Voiaj la Tokyo pe urma unor aştri stinşi

Publicat în Dilema Veche nr. 672 din 5-11 ianuarie 2017
Voiaj la Tokyo pe urma unor aştri stinşi jpeg

Aureliu Manea in memoriam 

La insistenţa unei prietene, Anazawa Mariko, am acceptat, în ciuda reticențelor, invitaţia la un colocviu internaţional organizat de Okamoto Akira, într-o reputată universitate japoneză, consacrat underground-ului din anii ’60. O formă de curtoazie pe care o deploram pregătindu-mi intervenţia, ca de atîtea ori cînd n-am îndrăznit să refuz o solicitare, să acord o consultaţie pedagogică, consumîndu-mi astfel un timp ce se reduce pe zi ce trece. Uneori refuzul, ştiu bine, capătă sensul unei rezistenţe, unei economii de energie, unei concentrări indispensabile. Dar mie îmi e atît de contrariu, atît de străin şi de aceea, neadoptîndu-l, mă dispersez în loc să mă focalizez… Identitatea, spun unii, se afirmă mai degrabă printr-o succesiune de „nu“-uri decît printr-o multitudine de „da“-uri! Diagnostic lucid, pertinent, dar determinat de neîncrederea ce mă defineşte şi care-mi impune „da“-ul în numele unor temeri multiple: acelea de a fi încă invitat, de a mă ocupa de probleme considerate azi marginale, dar, mai cu seamă, de a nu răni pe cel care îmi lansează o invitaţie. Dacă „nu“-ul e egocentric, „da“-ul e generos pe un fond de iremediabil respect faţă de celălalt, chiar dacă nu întotdeauna faţă de sine. Brecht a adaptat un vechi text de nô al cărui nod e alternativa: „cel care spune da / cel care spune nu“. Ce alegem?

De ce am acceptat acest voiaj la Tokyo? Ce-mi rămîne de descoperit, ce-mi motivează această decizie pentru o expediţie ce implică traversarea a jumătate de glob? Cu aceste incertitudini reflectam la perioada dominată de Grotowski, Julian Beck, Judith Malina, Peter Schumann, Eugenio Barba şi grupurile celebre în anii ’60, Teatrul Laborator, Living Theatre, Bread and Puppet, Odin Teatret… Fără de răspuns am decolat, dar neconsolat de absenţa răspunsului. Însă în singurătatea zborului de noapte am intuit că, de fapt, mă îndreptam spre Tokyo în căutarea unor aştri stinşi, că purtam astfel doliul unei tinereţi în care le-am fost contemporan şi din care nu-mi rămînea decît cenuşa incendiilor de altădată. Atunci motivaţia deciziei mi s-a revelat. Nu o speranţă de reînviere mi o justifica, ci doar imperativul de a restitui legenda acelor vremi şi eroi. Dacă protagoniştii avangardei din anii ’50, Bec-kett, Ionescu, sînt şi azi prezenţi – permanenţa textelor le asigură contemporaneitatea –, protagoniştii underground-ului scenic s-au stins. Iar eu mă duceam la Tokyo pentru a mă dedica unui gest „apostolic“. I am cunoscut, şi pe ei, şi miracolele al căror martor am fost. Moartea lor reverbera în mine ca o funebră litanie pe fond de mitologie generaţională. Mitologia, mi-am spus, iată ce, dincolo de extincţia performanţelor şi dispariţia artiştilor, trebuie să restitui la Tokyo.

În anii ’60, prezenţa corpului se impune ca vocaţie a teatrului sub impactul lui Artaud, martir a cărui viziune unică anima programele underground-ului ce se îndepărtează de explorarea textelor dramatice şi de programul raţionalist brechtian. Orizontul utopic, graţie lui, nu mai e istoric, ci devine unul retrospectiv, orizont al originilor. Peter Brook angajează expediţia spre „sunetul primordial“ în celebrul Orghast de la Persepolis, creat la începutul anilor ’70, Andrei Şerban, în Trilogia antică, îi continuă experienţa şi o difuzează în lume ca pe o invitaţie de a nu uita ceea ce ne constituie, pe noi, occidentalii: Atena şi Roma. Auzeam atunci cîntece necunoscute, la lumina torţelor, care confirmau rezerva underground-ului faţă de tehnologiile recente, în favoarea adevărurilor prime revelate de lumina flăcării nocturne. Tot astfel cum, atunci, în anii ’60, la ceasul alienării prin cultul generalizat pentru societatea de consum, teatrul îi opunea concretul materialelor uzate, al costumelor peticite sau expunerea corpului polemic dezvelit. De la Grotowski la Beck şi Malina, asemenea eforturi de a se disocia de valorile comune epocii capătă sensul unei rezistenţe, al unei nesupuneri căreia i se asocia tînăra generaţia din epocă. Şi eu îi aparţineam, dar mai ales Aureliu Manea, figură emblematică a underground-ului românesc: Rosmersholm-ul pe care îl semna la Sibiu, la sfîrşitul anilor ’60, îi atesta pe deplin adeziunea la revolta epocii. Ca toţi ceilalţi, nici el nu a rezistat, s-a consumat şi s-a calcinat. Cei care au supravieţuit şi-au abandonat radicalitatea începuturilor. Şi Brook, şi Şerban, doar Barba nu, care, în schimb, s a imobilizat.

Sub impulsul lui Artaud, barierele cuvîntului ca mijloc de comunicare au fost atunci atacate în favoarea „strigătului“ sau a „cîntecului“, căci astfel corpul se putea manifesta liber de constrîngeri şi mai cu seamă devenea apt să producă solidarităţi colective fiindcă, aliaţi, spectatorii şi actorii le resimțeau contaminarea afectivă, puterea energetică. Teatrul devenea un paliativ contra singurătăţii. E ceea ce vizau aceste comunităţi care afirmau valoarea aspectului colectiv, afirmat însă, de fiecare dată, sub autoritatea unui lider charismatic: Grotowski, Barba, Peter Schumann, Brook, Joe Chaikin, Andrei Şerban. Acesta le-a fost paradoxul, căci ei au reconstituit astfel dispozitivul biblic al unei asociaţii de rebeli fideli unui maestru vizionar.

În zborul de noapte mă întrebam cum să cultiv la Tokyo legenda acestui moment unic. Amintind că aceste echipe mitice ale underground-ului au refuzat recursul la profesioniști şi s-au constituit la origine din amatori, dispuşi să se dăruiască unui antrenament sever și care au efectuat astfel primul pas către „teatrul-dans“ a cărui denumire nu se va impune decît ulterior. Căci atunci s-au descoperit resursele acestei libertăţi necunoscute scenei occidentale recente – improvizaţia – şi totodată limitele ei. Living-ul a practicat-o, Grotowski i s-a opus. Îmi amintesc deflagraţia produsă de Paradise now, capodopera Living-ului, şi admiraţia suscitată de Prinţul constant, capodopera lui Grotowski. Alegere imposibilă pentru tînărul ce eram!

Cînd spectacolele au expirat, ca şi teatrul underground-ului, după peregrinările în locuri străine lui – biserici şi temple, străzi sau pivniţe –, ce-i păstrează amintirea? Marile texte teoretice, căci dacă vorbele pieselor au fost strict selectate, discursurile critice au fost cultivate obstinat de Grotowski, Brook sau Barba. Noi le recitim şi le consultăm pe fondul de reminiscenţă legendară a operelor de sînge şi ţipăt care le-au confirmat.

Underground-ul, o înţeleg în drum spre Tokyo, s-a impus ca o pulsiune anarhistă în contextul democratic al Americii şi ca o speranţă de eliberare în acela autoritar al vechiului Est. Artiştii din centrul Europei, Franţa, Germania, Italia, seduşi de optimismul iluzoriu al marxismului, i-au rămas refractari. Doar tinerii l-au aclamat, manifes-tînd astfel, de la Avignon la Berlin, apetitul pentru aer proaspăt pe care-l vor confirma revoltele din mai ’68. Doar ei şi nu oamenii de teatru s-au recunoscut în ceea ce atunci s-a născut şi azi a murit. La începutul anilor ’70, Radu Penciulescu îşi încheia un mic text consacrat dezmembrării Living-ului cu prognoza unei reînvieri: „Eu cred în pasărea Fenix“, scria el. Voiajul la Tokyo îmi infirmă speranţa prietenului şi mă confruntă cu asumarea unei absenţe iremediabile. Însă totul trebuie să se încheie ca să evite fosilizarea – şi suprarealismul, și cubismul –, dar cît timp amintirile persistă, doliul rămîne parţial graţie unor martori de altădată. Astfel, pacificat, am revenit de la Tokyo.

George Banu este critic de teatru.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.