Ce mai face postmodernismul?

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
Ce mai face postmodernismul? jpeg

● Ion Manolescu, Benzile desenate şi canonul postmodern, Editura Cartea Românească, 2011.  

Postmodernismul a avut mare succes în presa culturală românească a anilor ’90. Iar înverşunarea şi entuziasmul cu care s-a scris atunci despre postmodernism şi, implicit, despre schimbarea canonului estetic se datorau unei noi încercări (a cîta?) de sincronizare şi democratizare a culturii române. Publicistica lui Ion Manolescu – în special din România literară şi Dilema anilor ’90, adunată în acest volum – este o pledoarie continuă în acest sens şi funcţionează ca o gherilă critică împotrivă „etatismului canonic“, a canonului literar românesc „mumificat“ ce suferă de pe urma „tabuurilor estetice şi a clişeelor politice ale comunismului“. Revizuirea ar trebui urmată de un „control periodic al canonului“, totul în numele deschiderii pluraliste şi relativiste a postmodernismului care conciliază centrul cu marginea şi acomodează palierele elitiste şi populare, culte şi triviale, academice şi consumiste ale culturii. Critica literară conservatoare „depăşită de evoluţia culturii“ este, în principal, ţinta acestor articole şi eseistul propune, la un moment dat, o listă cu şapte idei care ar ajuta ieşirea din dogma esteticului şi reconstrucţia canonică: relativizarea „marilor adevăruri“ de istorie literară, desfiinţarea monopolului infailibilităţii critice, postmodernizarea discursului critic şi a metodelor de investigaţie istorică, adoptarea unei poziţii teoretice pluraliste, eliberată de prejudecăţi şi inhibiţii, dinamitarea festivismului canonic, democratizarea canonică, liberalizarea concurenţialităţii istorice. Nu mai insist, cei care au urmărit bătălia canonică de atunci cunosc discursul revizuirii. 

Spre a pune în context publicistica militantă pentru reconstrucţia canonului a lui Ion Manolescu, amintesc faptul că discuţia despre canon a început chiar în paginile Dilemei o dată cu articolul lui Sorin Alexandrescu – „Pentru un mai grabnic sfîrşit al canonului estetic“ (nr. 245/1997). Apoi, cartea lui Harold Bloom – Canonul Occidental (tradusă un an mai tîrziu), două eseuri ale lui Mircea Martin şi un articol al lui Virgil Nemoianu au stîrnit o dezbatere împrumutată ce a durat la noi destul de puţin. Căci, cum am avut postmodernism literar fără postmodernitate, nu puteam avea cine ştie ce dezbatere canonică în lipsa deteritorializării, a multiculturalismului, a feminismului, a conflictelor şi militantismelor cultural-politice de natură rasială, etnică, religioasă sau sexuală. Contestarea canonului românesc a avut, aşadar, o singură bază: esteticul subversiv ideologiei comuniste prin care s-au validat operele unor Preda, Buzura, Breban, Ivasiuc ş.cl. şi care era, de fapt, mai mult un criteriu politic, cum remarcă şi Ion Manolescu, demonstrînd precaritatea estetică a multora dintre romanele acestor scriitori. Dar nu criteriul estetic per se era problema – dovadă că puţinele suplimentări canonice, prin recuperarea unor minori (şi nu minoritari), au venit, de fapt, tot din motivaţii estetice –, ci reforma constantă a criteriilor de validare critică şi apariţia discursurilor critice alternative. Între timp însă, autorităţile critice conservatoare sau susţinătoare ale revoluţiei canonice (de la Eugen Simion şi Valeriu Cristea, la Alexandru George şi Gheorghe Grigurcu) au părăsit, într-un fel sau altul, cîmpul bătăliei canonice, unii clasici ai modernităţii au fost, între timp, reevaluaţi şi s-au produs serioase deplasări în jurul nucleului tare al canonului, alţii care păreau, la un moment dat, candidaţi siguri ai noului canon n-au confirmat şi au dispărut şi ei, discuţia însăşi despre postmodernism s-a încheiat nedecis, aşa că, din acest pdvd, volumul lui Ion Manolescu suferă el însuşi (acum, în 2011) de un anume anacronism, iar ceea ce autorul le reproşa criticilor în anii ’90 i se poate reproşa, pe alocuri, lui însuşi, şi anume lipsa retrospecţiei. Fireşte, nu cer volumului să fie ceea ce nu e, dar rămîn cu o anume frustrare legată de faptul că s-ar fi putut completa cu cîteva eseuri retrospective. Referinţele au fost upgradate, dar unele texte ar fi meritat inclusiv o autoevaluare critică acum, după aproape două decenii.  

De pildă, aş fi simţit nevoia ca pledoaria eseistului pentru criteriul gustului public şi al succesului literaturii populare/comerciale, care ar trebui să producă schimbări în canon, să fi fost precedată sau urmată de o contextualizare şi de punerea în discuţie a cîtorva mari dileme ce decurg de aici. Dacă literatura populară este determinată istoric (nu mai consumăm paraliteratura de acum un secol), de ce criteriul estetic ar fi mai puţin relevant pentru canon!? De vreme ce avangardele sfîrşesc prin a fi integrate în mainstream, asta nu înseamnă că au o durată anticanonică oricum finită? Şi ce paraliteratură s-a produs în România postbelică, dar şi a anilor ’90, care să fi modificat structura canonului? Ştim foarte bine că literatura SF a fost în România un gen underground şi că romanele lui Preda aveau o relevanţă sociologică (deci nu doar estetică sau politică) mult mai mare. Ştim, la fel de bine, că romanul poliţist a fost pervertit şi că, în cele din urmă, a dispărut, iar roman horror/fantasy n-am avut niciodată. Plus că Ion Manolescu ignoră faptul că în anii ’90 literatură de consum au fost la noi nu doar cărţile colecţiei SAS, dar şi literatura memorialistică sau a exilului. Cioran şi Eliade s-au citit atunci la fel de mult ca Sandra Brown. Prin urmare, despre care succes al paraliteraturii, despre ce „opţiuni populare“ şi despre care reader’s response vorbeşte Ion Manolescu? Dacă ar fi existat aşa ceva, s-ar fi exercitat, probabil, şi o presiune asupra canonului. Toată problematica postmodernismului şi a canonului ar fi trebuit, aşadar, discutată în termeni proprii culturii române. Autorul reproşează deseori istoricilor şi criticilor că n-au introdus în dicţionare şi în istoriile literaturii autorii de bandă desenată. Dar Mircea Arapu a emigrat încă din 1978, Sandu Florea şi-a construit cariera după 1991, albumul Povestea benzii desenate din România de Dodo Niţă şi Virgil Tomuleţ a apărut abia în 2004, Dicţionarul benzii desenate din România – în 2005, iar Istoria benzii desenate româneşti de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu – anul trecut. Cine să se fi ocupat de banda desenată: Călinescu, Zaciu, Eugen Simion? Înainte de a scrie despre prejudecăţile elitiste – ale canonului închis şi ale autorităţii estetice a genurilor „mari“ care ar fi lăsat banda desenată în afara cîmpului literar –, ar fi fost necesar ca Ion Manolescu să fi analizat mai întîi lipsa mijloacelor de exercitare a competenţelor canonice, apoi şi resorturile statutului de consum minor al benzii desenate. Căci, în ciuda istoriei genului (ilustrată magistral, la propriu şi la figurat, în opul lui Niţă & Ciubotariu), nu se poate spune că în România banda desenată este un gen de consum. Altfel spus, nu poţi reproşa elitei că nu a impus la nivel academic, din „pudoare şi ignoranţă“, un gen de consum care n-a convins mai întîi masele. Ca să nu mai spun că Thomas Pynchon, autoritatea literară postmodernă supremă în textele lui Ion Manolescu, ar fi meritat el însuşi o notă de subsol prin care să se spună că, deşi a ilustrat perfect, la un moment dat, deschiderea canonului spre literatura hibrid asimilatoare a genurilor de consum aşa-zis „impure“, ei bine, tocmai el – rebelul postmodern Pynchon – se vede azi expulzat din canonul pluralist şi tolerant, găsindu-şi cel mai mare susţinător tocmai în Harold Bloom, adică figura supremă a conservatorismului literar. O explicaţie a acestei mutaţii mi s-ar fi părut (acum, în 2011) mult mai necesară pentru a înţelege cum funcţionează canonul postmodern. 

Ion Manolescu rămîne unul dintre cei mai inteligenţi eseişti de la noi, dintotdeauna în avangarda evoluţiei culturale şi mereu cu bibliografia la zi. Tocmai de aceea, cu acest volum de publicistică, ce-şi menţine o bună parte din relevanţa militantă pentru genurile paraliteraturii, şi-a creat însă şi nişte datorii.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.