Preistorie, previstorie…

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Preistorie, previstorie… jpeg

Își petrecuse ziua hălăduind ocoș de la o grotă la alta prin acel podiș unde își făcuseră sălașul. Căuta un perete gol să picteze. Pregătise pigmenții ocru. Găsise deja o intrare la baza unui copac. Era ucenic într-ale meșteșugului. Drept însemn, avea la brîu un acoperămînt firav din piele de cal, nu blănuri ca bătrînii. Cu o zi înainte asistase la o scenă de vînătoare. Vînaseră un bizon și o pasăre fîlfîise pe deasupra creștetului cînd jivina își dăduse duhul. Zăcea pe o parte, cu burta sfîșiată, pe iarba udă de sînge i se întindeau măruntaiele. Odată spintecat, s-au hrănit cu mădularele animalului, simțindu-i vîna cum le urcă prin vene ca seva unui arbore uriaș. O comuniune cu spiritul aciuat în carne. Care îi picase cam greu la stomac. În seara aceea, odată intrat în peștera cînd strîmtă, cînd largă, își clătise ochii cu pereții umpluți de strămoșii lor. Se holbase la turmele înscrise în calcar pînă ce l-a cuprins în mrejele lui somnul. Adoarme sub acei tauri imenși, la lumina făcliei. Curînd, se vede transportat în lumea de dincolo, cea despre care le spunea vraciul. Vînează din nou bizonul. Imens, atacîndu-l frontal. Copitele fac pămîntul să se cutremure într-un iureș de tunete. Sub mijloc, veșmîntul îi freamătă. Se înfierbîntă. Apucă sulița și, apărîndu-se, o-nfige cu putere între picioarele din spate ale jivinei ce spumegă de năduf. Simte cum se prelinge toată vigoarea. Zace pe-o parte, cu burta sfîșiată, pe iarba udă de sînge i se întind măruntaiele. Își vede moartea cu ochii. Îl trezește strigăt de cobe. A doua zi, amintindu-și anevoie culorile, avea s-o picteze în loc ferit.

Cînd vizitezi Lascaux, cel puțin ultima copie, terminată în 2016 – aduc mulțumiri pe această cale ALCA, Agenția Culturală a Regiunii Nouvelle-Aquitaine, care mi-a facilitat vizita sitului în cadrul unei rezidențe de traducere la Bordeaux –, ești parcă teleportat în Paleoliticul superior, cu 20.000 de ani în urmă, atunci cînd omul de Cro-Magnon bîjbîia prin caverne, și îți închipui picturile rupestre pîlpîind la licărul făcliilor, mișcîndu-se în slow motion. Singura secvență la care nu ai acces printre reproducerile făcute de către specialiștii în pictura decorativă e celebra Scène du Puits. O poți însă vedea în sectorul atelierelor. O poți atinge.

Spre deosebire de sectoarele anterioare (Absida, Pasajul sau Sala Taurilor), acest Puț include un număr limitat de figuri, aparținînd bestiarului și, în egală măsură, unui registru geometric. În centrul compoziției, o reprezentare umană atrage atenția. Această imagine asociază patru elemente unice în cadrul grotei: un bărbat pe jumătate întins, cu chip de pasăre, patru degete la fiecare mînă și în erecție, un băț pe care stă o pasăre, aceeași, un bizon rănit ale cărui viscere ies din burtă, respectiv o suliță ruptă. La stînga un rinocer, cumva din alt film. Totul, desfășurat pe 3 m². Acest ansamblu, renumit pentru potențialul său narativ, este unul dintre rarele exemple în care poziția subiecților și temele abordate trimit la un episod ce sugerează transmiterea unui mesaj, de unde și denumirea de „Scena Puțului“. Într-adevăr, locul gravurii pare simptomatic, ales în mod deliberat. Predestinat să ducă peste timp la metafora unei fîntîni a inconștientului.

La o privire mai atentă, simți cum se-aprinde beculețul în cap ca de fiecare dată cînd descoperi o evidență, atît de evidentă în simplitatea ei încît trecuse neobservată – în cazul acesta, cu mileniile: ai acolo semnalmentele unui individ ce visează. Revelația l-a izbit tot pe un francez, Michel Jouvet, onirologul care și-a strîns rezultatele investigațiilor în Le Sommeil et le rêve (Odile Jacob, Paris, 2000 – traducerea citatelor de mai jos îmi aparține). Pentru că volumul se oprește, în treacăt, și la Scena Puțului. Mai întîi, legat de pasăre ca mesager sau animal psihopomp, Jouvet amintește că „aspectul fantastic al visului ar fi fost […] la baza credinței în suflet și spirit ce stă, sub forma a numeroase avataruri, la nașterea tuturor civilizațiilor și a tuturor religiilor“; apoi, omul de știință se întreabă: „Cum să explici imageria extraordinară și ilogică a unui vis de zbor sau de levitație […] fără să apelezi la conceptul de spirit sau de suflet? Acestea, imateriale, părăsesc trupul material inert și își iau zborul (aidoma micii păsări) pentru a porni să hălăduiască prin spațiu și timp“. În final, Michel Jouvet revine cu alte piste hermeneutice: „Numeroase interpretări au fost propuse. Pentru Henri Breuil, ar fi vorba despre comemorarea unui accident de vînătoare, iar pentru Horst Kirchner despre o scenă de șamanism cu un vrăjitor în stare cataleptică“. Rezervat în privința lor, savantul propune ipoteza ca scena pictată să înfățișeze concomitent visătorul, visul și interpretarea acestuia: „artistul din Lascaux ar fi vrut să reprezinte în același timp un visător, ideea visului și conținutul unui vis. Știm astăzi că erecția însoțește somnul paradoxal ce corespunde activității onirice la bărbat. […] Strămoșii noștri de acum aproape 20.000 de ani ar fi observat, prin urmare, această manifestare fizică a visului, care nu a fost descoperită decît în 1965 de către Charles Fisher. Bățul pe care stă o pasăre evocă explicația magică a visului. În timpul visului, sufletul (înfățișat aici de pasăre, precum Ba în Egiptul antic) părăsește corpul. Pînă la urmă, este posibil ca bizonul rănit de suliță să reprezinte imageria onirică a visătorului“.

În orice caz, vorbim despre întîiul autoportret din istorie. O redare preistorică a relației dintre spirit și materie. Omul. Abia schițat, decorporalizat, stilizat.

Se spune despre bebeluși că s-ar afla în faza REM, cînd au loc majoritatea viselor, mai bine de jumătate din perioada petrecută dormind, o rată ce va continua să descrească de-a lungul vieții, pînă la anihilarea finală. În copilăria umanității, omul de Cro-Magnon va fi visat și el cu asupra de măsură. Visăm, cu alte cuvinte, încă din uter, încă din peștera imemorială. Vom putea spune vreodată cu mîna pe inimă dacă a fost într-adevăr un vis bun?

Laurențiu Malomfălean este eseist și traducător.

Foto: wikimedia commons

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.