Aflată între Centrul Maternal „Micul Prinţ“ şi Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga“, casa Sofian pare a fi mai degrabă ascunsă ruşinos printre cele două clădiri de sorginte comunistă. De cum ajungi pe strada I.C. Brătianu din Botoşani, remarci frumuseţea unuia dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice ale oraşului.

Considerat un mic palat, acesta a fost construit la începutul anilor 1900, la cererea soţilor Sofian, boieri de vază ai urbei. Din păcate, ei nu s-au bucurat foarte mult de el, întrucît, din 1910, el a devenit un centru pentru îngrijirea bătrînilor – dorinţă stipulată în testament (1899). Cei doi au fost consideraţi ca fiind printre cei mai mari filantropi ai tîrgului. Cît timp au fost în viaţă, au sprijinit şcolarizarea fiilor de ţărani, întemeind o şcoală agricolă. Prin actul din 1899, aceştia au lăsat casa pe mîna autorităţilor, dorind a se construi ulterior Fundaţia „Nicolae Sofian“, care urma să devină „ospiciu pentru cei infirmi“.

Clădirea a fost construită sub influenţa stilului Secession. Se pare că arhitectul ar fi fost de origine franceză, însă nu se cunosc nici numele acestuia, nici alte date referitoare la cei care s-au ocupat de casă. Se ia în considerare mai degrabă contextul din vremea respectivă, cînd boierii îşi aduceau din străinătate arhitectul pentru a le duce la bun sfîrşit planurile, existînd, de altfel, o apetenţă pentru cultura franceză.

Deasupra intrării principale domină o boltă semicirculară din lemn. Stucaturile – cu motive florale şi geometrice – nu mai sînt demult, rămînînd doar pereţii prin care se văd cărămizile. Minuţiozitatea dantelăriei arhitecturale abia se observă la ancadramentele ferestrelor, iar ornamentaţiile din fier forjat sînt pe punctul de a se desprinde de perete. Bazele coloanelor de susţinere sînt roase, iar singurele detalii care se mai zăresc acum sînt crăpăturile adînci lăsate de trecerea celor o sută de ani. Rolul de susţinere a fost „preluat“ de cîţiva stîlpi de lemn, care trec cu uşurinţă prin tavanul clădirii.

Din păcate, casa Sofian nu a cunoscut nici o renovare de cînd a fost construită. Lucru care, de altfel, se vede fără să te apropii foarte mult de clădire. Mai mult, după 1910 ea nu a mai fost folosită deloc în scopul pentru care a fost iniţial construită, devenind ospiciu şi, ulterior, centru de plasament. Indiferenţa din regimul comunist s-a perpetuat cu nonşalanţă şi după 1989, iar în 2003 autorităţile locale au încredinţat clădirea, spre administrare, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Abia un an mai tîrziu (2004) aceasta intră pe lista monumentelor istorice.

Pînă în momentul de faţă s-au alocat 6 miliarde de lei vechi pentru a se începe consolidarea internă. Cît despre costurile totale, directorul Direcţiei judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani, Dănuţ Huţu, recunoaşte că e necesar cel puţin un milion de euro pentru ca Fundaţia Sofian (denumirea oficială a amplasamentului) să fie readusă la viaţă. Ulterior, aici se va amenaja viitorul centru al Episcopiei Botoşaniului.


Prin acţiunile filantropice pe care le-a făcut, boierul a încercat să umple golul din familia sa, întrucît soţia, Ruxandra, nu i-a adus pe lume nici un copil. Neavînd urmaşi, aceştia au lăsat autorităţilor toate proprietăţile deţinute. Ironia sorţii sau neputinţa autorităţilor se vede cel mai bine în acest caz: vorbind aici de o clădire care a fost donată statului, nu au existat niciodată urmaşi care să-şi revendice drepturile de proprietate. Nu ar fi existat nici un litigiu care să fi dus la întreruperea lucrărilor de consolidare.

Din păcate, cu riscul de a cădea într-o expresie din ce în ce mai folosită în presă, casa Sofian urmează soarta tuturor monumentelor din ţară – ori sînt furate, ori sînt distruse. Iar acum s-a găsit ultima scuză: „nu sînt bani, este criză economică“. 

George Gurescu este şef de departament la revista Opinia Veche din Iaşi.