Pe drumul dinspre Braşov şi Sighişoara, în apropiere de Hoghiz, se află comuna Racoş, la 12 km de drumul naţional. Depresiunea Racoşului, apărată de jur-împrejur de dealuri, cu treceri controlabile în caz de atac, lega prin defileul Oltului scaunele administrative săseşti de cele secuieşti. Această amplasare strategică favorizează ridicarea, în 1624, a castelului familiei Sükösd. 

În ciuda aspectului de cetate, rolul de apărare al ansamblului este secundar în raport cu rolul de locuire. Locuinţa nobiliară a epocii trebuia să asigure proprietarului confortul şi luxul specifice epocii. De altfel, prima etapă a realizării ansamblului a fost construirea, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, a unui palat, care a fost fortificat treptat, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, împotriva atacurilor turceşti şi a răscoalelor ţărănimii locale. 

Influenţele renascentiste se manifestă atît în modul de distribuţie a încăperilor, cît şi prin împrumuturi decorative din arhitectura similarelor reşedinţe nobiliare din vestul Europei. Ansamblul se organizează în jurul unei curţi interioare de formă rectangulară. Cele patru colţuri ale incintei (dintre care se mai păstrează doar trei) sînt marcate de turnuri circulare înalte, în care odinioară se aflau încăperi de locuit sau saloane fastuoase. Încăperile de la parter erau folosite pentru funcţiunile anexe. Pe partea vestică a ansamblului se aflau parcul şi terenurile cultivabile, iar pe laturile nordice şi estice se aflau clădiri anexe, grajduri şi grădini. 

Ansamblul este început în timpul lui István Sükösd. După moartea lui György Sükösd, în 1631, castelul este donat, de principele Barcsai Ákos, contelui Peter Budai. Acesta, neavînd urmaşi, îl adoptă ca fiu pe Samuel Bethlen, care primeşte moştenire în 1694 toate domeniile părintelui său. În 1700, Samuel Bethlen repară şi extinde castelul, adăugînd un turn rectangular peste intrarea principală, deasupra căreia pune şi blazonul familiei Bethlen. Palatul servea ca locuinţă ocazională pentru familia lui Samuel Bethlen, avînd dependinţe şi pentru ofiţeri şi servitori. În memoria locuitorilor satului dăinuie şi astăzi amintirea strălucitoarei Săli a Cavalerilor, demolată în 1918. 

Rămas în posesia familiei Bethlen timp de 200 de ani, castelul intră în 1873 în proprietatea contelui Samuel Ferenc Teleki, apoi a fiului său, Samuel Teleki (1845-1916; prieten al arhiducelui Rudolf şi celebru explorator al marilor lacuri din Africa de Est, conducătorul primei expediţii europene în nordul Keniei). 

În 1903, comunitatea comunei Racoş cumpără castelul şi moşia, fapt ce favorizează parcelarea parcului şi extinderea satului pînă în apropierea castelului. După 1918, castelul capătă diverse funcţiuni. Ca atîtea altele, devine în anul 1962 sediul CAP. Din acest moment, el suferă transformări – unul dintre turnuri devine staţie de pompieri – şi utilizări neadecvate, care conduc la grave deteriorări; cutremurul din 1977 continuă opera de distrugere a acestei foste reşedinţe nobiliare de amploare. 

În prezent, Castelul Sükösd-Bethlen, monument de o importanţă istorică şi arhitecturală aparte, nu are nici o funcţiune precisă, nefiind utilizabil din cauza stării precare în care se află. Intervenţiile de restaurare care au avut loc în anii ’90 nu au fost duse pînă la capăt.

Cu toate acestea, castelul continuă să constituie emblema comunei, iar comunitatea locală încearcă să găsească fonduri pentru a continua restaurarea şi punerea în valoare a ansamblului.

Alexandra Stoica a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi este colaboratoare la proiectul moNUmenteUITATE.