● Ted Chiang, Exalare, traducere de Alina Sârbu și Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, 2020.

Cu numai două cărți de proză scurtă publicate într-o perioadă de șaptesprezece ani (prima a fost Povestea vieții tale în 2002, tradusă ulterior la Nemira), dar (răs)premiat pentru aproape fiecare dintre povestirile sale (una dintre acestea inspirînd scenariul filmului Arrival, în regia lui Denis Villeneuve, devenit instantaneu un clasic în cinematografia SF), americanul de origine chineză Ted Chiang (n. 1967) este un prozator ingenios și neconvențional care sfidează cu grație și inteligență limitele genului science-fiction. Ca „altoi” a două ramuri literare diferite: Philip K. Dick și J.L. Borges, și asemenea unor autori de distopii artsy precum Margaret Atwood și Kazuo Ishiguro, Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext pentru punerea în scenă, sub forma unor convenții narative clasice (povestirea în ramă, apocrifa, epistola), a cîtorva teme literare fundamentale: limbajul și memoria, sensul vieții și existența unui Dumnezeu. Experiența de a fi om sau o entitate artificială dotată cu inteligență și conștiință de sine este tema tuturor povestirilor lui Ted Chiang, un prozator pe cît de speculativ d.p.d.v. științific și filozofic, pe atît de liric și de sentimental, tonul literaturii sale, altfel plină de întrebări retorice, fiind predominant elegiac. Cum bine remarca un comentator: indiferent de mașinăria imaginată, aceasta va revela un alt aspect al naturii umane.

Într-un Bagdad străvechi, cu ajutorul unor „porți deschise în porii realității”, un negustor călătorește înainte și înapoi în timp, însă fără abilitatea de a putea schimba ceva, scopul fiind „doar” cunoașterea și, în fond, acceptarea destinului (scrisă în limbaj arhaic, suita de călătorii prin labirintul de porți al trecutului și viitorului fiind susținută și la nivel formal de o serie de povești în ramă: un anti-Matrix în decor de O mie și una de nopți). Într-un alt scenariu al determinismului, cu ajutorul unei prisme cu durată finită de funcționare, oamenii comunică cu sinele lor din dimensiuni paralele cauzate de divergențele cuantice ale lumii fizice, experiență a fatalității dedublării care provoacă tulburări mentale celor invidioși pe ei înșiși, neîmpăcați cu existența din propria dimensiune.

În proza titulară, într-un univers finit și creat într-o incintă etanșă, un robot, dotat cu conștiință generată de creieri pe bază de foițe de aur și curenți de aer, este alarmat de „o anomalie a ceasurilor” și se autodisecă pentru a descoperi un proces inexorabil de egalizare a presiunii aerului care conduce la moartea inevitabiă a civilizației sale – o posibilă alegorie climatică sub forma unei epistole elegiace pline de lirism adresată, asemenea unei capsule a memoriei, unei civilizații necunoscute. Într-o parabolă creaționistă, oamenii de știință ale căror descoperiri dovedesc clar existența unui Creator și a unui moment zero al creării lumii naturale sînt puși în fața unei descoperiri ce le zdruncină credința.

Într-o proză sofisticată, construită pe două planuri temporale, Ted Chiang explorează tema sa preferată: natura limbajului și a memoriei. Un software care înlocuiește memoria naturală oferă posibilitatea înregistrării audio-video a existenței cotidiene și, implicit, a căutării ulterioare și a redării întocmai a momentelor din trecutul personal, amintirile afective fiind astfel înlocuite cu faptele reale, lucru care destabilizează relațiile umane întrucît infidelitățile memoriei joacă un rol decisiv în conturarea personalității și a identității umane. Așa cum existența unui trib african, căruia niște misionari europeni îi revelează actul scrierii, este destabilizată de faptul că memoria transmisă oral de-a lungul generațiilor intră în conflict cu varianta consemnată în scris, exactitatea și corectitudinea nefiind, în realitatea tribului, două noțiuni identice. „Marea tăcere”, cea mai scurtă proză din carte (disponibilă aici pe site-ul Dilemei vechi), este, de asemenea, o fabulă poetică a limbajului: tăcerea Universului este doar expresia imposibilității unui limbaj comun între specii și civilizații.

Cele nouă povestiri din volumul de față (din care am rezumat doar cîteva) sînt toate definite deopotrivă de perfecțiunea formală și stilistică (fiecare are cel puțin două planuri, unele sînt scrise în limbaj arhaic – traducerea Alinei Sârbu este remarcabilă, iar personajele au o identitate psihologică bine conturată) și de documentarea științifică (referințe reale la teorii și lucrări de fizică cuantică, psihologie, antropologie). De altfel, într-o secțiune finală specială a cărții, Ted Chiang dezvăluie geneza ideatică, modelul stilistic și natura dilemelor explorate în prozele sale, fiecare spectaculoasă prin complexitate: natura limbajului și a umanului, memoria și călătoria în timp, bioetică și AI, condiția robotică și conștiința speciilor, realitate virtuală și sinele alternativ, determinism și liber-arbitru, creaționism și evoluționism.

O colecție de proze a căror profunzime este egalată doar de frumusețea lor.