În intimitatea rugăciunii

Publicat în Dilema Veche nr. 817 din 17-23 octombrie 2019
În intimitatea  rugăciunii jpeg

● Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete, cu desene de Mihail Coşuleţu, Editura Humanitas, 2018. 

Ioana Pârvulescu este autoarea celor mai fermecătoare cărţi de eseuri literare de la noi. De la Alfabetul doamnelor (1999) încoace a căutat, cu fiecare carte, o formulă inedită de a discuta literatura, convinsă că se ocupă de unul dintre cele mai spectaculoase şi misterioase domenii ale cunoaşterii naturii umane. Faptul c-a abandonat cronica literară şi toate convenţiile ei în favoarea istoriei şi a reconstituirilor literare, care i-au redeschis şi pofta pentru roman, în tot acest timp continuînd să traducă din germană şi franceză, toate aceste glisări şi exerciţii deopotrivă stilistice şi de abordare au condus-o înspre o formulă de eseu literar unic la noi: solid bibliografic, dar fără ostentaţie, inteligent speculativ şi, mai ales, suficient de accesibil prin lipsa jargonului şi, mai ales, prin narativitate. Căci deseori eseurile literare ale Ioanei Pârvulescu par nişte naraţiuni detectivistice în miniatură, indiciile fiind ascunse dacă nu în cărţi şi gazete, atunci în biografia scriitorilor.

„Istoria literaturii, spre deosebire de cea a picturii, are avantajul de a face să se audă clar rugăciunile personajelor din rama cărţii. Aici nu mai e nevoie neapărat de mîini împreunate şi de genunchi plecaţi, iar ceea ce auzim e departe de a fi o ordonare canonică de cuvinte. Personajele, la fel ca oamenii după care sînt modelate, se roagă în momentele cele mai dramatice şi mai intense ale vieţii. Şi spun cele mai surprinzătoare şi mai diferite rugăciuni. Un lucru le apropie totuşi: nevoia de a încredinţa unui Tu mai puternic decît ele tot ce le răvăşeşte viaţa. Poate că scrisul este o asemenea nevoie, chiar dacă autorul abia dacă îşi dă seama de asta. După Marele Război şi cu patru ani înainte de a muri, Kafka (într-o proză publicată postum, «Problema legilor») are o scurtă cugetare: «Scrisul ca formă a rugăciunii»... Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie şi se dăruieşte celor din jur. Asemeni Tatălui din versetul biblic, cititorul vede în ascuns. În aceste Dialoguri secrete cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) şi personajele lor se roagă (în ficţiune, în proză, în poezie). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere şi mai puternice se transformă într-un teribil spectacol al omenescului“ – îşi descrie Ioana Pârvulescu în postfaţă conceptul propriei cărţi. Altfel spus, avem aici o pseudoantologie subiectivă de rugăciuni literare (sau doar fragmente) în versuri, în proză sau sub forma confesiunilor de jurnal din marea bibliotecă a lumii, comentate şi interpretate liber, „fără vreo competenţă teologică“, dar cu destule demonstraţii de hermeneutică adevărată.

37 de scriitori şi artişti, deopotrivă români şi străini, de la anticii Homer, Platon, Lucreţiu, Vergiliu, Seneca şi Epictet, prin medievali şi renascentişti, Shakespeare, Kircher, Pascal, Budai-Deleanu, Goethe, continuînd cu clasicii Tolstoi, Eminescu, Dostoievski, Caragiale sau Rilke şi maeştrii modernităţii Ionescu, Capek, Cioran, Kazantzakis şi Mann, pînă la contemporanii Cărtărescu şi Morrison, pentru a nu-i numi decît pe aceştia. Comentariile de doar cîteva pagini ale Ioanei Pârvulescu pun în contextul biografic şi istoric opera literară în mijlocul căreia s-a format, ca o perlă, rugăciunea, ale cărei naturi şi expresii sînt extrem de variate: de la rugăciuni de luptă la cele de carceră, de la rugăciuni materne la cele de dragoste, de la rugăciuni parodice la cele mistice. Dialogul secret al rugăciunii este comentat uneori cu simplitatea cuvenită, alteori însă exerciţiul hermeneutic este mai complex, implicînd informaţii de ordin istoric şi biografic (vezi şi fragmentul de mai jos), analize stilistice, close reading, portrete literare şi chiar mini-biografii romanţate care „degenerează“ în adevărate scene de proză, nelipsite de umor.

Aceste 37 de crochiuri, mici vitralii de cuvinte, creează multiplele straturi ale cărţii, ale cărei profunzimi se lasă întrevăzute, revelate sau explorate pe-ndelete în funcţie de disponibilitatea (şi credinţa) cititorului. Poţi urmări doar spectacolul literar – al expresiei textuale, al tematicii cărţilor sau al biografiei artistului –, dar la fel de bine, cu aceleaşi surprize şi satisfacţii, poţi medita la natura rugăciunii pe care autoarea, inversînd expresia lui Arghezi, o numeşte „cea mai vie cugetare“. De altfel, demersul nostalgic al autoarei faţă de omenescul dialog secret cu nevăzutul denotă o înţelegere a naturii rugăciunii dincolo de interesul literar. Parafrazînd şi eu expresia lui Pascal, aş spune că Ioana Pârvulescu n-ar fi căutat aceste rugăciuni în literatura lumii dacă nu le-ar fi găsit deja. Astfel că, dincolo de curiozitatea şi dexteritatea de detectiv literar, Ioana Pârvulescu resimte aici o anume datorie personală de a omagia, recupera şi poate chiar readuce, în sufletele unor cititori, nevoia tot mai firavă a practicii rugăciunii. Iar dincolo de frumuseţea în dublu sens, literar şi spiritual, a acestui demers, meritul cărţii vine şi din pofta de lectură. Ca şi celelalte cărţi ale Ioanei Pârvulescu, şi aceasta te trimite la bibliotecă.

Ioana Pârvulescu va fi invitată la radio-show-ul All You Can Read, luni, 21 octombrie, de la ora 22, pe www.UrbanSunsets.com.

***

Ioana PÂRVULESCU
Dialoguri secrete (fragment) 

În Belle Époque, s-a impus atît în Europa, cît şi în America o modă dătătoare de fiori, care se născuse la 1848: aceea de a chema spiritele celor morţi înapoi şi a comunica cu ele, într-un fel cam şcolăresc (dictare pe litere). Se ridica astfel, ca în basme sau în epopei, bariera lumii care îi despărţea pe cei vii de cei morţi. Nu părea imposibil, din moment ce nu era mare lucru nici să ai lumina a o sută de lumînări fără să aprinzi un băţ de chibrit şi fără să strici vreun fitil, apoi să foloseşti puterea a nenumăraţi cai, fără a-l biciui pe vreunul şi, mai ales, din moment ce puteai să auzi, într-un fel de trompetă dusă la ureche, vocea unui om drag, fără ca omul drag însuşi să fie pe-aproape. Spiritismul aşa se arăta: ca un telefon dat de foarte departe, de pe lumea cealaltă.

Minţile cele mai riguroase şi mai încăpătoare au căzut pradă noii teorii. Între ele, Titu Maiorescu şi B.P. Hasdeu. Explicaţia acestei alunecări e simplă: în biografia lor, la fel ca în a atîtor oameni din secolul al XIX-lea, a existat un eveniment insuportabil: moartea unui copil pe care părinţii nu pot şi nu vor să-l lase singur în marele necunoscut. Cum să nu-ţi încordezi toate puterile pentru a păstra legătura cu el? Maiorescu îşi pierde, în noiembrie 1872, fiul de trei ani, pe Liviu, rămînînd cu o fiică, iar Hasdeu îşi pierde în toamna lui 1888 unicul copil de nici douăzeci de ani, Iulia, după care mintea lui cu adevărat genială se canalizează spre o fundătură. Dacă la Maiorescu, profesor de logică, tentaţia spiritismului a fost trecătoare, ivită cu certitudine din intensa suferinţă, la Hasdeu ea a fost obsesivă, pe măsura înclinaţiei minţii lui spre depăşirea limitelor.

Cînd Caragiale scrie în Moftul român parodica şi anonima rugă a spiritistului, trecuseră cinci ani de la catastrofa din familia Hasdeu. Poezia este „dedicată dlui B. P. Hasdeu, prezidentul Primei Societăţi spiritiste Române, de un Iniţiat“ şi scrisă în numele acestuia, la persoana întîi. Desigur, Caragiale nu-şi bătea joc de durerea tatălui şi e foarte probabil să nu fi legat încă preocupările confratelui de evenimentul morţii Iuliei. N-ar fi făcut-o, din moment ce el însuşi era într-o situaţie asemănătoare: trecuseră doar doi ani de la moartea fetiţelor sale, Ioana, născută în 1889, şi Agata, născută un an mai tîrziu. Că durerea a lăsat urme adînci şi la el se vede în opera lui, în care fetiţele nu apar deloc (excepţie schiţa „Tatăl nostru“). Totuşi, pe Caragiale moda mesei care se mişcă nu l-a ajuns, iar contemporanii îşi amintesc că-i spunea lui Hasdeu să vină la berăria lui, unde are o masă bătută în cuie, ca să vadă dacă reuşeşte s-o mişte.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ce rămâne după dezbaterea Macarena. „Suntem afectați de o traumă colectivă. Am moștenit aceste traume și le dăm mai departe“
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
image
Simona Halep a reapărut în clasamentul WTA, pe locul 58, pe site-ul oficial al Billie Jean King Cup
Românca a fost convocată la națională pentru meciul cu Ucraina.
image
Rusia susține că a ucis sute de soldați ucraineni cu o „bombă cu vid”. Kievul: „Sunt prostii absolute și propagandă”
Rusia afirmă că a ucis un număr mare de soldați ucraineni cu o așa-numită „bombă cu vid”, într-o declarație pe care Ucraina a catalogat-o imediat ca fiind absurdă.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.