Werner Birthler a părăsit Transilvania în 1944 – avea un an şi ceva cînd familia lui a plecat, odată cu primul val de emigrare a saşilor. Au primit azil în Austria, aproape de Attersee. Mulţi dintre ei au plecat apoi în America. Acum trei săptămîni, unchiul meu Werner din Ohio a venit pentru prima dată, împreună cu soţia, înapoi acasă. De fapt, viaţa din Transilvania a fost continuată în Austria şi America în acelaşi cadru familial, prin amintirile povestite mereu de părinţi, şi a rămas în memorie ca una pe „tărîmul făgăduinţei“ sau cel puţin în „ţara binecuvîntării“ – „Land des Segens“, cum o cîntă saşii în imnul lor.

Îi promisese soţiei că în Transilvania îi va arăta ce nu mai văzuse niciodată. Eu i-am recomandat satele săseşti din sudul Transilvaniei, ca Viscri, Biertan şi Mălîncrav. În America, Werner lucra la bancă. Punînd în balanţă viaţa lui în America şi cea posibilă în Transilvania, îmi spune hotărît: „Singura şansă pentru satele din Transilvania eu o văd ca fiind turismul.“ În următoarele zile, Werner a pus pe masă planul unei noi agenţii de turism în Ohio, dedicată satelor săseşti din Transilvania. Îmi mărturisise că principalul motiv pentru care comunitatea săsească amînă excursia în Transilvania este lipsa de informaţii privind mobilitatea şi serviciile.

În Biertan, firele pentru prospecţiuni de gaz erau deja întinse. În toate satele vizitate, firele roşii şi negre care traversau cîteodată şoseaua nu erau de trecut cu vederea. Conform articolelor de presă, la capetele firelor era montat explozibil, la adîncimi de pînă la 10 metri. Acesta urma să fie detonat şi să provoace mici seisme locale. Credeam că, odată ce acţiunile se desfăşoară, situaţia e sub control. Încercam să înţeleg de ce reprezentanţi ai societăţii civile active din sudul Transilvaniei au declarat „alarmă de grad zero“, cu referire inclusiv la monumentele Unesco. La plecarea din Biertan, Werner a amuţit.

În urma detonării explozibilului, aparent seismele au afectat cel puţin două case. Dacă vor fi afectate sau nu monumentele şi bisericile fortificate, în momentul de faţă este incert. Am aflat că seismele provocate de prospecţiunile de gaz din sudul Transilvaniei nu se măsoară. Staţiile sînt amplasate cît mai departe de posibili factori antropici, pentru a sesiza doar seismele naturale.

Cea mai afectată zonă, într-adevăr, e reprezentată de satele săseşti din sudul Transilvaniei cu monumentele lor, judeţul Sibiu şi Braşov, după care urmează reşedinţele nobiliare-monument, din judeţul Mureş, dar şi Sibiu şi Cluj.

Punînd în balanţă modul prin care este exploatată bogăţia Transilvaniei, consider două ipoteze, două modele de dezvoltare diferite, chiar antagonice:

Turismul cultural cu măsură, adăugînd serviciile complementare aferente, acestea generînd efecte şi asupra agriculturii, model care ar putea funcţiona la infinit; exploatările de resurse minerale sau gazoase epuizabile, cu riscul de a compromite turismul, identitatea şi cultura din Transilvania. A provoca seisme la zidul monumentului Unesco din Biertan e ca un joc al copiilor cu arme adevărate.

Privind gazele de şist, la Forumul Regional al Energiei pentru Europa Centrală şi de Est, şeful direcţiei de dezvoltare Romgaz a declarat că în Transilvania urmează exploatări de gaze de şist – conform Capital.ro. În America, rezultatele privind efectele gazelor de şist se vor cunoaşte abia în anul 2014, iar pe baza riscului ridicat, unele state refuză exploatarea.

Cred că a cunoaşte limita de falimentare a naturii şi a patrimoniului nu înseamnă a renunţa la o viaţă modernă, la lipsa de energie sau de mobilitate; ci, mai degrabă – să îţi cultivi entuziasmul de a pregăti o infrastructură pentru următoarele resurse şi generaţii.

Dacă Werner ar fi emigrat acum, oare cum ar fi Transilvania povestită? 

Klaus Birthler este arhitect.