Theophil von Hansen

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Theophil von Hansen  jpeg

- şi Mausoleul de la Filiaşi -

Acum mai bine de 20 de ani, descopeream la Filiaşi, în cimitirul oraşului, un mausoleu impozant, cu o arhitectură neobişnuită. Nu am reuşit să aflăm mai nimic de la localnici sau nu i-am găsit pe cei care ştiau ceva despre acest monument funerar.

Mai tîrziu, am căutat o bibliografie lămuritoare şi am aflat că edificiul, împreună cu anexele sale, fusese comandat de către ultimul membru al familiei Filişanu. Despre această familie sînt puţine informaţii: pînă şi O.G. Lecca o tratează succint, mai ales cu referire la membrii săi din secolul al XVII-lea. În ultimii ani, cîteva bloguri se ocupă de familie, aducînd fragmente de informaţii referitoare la cel care pune să se construiască mausoleul: Dimitrie Filişanu (1808-1883) – om politic, participant la Revoluţia din 1848 şi la Unirea Principatelor; a deţinut funcţiile de serdar, paharnic, mare agă, iar după Unire a fost ales deputat din partea judeţului Mehedinţi (http://filiasiexpress.blogspot.ro).

Cît despre mausoleu, aflat astăzi pe Lista Monumentelor Istorice, la poziţia DJ-II-m-A-08267, am aflat recent mai multe. Istoricul de artă Oana Marinache publică pe www.adevarul.ro un articol privind capela Palatului Ştirbei de la Buftea. Sprijinindu-se pe surse bibliografice mai vechi şi pe literatura germană de specialitate, ea confirmă construirea acesteia după planurile lui Theophil Edvard Frh. von Hansen (1813-1891) – autor, de asemeni, al... Mausoleului de la Filiaşi!!!

Informaţia este de mare preţ, cu atît mai mult cu cît cele două capele sînt destul de asemănătoare – şi mă refer aici atît la spaţiul de tip central, cît şi la decoraţia lor exterioară, cea care le face să fie atît de neobişnuite în peisajul arhitectural românesc. Capela de la Filiaşi este prima construită; terminată în 1868, ea pare să fi constituit un model pentru proiectul celei de la Buftea, proiectată în 1871.

Theophil von Hansen este danez de origine, dar – cum îşi face studiile de arhitectură la Academia din Viena şi lucrează în diverse părţi ale Imperiului – el este socotit ca fiind austriac; şi, de aici, prezenţa lui şi a numeroaselor sale lucrări în lexicoane austriece. O biografie îi este dedicată la doar doi ani de la moartea sa. Arhitect prolific, cu activitate la Viena, Lemberg, Brno, el construieşte şi la Atena sau, iată, în Principatele Române. Şi, în întreaga bibliografie care se referă la el – biografie sau lexicoane –, Hansen figurează ca fiind arhitectul care a construit capela Filişenilor.

Cît despre arhitectura acesteia, ea trebuie să fi fost inspirată de modul de a gîndi al practicienilor din lumea central-europeană din care venea Hansen: o arhitectură eclectică – în cadrul căreia se pun în operă elemente de factură medievală –, socotită continuatoare firească a formelor postbizantine. Hansen nu este nici primul, nici singurul care adoptă o asemenea atitudine: cu puţin timp înaintea lui, Johann Schlatter (1808-1865) – elveţian de cultură germană – foloseşte acelaşi limbaj şi aceeaşi sintaxă la lucrările pe care le proiectează în Ţara Românească la comanda lui Gheorghe Bibescu şi, mai apoi, a lui Barbu Ştirbei. Cu alte cuvinte, vorbim de o expresie arhitecturală specifică secolului al XIX-lea, care caracterizează intervenţiile arhitecţilor provenind din lumea germană şi austriacă în teritoriile lumii ortodoxe.

Toate acestea fac din mausoleul lui Dimitrie Filişanu un edificiu nu numai spectaculos, ci şi ilustrator al epocii în care arhitectura românească se moderniza, făcînd apel la modele europene de prestigiu şi la arhitecţi pe măsură. Şi la executanţi remarcabili, cărora le datorăm păstrarea monumentului, lipsit multă vreme de lucrări de întreţinere şi de restaurare.

Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: www.exploratorurban.wordpress.com

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.