● Ingvar Ambjornsen, Fraţi de cruce, traducere din limba germană de Monica-Livia Grigore, Colecţia "Strada Ficţiunii", Editura ALLFA, 2013.

În spatele filmului Elling (2001; 13 premii; o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin) şi al piesei de teatru cu acelaşi titlu (montată prin toată Europa, inclusiv la noi – prin 2009, la Teatrul de Comedie) se află totuşi un roman: acest Fraţi de cruce al norvegianului hamburghez Ingvar Ambjornsen. Cartea are, faţă de variantele dramatizate, avantajul că aici, în pagină, nimeni nu urlă dacă n-ai tu chef. Pentru mine, asta contează enorm, aşa că apariţia versiunii româneşti a romanului m-a bucurat din capul locului. Apoi, citind, am mai găsit şi alte motive de bucurie.

Textul e atît de simpatic încît îşi permite chiar şi luxul duioşiei. E o proză caritabilă, în fond, umorul său transformînd panicile şi nefericirile cu care lucrează într-o veritabilă exuberanţă a empatiei.

Elling, protagonistul care ne deapănă povestea, se află în plin proces de „integrare socială“. Tarat de propria familie, virgin încă la cei 35 de ani, ajuns accidental – o întreagă istorie, accidentul – frate de cruce cu un alt tarat vechi şi virgin, bietul om se luptă să-şi depăşească teama de telefon, străzi, uşi, homosexuali, să iasă din ceea ce el numeşte „starea Munch“ (v. tabloul reprodus pe copertă), să cunoască în sfîrşit o femeie, să-şi înmoaie mizantropia inflexibilă, să-i facă o bună impresie asistentului social care se ocupă de el şi de amicul său. Deşi aparţine unui popor care i-a dat pe Nansen şi Amundsen, Elling are nevoie de o îndrăzneală supraomenească fie şi numai pentru a explora o toaletă de restaurant.

Drumul spre happy-end e însă neabătut, ajutat şi de nostimele meandre ale concretului: o gravidă de care amicul său se îndrăgosteşte iremediabil, un poet beatnic răzgîndit, doi pisoi şi un poem pe care Elling îl face public cu ajutorul unor pachete de varză murată. De savurat.