● Haruki Murakami, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina, Colecția Biblioteca Polirom, Editura Polirom, 2009.

Haruki Murakami a avut mai întîi un bar (tip club de jazz) şi nu-i mergea rău deloc; cunoştea lume, fuma şi cîte trei pachete de ţigări pe zi. Apoi i-a venit ideea să scrie un roman: pe 1 aprilie 1978, la ora 13,30, cînd nu avea încă 30 de ani. L-a scris şi bine a făcut. A scris şi a doua carte – iarăşi bine. Apoi, la 33 de ani, în 1982, a devenit ceea ce a rămas pînă astăzi: scriitor profesionist, nefumător şi un mare amator de jogging-uri lungi.

Autoportretul... de acum – „un fel de volum de memorii, centrat în jurul alergării“ – adună însemnări ale lui Murakami din 2005 şi 2006, cînd el avea în spate aproape un sfert de secol de experienţă literar-atletică. Ideea de fond e clară: „Majoritatea lucrurilor pe care le ştiu despre scris le-am învăţat alergînd în fiecare dimineaţă“. Şi e de înţeles: fondistul nostru are o temeinicie niponă, măsurabilă în minim 260 km alergaţi cu bucurie în fiecare lună (prin Japonia, Hawaii, Cambridge, Boston sau New York) şi cel puţin un maraton pe an, lucruri care, cu puţin joc asociativ, trimit şi la munca romancierului.


Umorul şi fair play-ul scriitorului, alături de fraza lui directă şi vioaie, te fac să zburzi prin paginile cărţii şi să te simţi la sfîrşit ca după un jogging onest, într-o dimineaţă frumoasă şi deşteaptă. „Dacă duceţi o viaţă atît de sănătoasă, nu o să ajungeţi la un moment dat să nu mai puteţi scrie?“ – îl întreabă uneori lumea pe Murakami. Sănătatea poate fi însă mai narcotică decît orice viciu rimbaldian. Să vedeţi dereglare a simţurilor după un maraton pe caniculă sau un ultramaraton de 100 km (cazuri reale, ambele)!