Există monumente, construcţii, clădiri vechi pentru care trecerea timpului este fatală, la ea adăugîndu-se nepăsarea. Începută în 2007 cu surle, trîmbiţe şi emisiuni TV (ca să fim în trendul epocii...), reabilitarea Cetăţii Devei s-a înfundat după doar doi ani, în catacombe birocratice suficient de dubioase pentru a justifica expresia „s-a furat şpaga“. Pînă şi schelele de lemn s-au scorojit sub vînturi şi ploi, astfel încît, în 2011, deveniseră inutilizabile. În acelaşi an, publicam în Dilema veche, tot la această rubrică, articolul „Cine se sacrifică pentru Cetatea Devei?“, cu denumirea sugerată de o legendă maghiară, foarte asemănătoare cu cea a meşterului Manole, legendă în care soţia meşterului zidar Kelemen a fost ademenită în vîrful cetăţii, ucisă şi arsă, pentru ca cenuşa ei să dea consistenţă mortarului folosit pentru construcţie.  

Deşi sacrificarea de către electorat a fostului primar, în urma alegerilor din 2012, nu a avut nici pe departe conotaţiile simbolice ale bietei neveste de zidar, totuşi, în primăvara lui 2013, lucrările s-au reluat – evident, primul lucru fiind ridicarea unor schele noi, pe bani deloc puţini, dată fiind anvergura lucrărilor. De sacrificat, s-au mai sacrificat (pecuniar) UE, care a finanţat lucrările cu echivalentul a 22 de milioane de lei, Guvernul României cu 3,3 milioane de lei, şi administraţia locală, care pune la bătaie 13 milioane de lei. Lucrările la incintele II şi III ar trebui să fie terminate în 2014, cînd monumentul va fi redeschis oficial pentru vizitatori.  

Dacă vorbim despre incintele II şi III, apare – pe bună dreptate – problema incintei I. De fapt, incinta I este şi cea mai spectaculoasă, practic „inima“ cetăţii, cea mai bine păstrată şi care ar oferi turiştilor maximum de informaţii arhitectonice şi militare. Din informaţiile apărute în presa locală, reiese că proiectul de reabilitare a incintelor a fost „rupt“, în sensul în care fosta administraţie a preferat să separe incinta I de celelalte două, în condiţiile în care legătura dintre ele este de domeniul evidenţei. Urmaşii administrativi s-au văzut în faţa unei grele moşteniri: două incinte finanţate, cum am explicat deja, iar o a treia – de fapt, prima în ordinea importanţei – lăsată exclusiv pe seama bugetului local. Iar banii necesari nu sînt deloc puţini – 4,6 milioane de euro! Plus accesul echipelor de constructori – seamănă cu reparatul casei fără repararea acoperişului. Sprijinul Guvernului pare să fie din nou singura soluţie, toată lumea face diligenţe pentru obţinerea banilor, în condiţiile în care interesul turistic pentru Cetatea Deva este în creştere – chiar şi aşa, pe jumătate reabilitată. În lunile iunie şi iulie ale acestui an, peste 20.000 de persoane au vizitat cetatea, fie pentru că lucrările sînt în sine interesante, fie pentru a admira panorama – se vede la zeci de kilometri depărtare, privirile ajung la masivele muntoase Retezat şi Parîng, spre sud, şi spre culmile Apusenilor, la nord.

Cetatea Deva este principalul monument al oraşului, una dintre cele mai bine păstrate fortificaţii de acest tip din Transilvania. Atestată documentar din 1269, sub denumirea de Castrum Deva, această cetate avea rolul de a apăra unul dintre capetele defileului Mureşului – la celălalt capăt aflîndu-se Cetatea Şoimoş (Lipova), într-o stare de degradare avansată. Dealul pe care se află cetatea este un vechi con vulcanic şi se ridică la 180 de metri deasupra Devei, fiind declarat monument al naturii.  

În 1849, pulberea depozitată în cetate a sărit în aer, provocînd distrugeri masive şi aducînd fortificaţia aproximativ în starea în care se găseşte astăzi. Lucrările de reabilitare urmăresc consolidarea zidurilor, refacerea formei incintelor şi a unor încăperi, precum şi amenajarea traseelor de vizitare.  

Alexandru Gruian este jurnalist, dr. al Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. Cea mai recentă carte publicată: F. Brunea-Fox – Reporterul cu ochi multiplu, Editura Comunicare.ro.