Piaţa Titan, fostă Sălăjan, s-a remodernizat. Prima modernizare s-a petrecut acum cîţiva ani, cînd incinta a fost închisă, s-au montat uşi de termopan şi întregul loc a căpătat un aspect mai curat. Un fost locuitor al cartierului mi-a spus prin anii ’90 că a emigrat în Canada din mai multe motive, printre care şi acela că-şi doreşte să trăiască într-o ţară curată, că s-a săturat pînă peste cap de mersul la piaţă prin noroiul amestecat cu frunze de salată.

La prima modernizare, odată cu asanarea noroiului cu salată, s-a creat şi hala pentru carne şi brînză. Mai nou, uşile de termopan au fost înlocuite cu altele care au senzori şi se deschid automat. Cînd le vezi te simţi ca-n Elveţia. Hala de carne a fost la rîndul ei refăcută, tabla a fost înlocuită cu lemnul iar atmosfera a devenit şi mai prietenoasă, ca să nu spun iarăşi, elveţiană. S-a pierdut însă probabil ceva esenţial, şi anume producătorii care-şi desfăceau marfa direct acolo. Acum, în dosul tejghelelor par a fi angajaţii unor SRL-uri. Producătorii de brînză şi-au găsit însă rostul prin diverse alte spaţii adiacente pieţei. Nu ştiu dacă asta-i bine sau rău.

Piaţa nu are nici astăzi o parcare pe măsură, ceea ce dă ocazia poliţiştilor să dea amenzi (la fel ca acum 20 de ani) şi şoferilor să se ia la harţă. Auzind cîteva asemenea discuţii simţi că te întorci din Elveţia visurilor noastre, într-o ţară meridională plină de probleme şi de oameni cu sînge clocotitor.

Plecînd din piaţă, treci pe lîngă şirurile de bănci şi bancomate de pe Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi Camil Ressu, care te pot duce cu gîndul la exotice paradisuri fiscale. Ajuns pe aleile dintre blocuri, constaţi încă o dată că pragurile de cauciuc, puse în urmă cu cîţiva ani pentru a-i descuraja pe vitezomanii din preajma şcolilor, şi-au cam încheiat termenul de viaţă. S-au desprins în cea mai mare parte şi zac aruncate prin diverse locuri iar în urma lor, pe asfalt, au rămas nişte şuruburi urîte. Nimeni nu pare să se fi gîndit că odată montate, aceste praguri vor trebui la un moment dat să fie şi înlocuite. Tot aşa cum probabil că peste cîţiva ani, neînlocuite vor rămîne şi milioanele de bănci şi de coşuri de gunoi îmbrăcate în lemn, care se montează actualmente în întreg cartierul. Căci, în sectorul 3, e o adevărată avalanşă de asemenea obiecte stradale. Nu există locuitori pe măsura numărului de bănci care se oferă astăzi şezutului. La fel cum nu există gunoi care să umple coşurile ce au răsărit la capătul tuturor aleilor, scărilor de bloc şi chiar între ele. Şi dacă totuşi se vor umple, cine le va goli pe toate? Fiindcă nici tomberoanele cele mari nu se golesc totdeauna la timp. Şi cine va demonta coşurile vechi din plastic, rupte şi murdare? (Dar cine va înlocui iarăşi noile borduri care deja s-au cam uzat?)


În sfîrşit, băncile şi coşurile sînt noua modă de după cea a parcurilor cu leagăne pentru copii. Acum cîţiva ani, acestea erau la ordinea zilei, se construiau cu nemiluita, parcă în ideea de a stimula natalitatea în sector. Nimic nu pare că se poate face fără un mare hei-rup, după care (odată afacerea încheiată şi banii daţi) investiţia rămîne de izbelişte. E stilul zilelor noastre şi mai ales al cartierului nostru. Dar apropo de parcuri pentru copii, recent, în cel de lîngă şcoala 89, o mulţime de cîini au atacat un copil de zece ani. I-au făcut gamba ferfeniţă. A fost dus la mai multe spitale, pentru vaccinuri şi chirurgie plastică. Copilul e imobilizat în pat timp de două săptămîni. Nu e singura victimă. Şi alţi copii au fost „ciupiţi“ de aceiaşi cîini. Părinţii au făcut reclamaţii, dar nimeni n-a luat nici o măsură. Cîinii, în număr de zeci, sînt marcaţi ca fiind sterilizaţi, ceea ce nu-i împiedică să facă în continuare pui. Lumea speră de ani de zile să vină hingherii să-i ia. Angajaţii Primăriei nu vor să ia însă nimic. Ei acum doar aduc bănci şi coşuri de gunoi. Le montează în zgomotul infernal pe care îl face haita stîrnită. Un zgomot pe care cînd îl auzi nu crezi că te mai afli în nici o ţară. Cel mult te poţi simţi pe Animal Planet.