Aşezat într-o zonă aflată la contactul vechilor provincii istorice Banat şi Crişana, zonă unde diversitatea culturală a locuitorilor săi joacă un rol important în definirea particularităţilor regiunii, ansamblul nobiliar Bohus din Şiria stă astăzi mărturie unei istorii căreia i-a fost personaj principal.  Şiria este o localitate arădeană aşezată la poalele munţilor Zarand, a cărei denumire în maghiară – Világos, însemnînd şcetateţ luminoasă – aminteşte de bogata istorie a aşezării. Atestată în secolul al XIII-lea, cetatea Şiriei va fi un important oraş medieval maghiar şi un înfloritor centru al zonei în timpul stăpînirii otomane. După cucerirea habsburgică, cetatea medievală va fi distrusă, păstrîndu-se pînă astăzi ca mărturie ruina acesteia. Localitatea Şiria, însă, va rămîne şi în perioada modernă un reper în zonă şi unul dintre cele mai importante tîrguri ale regiunii.

În 1755, în momentul înnobilării sub Coroana Habsburgică, domeniul Şiriei va fi donat lui Emericus Bohus de Behárfalva, membru al unei vechi familii nobiliare maghiare de origine slovacă. Pe această moşie, baronul János Bohus îşi va construi în 1838 un impresionant ansamblu rezidenţial.

Ansamblul Bohus joacă un rol semnificativ în contextul luptei pentru definire naţională a secolului al XIX-lea, mişcare la care vor participa atît János Bohus, înalt funcţionar public al judeţului Arad, cît şi soţia acestuia, Antónia Szögény Bohus. Aceasta din urmă este una dintre figurile importante ale vieţii publice maghiare, remarcîndu-se prin acţiunile sale feministe, prin implicarea în reformarea sistemului educativ maghiar şi prin suportul entuziast acordat artelor plastice şi literaturii naţionale. În cadrul Revoluţiei din 1848-49, baroneasa va susţine înflăcărat trupele generalului Görgey Artúr, comandantul suprem al armatei revoluţionare şi vărul său. Ironia sorţii va face însă ca revoluţia să îşi primească lovitura finală tocmai în bătălia de la Şiria, după cum consemnează însuşi Antónia în jurnalul său, capitularea în faţa armatelor ruse conduse de Katlaroff fiind semnată tocmai în biblioteca palatului Bohus. Rămînînd o patriotă convinsă şi după această înfrîngere, baroneasa îşi va risca statutul social pentru a-i aproviziona cu cele necesare pe revoluţionarii maghiari condamnaţi şi închişi de tribunalul austriac. În ultimii ani ai vieţii, deşi rămasă fără vedere, va fi în continuare activă pe scena publică prin dedicarea completă în cadrul acţiunilor caritabile.

Perspectiva ascendentă asupra palatului, ce se prezintă dinspre spaţiul public, oferă vizitatorului o imagine solemnă, voit impunătoare. Clădirea este construită în conformitate cu moda reşedinţelor nobiliare ale începutului de secol XIX din spaţiul cultural maghiar, fiind valorificată de parcul bucolic ce o înconjoară. Volumul se construieşte în jurul unei curţi centrale, aflate în legătură cu parcul, spre care se deschidea cîndva un portic astăzi închis. Palatul este tratat plastic într-o notă neoclasică, optîndu-se pentru o formulă stilistică ce promovează o eleganţă a simplităţii şi sobrietăţii.

La începutul secolului al XX-lea, odată cu stingerea familiei Bohus, ansamblul îşi pierde farmecul de odinioară şi intră într-o perioadă de adumbrire pînă în 1960, cînd va intra în atenţia administraţiei publice şi va fi refuncţionalizat în folosul comunităţii. Astfel, în clădirea Palatului funcţionează şi astăzi muzeul comunei – avînd o expoziţie permanentă dedicată marelui român al locului, scriitorului Ioan Slavici –, iar clădirile anexe găzduiesc biblioteca şi Căminul Cultural al comunei. În parcul ansamblului, printre aleile sinuoase şi vegetaţia abundentă, se găsesc răsfirate statui ale marilor personaje autohtone. Cea mai veche şi spectaculoasă dintre acestea, inaugurată în 1910 şi clasată monument istoric, este cea a Antóniei Szögény Bohus, sculptura ce stă mărturie, alături de întregul ansamblu, a unui preţios trecut astăzi ignorat.

Anca-Raluca Majaru este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“.