● Amos Oz, Deodată în adîncul pădurii, traducere din limba engleză de Dana-Ligia Ilin, Colecţia „Cartea de pe noptieră“, Editura Humanitas, 2010.

Amos Oz, om serios, „la casa lui“ în literatura importantă, premiat din toate direcţiile (cînd cea natal-israeliană, cînd franceză, italiană, germană sau românească), trage brusc de peste lucruri vălul sobru şi adult, şi trînteşte această povestioară ca pentru copii. Ce s-o fi întîmplat? Să fie un reflex al vîrstei (autorul avea vreo 65 de ani cînd a publicat, în 2005, povestea)? Să fie o pornire nostalgică, de fost agricultor şi fost profesor (îndeletnicirile scriitorului în tinereţe, cît a locuit într-un kibbutz)? 

Reflex, toană, joc, experiment sau ce-o fi, cert e că Deodată în adîncul pădurii te vrăjeşte ca o poveste sadea, cu mistere, tîlcuri şi miere în glas – adică, în general, cu ceea ce aţi aştepta mai bun de la o combinaţie de thriller, reverie şi fabulă înţeleaptă. E o poveste de trezit, nu de adormit, căci ea trezeşte vrăjitorul din Oz (din Amos Oz) pentru a deştepta copilul din cititor, cu toate semnele lui de autentificare, de la imaginaţia frenetică pînă la buba din genunchi şi mucul verde de uimire. 

Punctul de pornire: un sat dintr-un capăt de lume, trăind în „tăcere şi tristeţe“ după ce a fost părăsit, în chip misterios, de toate necuvîntătoarele. E mai „curat“ aşa, dar nu prea e în firea lucrurilor, aşa că doi copii o vor porni prin păduri, să vadă ce şi cum. O să vă surprindă traseul lor, o să vă placă personajele (bătrînii sînt fabuloşi), la fel şi meditaţia despre selecţia „naturală“ prin luatul în batjocură sau – joc al jocului! – despre atributele lingvistice cu care sînt înzestrate aici animalele, vorbitoare de mîţolă, dulăiască, vrăbiană, caluină sau vacheză.