Topografii ale artei

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Topografii ale artei jpeg

Cu rămășițele unei expoziții rămase în spațiu – fotografii cu Masa tăcerii, Coloana fără sfîrșit și o instalație stingheră a Porții sărutului, elemente din expoziția Monumente amînate, care reconstruia contextul unui omagiu adus în 1982, la Veneția, lui Brâncuși și oferea imaginea Ansamblului de la Tîrgu-Jiu, monument construit în memoria victimelor Primului Război Mondial – ne-am întîlnit la începutul lui noiembrie la Muzeul Național de Artă Contemporană pentru o conferință despre arhive. O zi mai tîrziu, la cafeneaua muzeului, a avut loc o masă rotundă despre prezentul artei, criza discursului artistic și viitorul artei în România, un eveniment organizat cu ocazia Centenarului. De la percepții superficiale și nenecesare ale acestei sute de ani la unele evenimente și publicații consistente, sobre: festivism sub toate formele lui sau tocmai încercări timide de antifestivism – asta am trăit de-a lungul lui 2018. La masa rotundă menționată mai sus, istoricul de artă Ruxandra Demetrescu a punctat, întorcîndu-ne cu picioarele pe pămînt, tonul pe care orice manifestare în jurul Centenarului ar trebui să îl aibă, înainte de toate: Centenarul e în memoria victimelor, în spatele eroismului și al bucuriei stau jertfa și suferința. Altfel spus, să avem o atitudine discretă, introspectivă, lucidă. Centenarul să devină un moment de reflecție. Epuizați, la final de an, îndepărtăm carapacea festivistă și privim două fragmente ale Bucureștiului vizual: noul sezon MNAC în noiembrie și inaugurarea MARe în octombrie.

MARe, riscanta simplificare a discursului

Pe 9 octombrie 2018 a fost inaugurat, la București, MARe – Muzeul de Artă Recentă, prilej pentru deschiderea unor noi dezbateri despre rolul unui muzeu, despre colecții private vs. colecții publice de artă, despre misiuni și limite. Un muzeu privat, construit în jurul unei colecții private, cu o arhitectură care atrage, dar care, tocmai ea, limitează total posibilitățile de expunere. Deși la o scară vizibil mult mai mică, situația este similară cu ceea ce trăim în lume în ultimele decenii: arta are nevoie de clădiri spectaculoase pentru a chema publicul, are nevoie, de asemenea, de un întreg aparat de entertainment care să o susțină. Arta devine practic un apendice, în jurul ei se construiește adevăratul corp care o susține și care captează atenția.

La MARe, lucrările nu au distanța necesară care să le permită să respire, senzația de claustrofobie și de apăsare e puternică. Ești mult prea aproape de lucrările respective, le atingi dacă nu ești atent. Pe lîngă asta, la fel de claustrofobică este, în mai multe cazuri, direcția curatorială a directorului Erwin Kessler, lucrările alese – o panoramă a artei românești după 1965 pînă în prezent – stau alături de multe ori forțat, creează vrînd-nevrînd tripticuri (cînd, de fapt, te afli în fața a trei lucrări perfect izolate) și ignoră momente din istoria artei recente. Discursul istoric este absent și el. MARe creează o situație de dezechilibru între opera de artă, muzeu și discurs curatorial și se prezintă precum un eseu extrem de personal. Un eseu care mizează inclusiv pe stereotip și pe etichete. Muzeul devine o instalație care integrează lucrări de artă românească decontextualizate. Întrebarea este cît de utilă este o asemenea abordare și cu ce rămîne, de fapt, publicul.

Un argument din partea MARe care ar închide, din perspectiva organizatorilor, întregul ansamblu de critici aduse acestuia este condiția sa, de muzeu privat, în care ai totala libertate de mișcare (direcție curatorială, absența/prezența anumitor artiști etc.). Față de un muzeu public, responsabilitatea ta este de un alt tip comparativ cu responsabilitatea curatorului de muzeu public. Întrebarea este: cum arată această imagine a artei românești pe care muzeul o construiește și o livrează mai departe privitorului? Este ea una legitimă de la un capăt la altul? Problemele apar atunci cînd lucrările riscă să se canibalizeze și atunci cînd discursul – în loc să fie unul hiper-nuanțat, să intre în detalii și micro-narațiuni, în nișe, așa cum ar trebui și ar putea să o facă un muzeu privat, cu toată libertatea lui de exprimare – devine unul hiper-general, care mizează pe dihotomii și tocmai pe o riscantă simplificare a mesajului. Dar să vedem în viitor cum va evolua MARe.

etaj 1 mg 5843 clara duran foto jpg jpeg

MNAC, colecția pătrunde în muzeu

În cazul Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC), s-a vorbit intens, de la crearea lui și pînă acum, despre absența unei expoziții permanente în ciuda existenței unei colecții importante în depozite, despre povara clădirii în care se situează ori despre caracterul aleatoriu al unora dintre expozițiile organizate acolo. Dacă la MARe clădirea sufocă, de fapt, muzeul, la MNAC clădirea provoacă un alt tip de sufocare: spațiile imense riscă să domine opera, Casa Poporului îngreunează discursul și îl politizează. Clădirea atrage în sine, dincolo de expunerea dinăuntrul ei. Clădirea e deja opera de artă (critic-o, fă ce vrei cu ea, remarcă-i scheletul fragil și tonul eclectic), care te lasă (și nu te lasă) să respiri, deși ai tot spațiul necesar să o faci. Să lucrezi la MNAC – ca artist sau curator – se dovedește dificil. Poți să alegi să faci asta sau, din contră, să te opui vehement (cazul Dan Perjovschi). Dacă la MARe ar trebui să ai tot dreptul să alegi să lucrezi cu fragmente de istoria artei, pe care să le curatoriezi atent (ceea ce, spuneam mai devreme, nu se observă în acest moment), de la MNAC așteptările sînt altele: el trebuie să construiască o imagine macro asupra istoriei artei.

Sezonul MNAC inaugurat pe 15 noiembrie e eclectic, acoperă o plajă enormă de lucrări, din anii ’50 pînă în prezentul absolut, toamna lui 2018. Fiecare etaj vine cu discursul lui, mai puternic sau mai slab articulat.

Cea mai mare realizare este prezența discursului istoricului de artă, crearea unui fundal istoric clar, a unei rame generale pe care lucrările se așază. Dacă, pînă acum, expozițiile construite în jurul lucrărilor prezente în depozit dădeau senzația unor instalații în care domina ironia și lăsau impresia că sînt plasate pe un soi de prag imaginar (nici în muzeu, nici în burta muzeului), de data aceasta MNAC propune la etajul 1 expoziția Văzînd istoria – 1947-2007, cu un titlu extrem de simplu și de clar, fără ironii și fără jocuri de cuvinte, curatoriată de o echipă de istorici de artă care a avut misiunea de a construi un întreg context pentru lucrările prezente. Dacă lucrările în sine sînt poate într-o cantitate mult prea mare și lasă la un moment dat senzația unui salon, prezența discursului în spațiu impresionează prin precizie. Iar expoziția – sîntem anunțați – este deschisă pe o perioadă de timp mare (nu este precizată data închiderii). Pe scurt, această artă românească recentă începe să intre, în sfîrșit, în muzeu. Primii pași au fost atent făcuți.

Las deoparte alte două expoziții asupra cărora poate că vom reveni: una atent gîndită și articulată, cu o selecție solidă de artiști străini și români, Remembering Landscape, cealaltă, Din unghiuri diferite, ușor inegală, dar oferind diferite surprize, cîteva chiar la nivelul producției contemporane de sculptură (lucrările lui Dragoș Neagoe și Bogdan Rața, de exemplu).

Închid articolul cu o expoziție-manifest a acestui sezon MNAC, o metaforă perfectă, instalată chiar în Sala de Marmură, de la parterul muzeului: Apă, hrană, adăpost a lui Dan Vezentan. Să vorbești despre nevoi de bază și despre casa-adăpost în spațiul cel mai dificil de expunere, impunătoarea „sală de bal“, cum îi spune chiar artistul – aceasta este o abordare inteligentă a spațiului, o apropriere subtil-critică a acestuia, prin instalații monumentale și în același timp simple, modeste în măreția lor: o sferă din coșuri de răchită (Culegător, 2018), o instalație-fîntînă (Toate animalele sînt binevenite, 2018) din anvelope agricole, apă, lanțuri din oțel, scripeți de fîntînă. Alături de ele, desene supradimensionate (cerneală pe hîrtie, o hîrtie de 270 x 280 cm): Pătul nr. 2 și nr. 3, precum și Topografia organelor toraco-abdominale la găină și la gîscan. Dan Vezentan nu aduce ruralul la palat, asta ar fi prea facil spus și ar simplifica discursul, artistul implementează la muzeu un întreg mecanism care vorbește despre procurarea resurselor. Aduce cu el un schelet perfect funcțional care, cu seninătate (cuvînt adus în discuție și de curatorul expoziției, Călin Dan), dinamizează parcă întregul spațiu, îi arată fragilitatea și butaforia. Nu întîmplător, topografia e a organelor unor păsări domestice!

Cînd crezi că știi totul despre spațiul din jurul tău, s-ar putea, de fapt, să ai nevoie de o re-cartografiere. Utila topografie a domesticului, a comunului, a artei din jurul tău. 

Daria Ghiu este critic de artă.

Foto: Clara Duran

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.