plină de suspans. Niciodată nu puteai fi sigur pînă-n ultima clipă dacă avea să reuşească sau dacă tu, personal, aveai să te poţi ţine tare fără să faci infarct. Începuse să se întrebe dacă nu cumva efortul ei era pe undeva exagerat şi prefăcut, ca atunci cînd un adult joacă şah cu un copil şi se preface că stă în cumpănă la fiecare mutare a copilului. Ceva era putred, foarte putred. Apoi însă, cînd aproape că nu mai sperai, reuşea, termina, îşi prindea prada, călărindu-l, cu întreaga fiinţă condensată înăuntrul sexului ei. Pînă la urmă ajunsese să aibă senzaţia că nici nu era nevoie de el acolo. Ar fi putut fi una dintre marionetele alea de pe vremuri, cu un penis lung de lemn. Nu era nevoie să fie acolo – aşa că nici n-a mai fost.

Cu Drenka era ca şi cum ai fi aruncat o pietricică într-un lac. Intrai în el, iar undele se desfăşurau sinuos dinspre punctul central spre margini, pînă cînd întregul lac se unduia şi palpita de lumină. De fiecare dată cînd se opreau în ziua sau în seara respectivă, se opreau pentru că Sabbath nu doar că-şi atinsese limitele rezistenţei, ci le şi depăşise riscant de mult pentru un grăsan de peste cincizeci de ani. «La tine orgasmul e o industrie», îi spusese el. «Eşti o fabrică.» «Ştii ce vreau data viitoare cînd ţi se scoală?  Vreau să mi-o bagi adînc de tot.» îi spusese ea. «Şi dup-aia?» «Dup-aia să mă întorci pe dos în jurul pulii. Aşa cum scoţi o mănuşă trăgînd-o de margine.»”

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.