Edgar Allan Poe publică în anul 1839, în Burton’s Gentleman’s Magazine, povestirea „Prăbușirea casei Usher“ (The Fall of the House of Usher). În poemul „Castelul bîntuit“, inclus în povestire, „casa familiei Usher“, ale cărei fereste sînt „asemănătoare ochilor“, este comparată cu un trup omenesc pentru a simboliza decăderea unei vechi familii și soarta tragică a ultimilor doi reprezentanți ai ei, frate și soră. „Locuind“ în același „trup“, cel al casei Usher, „despărțirea“ lor provoacă prăbușirea întregului. În interpretările ulterioare ale povestirii, fisura centrală a casei este comparată cu personalitatea divizată a uneia și aceleiași ființe. Melancolia, tulburările psihice, incestul și vampirismul sînt deopotrivă menționate în comentariile și analizele povestirii care avea să fie sursa de inspirație a numeroase creații literare și picturale, compoziții muzicale, adaptări teatrale și cinematografice. La puțin timp după sosirea la New York în 1941, André Breton răspunde întrebării puse de Charles-Henri Ford cu privire la impresiile sale asupra împrejurimilor orașului vorbind despre „lumina singulară a aparițiilor“ pe care crede că o recunoaște în scrierile lui Edgar Allan Poe.

Odilon Redon realizează în 1882 o serie de șase litografii, À Edgar Poe, omagiu adus scriitorului american. O nouă serie, cu titlul Casa bîntuită (La Maison hantée), îi urmează în anul 1896. În opera grafică a pictorului francez, figurile proiectate pe fundalul întunecat al compozițiilor sînt „apariții“ descinse dintr-o altă lume, explozii de lumină (Un masque sonne le glas funèbre, 1882; Le souffle qui conduit les êtres est aussi dans les Sphères, 1882). Interesul pentru scrierile lui Poe este oglindit și în pictura lui Edward Hopper care, în 1925, realizează tabloul intitulat Casa de lîngă calea ferată (House by the Railroad). Lucrarea amintește, pe de o parte, de descrierea „casei Usher“ din povestirea lui Poe, iar pe de alta, de peisajele citadine ale „piețelor pustii“ din opera metafizică a lui Giorgio de Chirico în care personajele sînt de cele mai multe ori „umbre“ alungite, lipsite de materialitate, proiectate pe contururile clădirilor. Melancolia, singurătatea și enigma domină, atît în tablourile lui De Chirico, cît și în cele ale lui Hopper. Casa de lîngă calea ferată apare ca vestigiu al unui loc odinioară plin de viață, părăsită și izolată prin linia orizontală a zidului ce o desparte de calea ferată pentru a trimite la istoria recentă a locurilor familiare pictorului, pe cale să dispară. În filmul Psycho, realizat de Alfred Hitchcock în 1960, Casa de lîngă calea ferată este reconstruită în studiourile de filmare. Vestigiu al unei lumi ancorate în „trecut“, ea devine Motelul al cărui proprietar este făptașul mai multor crime. Cazul patologic al lui Norman Bates este explicat prin „scindarea“ personalității tînărului și imposibilitatea sa de adaptare la lumea aflată într-o permanentă schimbare.

În 1947, an în care are loc expoziția Suprarealismul în 1947 la Galeria Maeght din Paris, Victor Brauner pictează tabloul Casa bîntuită. Desființarea conotațiilor perspectivale, aplatizarea și schematizarea formelor și simetria compoziției accentuează caracterul de „viziune“ al tabloului. Enigmatica compoziție al cărei centru este dominat de construcția a două case suprapuse amintește de primele încercări în pictură ale artistului. În peisajele de la începutul anilor 1920, intrarea caselor care se deschide către abisuri, ferestrele negre în lumina soarelui introduc în peisaj un efect de stranietate. „Cînd, în plină perioadă suprarealistă, pictorul întors în România va relua tema peisajului marin de la Balcic (vara lui 1935), el va scrie deasupra uneia dintre acele case cu o intrare întunecată: «Triumful metafizicii»“, precizează Marina Vanci-Perahim în catalogul expoziției Victor Brauner. Un monde magique de la muzeul din Brest, din 2009 (Marina Vanci-Perahim, „Victor Brauner: les débuts d’un parcours «intiatique», 1903-1938“). „Casa cu ferestre negre“ pictată în 1918 pare să fie aceea în care pictorul își petrecea vacanțele de vară la Fălticeni, localitate despre care vorbește în repetate rînduri în interviurile televizate de la începutul anilor 1960. La Fălticeni, unde Brauner întîlnește somnambula a cărei figură domină creația anilor 1938-1942, aveau loc și ședințele de spiritism organizate de Herman Brauner, tatăl artistului. Pentru jocul de tarot suprarealist, Victor Brauner desenează cartea reprezentînd un medium celebru, pe Hélène Smith, o „somnambulă“ ale cărei mesaje, consemnate în lucrarea publicată de psihologul Théodore Flournoy în anul 1900, se numără printre exemplele evocate de André Breton în articolul „Mesajul automat“ în care producția spiritistă, văzută prin prisma automatismului, este introdusă în sfera creației plastice și literare suprarealiste. („Le Message automatique“, Minotaure, 1933) Ceea ce definește în chip fundamental pictura suprarealistă, (...) este transpunerea în fapt și nimic altceva a automatismului psihic, așa cum acesta se arată în vise, deliruri și comportamente instinctive, scrie Sarane Alexandrian în volumul consacrat „desenelor magice“ ale lui Victor Brauner (Sarane Alexandrian, Les Dessins magiques de Victor Brauner, Denoël, 1956).

Oglinda increatului (Miroir de l’incréé), tablou realizat în anul 1945, este reprezentarea imaginată de artist a unui fenomen mediumnic. În 1946, Somnambula este „apariția“ înzestrată cu cupa celor „șapte fluide vivificatoare“ într-un tablou realizat în tehnica picturii în ceară. Obrazul violet, bucla părului colorat în albastru, care ia contururile unui animal, și trupul roșu proiectat pe fundalul verde-străveziu al tabloului trimit la descrierile literare ale „fantomelor“ sau la cele ale „aparițiilor“ provocate prin chemarea spiritelor (Strigoi, la Somnambule, 1946). În Cîinele de la miezul nopții (Chien de minuit, 1946), trupul animalului susține silueta unei figuri feminine care amintește de „levitația“ unor celebre mediumuri. În Triumful îndoielii (Triomphe du doute, 1946), însușirile mediumnice ale personajului feminin cu două capete suprapuse văzute din profil, unul cu ochiul deschis, celălalt cu ochiul închis, sînt prefigurate prin bastonul magic „sceptrul Luna-Sol“ și prin „apariția“ unui personaj „plutitor“. Hibridului care asociază pasărea, simbol al sufletului în culturi diferite, și figura umană îi este alăturat șarpele, garant al inspirației poetice în Imaginea incognoscibilului (Image de l’inconnaissable, 1946).

Casa bîntuită încheie, în 1947, seria tablourilor în care „evocarea spiritelor“ este metafora poetică a desființării granițelor dintre ceea ce este cunoscut și „incognoscibil“, una dintre caracteristicile creației suprarealiste. Proiecție a unei „imagini interioare“, tabloul în care construcția a două case suprapuse (vechi și nou) este flancată de cîte două personaje (masculin și feminin) este prefigurarea „întregului“, în care conștientul și inconștientul sînt deopotrivă opuse și reunite. În tabloul care amintește de povestirea scriitorului american și de experimentele „spiritiste“ la care artistul asistase în copilărie, figurile, tratate cu umor, reprezintă trecutul și viitorul și „dubla natură a tuturor lucrurilor“, oglindind totodată interesul suprarealiștilor pentru literatura fantastică, pentru miraculos și fenomene magice. „Poetul scăpat de lanțuri, eliberat în sfîrșit de opreliștile unei logici jalnice, este redat destinului său de clarvăzător, de medium, de mag, de alchimist și inventează nu o lume care ar fi putut să fie, ci o lume care va fi pe măsura visului său, scria Ernest Gengenbach, autorul unor texte suprarealiste, mistice și oculte.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Foto: Casa bîntuită, 1947 (sus); Strigoï, la Somnambule, 1946 (jos)