În anii 1871-1873, Alexandru Odobescu, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, trimite către învăţătorii satelor din România ordinul de a răspunde la un chestionar referitor la „antichităţile“ aflătoare pe teritoriul satului, amplasarea, descrierea şi starea lor; era cerută totodată şi reproducerea legendelor locale legate de acestea, sau fapte petrecute în legătură cu ele. Chestionarele completate, aflate în opt volume la Biblioteca Academiei Române (ms.223-230), fac parte din bibliografia obligatorie a cercetătorilor şi restauratorilor edificiilor din mediul rural. Totodată, ele conţin informaţii dintre cele mai interesante referitoare la mentalităţi şi aspiraţii, moduri de viaţă, dar şi ilustratoare pentru felul de a privi al lumii săteşti de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. În scurte vorbe, chiar ele sînt „monumentabile“, piese valoroase ale unui patrimoniu ce merită studiat, pentru a înţelege mai profund cîteva secole de viaţă rurală românească. 

Bazate în bună măsură şi pe Chestionarele lui Odobescu, studiile întreprinse pînă acum arată că în secolul al XVII-lea, cu precădere în perioada domniei lui Matei Basarab, boierii încep să-şi construiască ample reşedinţe pe moşiile pe care le deţin. Curţile boiereşti – fiindcă astfel s-au numit pînă tîrziu, la jumătatea secolului al XX-lea – erau ansambluri vaste, înconjurate cu ziduri puternice, aşezate de regulă pe o înălţime. Casa boierului, anexele destinate slujitorilor şi slujbaşilor se aflau toate alipite la interiorul zidului de incintă, astfel încît suprafaţa de teren neconstruită a curţii putea adăposti sătenii cu bunurile lor, în cazul în care trupe străine sau grupuri răzleţe de atacatori făceau incursiuni de jaf. Alipită acestei incinte, o alta, mai mică, închidea curtea bisericii, în fapt o capelă, locul în care boierul şi familia lui participau la slujba religioasă. Adeseori, acesta era şi locul de îngropare al familiei boierului şi destule astfel de biserici, devenite între timp biserici parohiale, păstrează încă mormintele celor care le-au construit. 

Aproximativ 60 de astfel de ansambluri de curte sînt atestate a fi fost ridicate în Ţara Românească în secolul al XVII-lea. 

O astfel de reşedinţă era cea construită la Băjeşti, Argeş, în 1666, la porunca marelui ban Mareş. Plasată pe o faleză înaltă, curtea era înconjurată cu ziduri puternice, „în forma unei cetăţui“ – cum ne informează Chestionarul completat pentru satul Băjeşti. În interior, alipită zidului, era casa marelui ban. Pe latura de sud a curţii, altă incintă – cu ziduri înalte şi turnuri de colţ prevăzute cu guri de tragere – înconjura biserica. 

Astfel descrisă, curtea lui Mareş Băjescu ilustrează caracterul de apărare pe care îl aveau asemenea ansambluri în epocă. Ea se diferenţiază totuşi de acestea din urmă prin cîteva detalii, pe care tot Chestionarul le scoate în evidenţă. Aflăm astfel că reşedinţa era dotată cu o baie – prevăzută cu canale pentru apă caldă şi rece – iar ferestrele casei erau decorate cu „tocuri de piatră vînătă săpată“, care mai existau încă la sfîrşitul veacului trecut. Şi, ultim şi grăitor detaliu, Chestionarul consemnează prezenţa unui heleşteu în imediata apropiere a curţii, în mijlocul căruia se ridica, pe stîlpi de zidărie, un foişor accesibil direct din curte printr-un „pod de aramă, aşezat tot pe stîlpi de piatră, pe care se preumbla zisul Mareş cu familia sa şi privea la mulţimea şi frumuseţea peştilor“. Pare limpede că marele ban dorea o locuinţă îmbogăţită cu elemente care să-i confere confort şi un caracter reprezentativ. 

Astăzi, incinta curţii mai păstrează doar porţiuni de zid şi bolţile pivniţei casei. Alături însă, fosta capelă de curte – devenită în timp biserică parohială a satului – a beneficiat de o recentă şi îngrijită restaurare făcută de doamna arhitect Constanţa Carp. Poate că la vederea rezultatelor, autorităţile locale se vor hotărî să restaureze şi partea laică a ansamblului. Iar Chestionarele lui Odobescu îşi vor dovedi încă o dată utilitatea.

Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: Remon Proiect