● Ray Loriga, Căzuţi din cer, traducere din limba spaniolă de Florin Găliş, Editura Curtea Veche, 2010

Acuma, şi rockul ăsta poate fi în fel şi chip. Prin urmare, dacă Ray Loriga e – cum s-a tot spus – „starul rock“ al literaturii spaniole, cred că vorbim totuşi de o variantă mai „baladistă“ a rockului. În orice caz, Căzuţi din cer, al doilea roman al scriitorului spaniol tradus la noi (după Eroi, apărut în traducere românească tot la Curtea Veche), pare coborît din balada Cortez the Killer a lui Neil Young. Cu accent melancolic pe the Killer şi cu solourile ample de chitară transpuse, în pagină, ca sunet de fond al singurătăţii unui nonconformist ajuns la capătul răbdării. 

Povestea are toate şabloanele istoriilor americăneşti despre cei născuţi, crescuţi sau „întîmplaţi“ asasini, dar pune în fiecare gest sensul revoltei şi inflexiunile aproape poematice ale solitudinii într-o lume schimonosită de spectacolul mediatic şi de laşitatea emoţională. În caz că nu veţi citi cartea, puteţi vedea ecranizarea ei, chiar în regia scriitorului. În caz că nu veţi vedea nici filmul, să ştiţi că erau şanse mari să vă fi plăcut următoarele „găselniţe“: datarea „faptelor“ după calendarul pop-rock (povestea se desfăşoară în perioada morţii lui Kurt Cobain de la Nirvana şi a cuplării lui Michael Jackson cu Lisa Marie Presley – deci prin aprilie-mai 1994); o simpatică apologie a cizmelor bărbăteşti din piele de piton; două vorbe cu năduf despre un Dumnezeu care, pe de o parte, „nu ştie ce-l aşteaptă“, iar pe de altă parte, se poartă ca un prim-ministru nu tocmai priceput; ; aceste sfaturi ale junelui criminal către fratele său încă şi mai june: „Ascultă, piciule... citeşte mult şi dă-ţi cizmele cu cremă şi să nu crezi că tot ce fac eu e rău... Şi nici să nu crezi că tot ce fac e bine...“.