Eveniment în lumea culturală ieşeană. Prestigioasa revistă Timpul are, de puţină vreme, un nou şef. Daniel Şandru i-a luat locul lui Liviu Antonesei, acesta alegînd să se dedice activităţii unei edituri.

Schimbarea a fost anunţată public la sfîrşitul lunii ianuarie, într-un cadru oficial, în care au avut loc două lansări: a ediţiei din acea lună a publicaţiei şi a cărţii lui Mihai Vacariu – Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei (Editura Adenium). Atît în faţa publicului, cît şi într-un editorial de pe pagina primă a acestei ediţii – „O explicaţie. Un bilanţ. O urare“ –, Liviu Antonesei a explicat decizia renunţării la funcţia de director. „(…) credeam că voi avea suficient timp şi destulă energie pentru a conduce două instituţii grele, revista Timpul şi Editura Adenium. Cîteva luni chiar am încercat asta. Acum, însă, îmi dau seama că trebuie să aleg, dacă nu vreau să compromit şansele ambelor instituţii. Revista, de bine, de rău, în douăzeci de ani, a fost destul de bine pusă pe roate. Cu o echipă mărită şi cu finanţarea asigurată, cred că va merge bine mai departe. Iar dacă vor fi şi mici deficienţe, nu mă îndoiesc că se vor remedia pe parcurs.“ Antonesei va rămîne preşedinte al Colegiului de Redacţie.

Prezentîndu-l pe noul director, Daniel Şandru, intelectualul ieşean scrie despre acesta, în acelaşi text, că este „unul dintre cei mai buni dintre miile de studenţi pe care i-am avut din 1990 încoace, acum el însuşi profesor, autor de cărţi şi coordonatorul seriei de ştiinţe politice pe care o va lansa editura noastră (Adenium, n.r.) în viitorul apropiat. Sînt foarte bucuros că a acceptat oferta mea şi a echipei noastre – e adevărat, după oleacă de muncă de convingere –, dar acesta e un semn de seriozitate!“

Într-un interviu inserat în acelaşi număr, Şandru (38 de ani), conferenţiar universitar şi preşedinte al Senatului Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi, a mărturisit că invitaţia de a prelua frîiele revistei i s-a părut „copleşitoare“ şi a enumerat cîteva dintre direcţiile noi pe care doreşte să le impună, cu specificaţia că „nu sînt un adept al revoluţiilor radicale, ci al reformelor graduale, în ideea că schimbarea trebuie să se producă numai dacă e realmente necesară şi, chiar şi atunci, ea nu trebuie să afecteze ansamblul.“ La capitolul noutăţi, s-ar include acordarea unui spaţiu important pentru reportajul literar, instituirea unei rubrici de analiză media, a unei pagini de dezbateri pe teme cultural-politice, o foarte bună promovare, nu doar în mediul virtual, ci şi în spaţiul public, precum şi „posibilitatea de a configura o platformă de bloguri în jurul publicaţiei, după cum am în vedere şi posibila extindere la nivel naţional prin intermediul unor subredacţii.“

Apărut pe 15 martie 1876, la Bucureşti, ca organ de presă al Partidului Conservator, Timpul a fost una dintre cele mai importante publicaţii autohtone din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Redactor-şef al Timpului a fost, la un moment dat, Mihai Eminescu, printre semnatari numărîndu-se, în aceeaşi perioadă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.

Seria nouă, apărută în 1993, la Iaşi, a avut o istorie pe care Antonesei o împarte în cei şapte „ani graşi“, în care finanţarea a aparţinut omului de afaceri Viorel Cataramă, şi „anii cei slabi“, marcaţi de finanţări „întîmplătoare“, primite de la Consiliul Judeţean, Fundaţia Soros sau Consiliul Local. Deseori, diferite cheltuieli au fost asigurate „prin mila privată, prin bunăvoinţa unor persoane sau instituţii“, după cum scria Antonesei în 2003.

Cu toate acestea, Timpul a devenit o publicaţie redutabilă în lumea culturală, mîndrindu-se cu o echipă de colaboratori de marcă, din ţară şi străinătate, dar şi cu promovarea a sute de tineri talentaţi în domeniile poeziei, prozei, eseisticii, filozofiei sau ştiinţelor antropologice.

Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.