Teatrul îl caut peste tot

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
Teatrul îl caut peste tot jpeg

pentru Marina Constantinescu 

Nu e uşor să te dedici teatrului, mai cu seamă ca spectator, nici măcar ca actor sau ca scriitor. Eu am fost un spectator constant, dar fără încetare confruntat cu dilema insolubilă a „iubirii şi neiubirii de teatru“. Jean Vilar spunea despre Jean-Louis Barrault că eroarea lui provenea din faptul de „a fi iubit prea mult teatrul“. I-a lipsit un dram de „neiubire“. Iubirea şi neiubirea îşi sînt reciproc indispensabile, definitiv complementare. În această dificilă relaţie „dublă“ persistă ecoul îndepărtat al celebrei interogaţii „A fi sau a nu fi?“. Iată dilema cu care m-am confruntat, fără a găsi nici răspuns definitiv, nici soluţii ultime: n-am ales şi mi-am admis „sfîșierea“. Sfîșierea de a fi în inima „iubirii şi a neiubirii“ de teatru, căci acesta i destinul celui care, la fel ca mine, a făcut din el o „a doua“ viaţă. Viaţă „dublă“, şi în acest sens interpretez celebrul titlu al cărţii lui Artaud, Le Théâtre et son double. „Dublul“ teatrului e viaţa transformată sub impactul acestei experienţe de substituţie pe care ne-o permite el. Acolo „trăim“ ceea ce nu reuşim să trăim în lume. Compensaţie a unei frustrări zilnic resimţite şi pe care, uneori, graţie spectacolelor de excepţie, o temperăm parțial în laboratorul obscur al sălilor.

Aici domnesc corpul şi clipa, accidentul şi dispariţia – considerate contrarii artei în accepţiunea sa clasică. Aceasta-i motivaţia suspiciunii pe care a suscitat-o şi a procesului care i s-a intentat teatrului. Loc repudiat al falsului şi al repetiţiei! Poate, dar în momentele de incandescenţă, scena devine mai intensă decît existenţa şi revelează adevăruri ascunse, destăinuie crime tăcute, eliberează iubiri neasumate. Teatrul se află la răspîntia între artă şi viaţă. Aceasta îl defineşte, căci altfel e invalid. Viaţă şi artă, deopotrivă. Asociere hibridă care cînd repugnă, cînd seduce. Echilibru acrobatic.

În ciuda probelor la care am fost expus în timp, o vocaţie de actor contrariată, una de scriitor refuzată, fără a mai aminti serile pierdute, nopţile regretate, n-am abandonat şi am frecventat obsesiv teatrul, convins că doar cunoaşterea directă ne poate permite să-l apreciem pe deplin. Dar – azi o admit – în întunericul sălii am căutat, cum ar spune Apollinaire, puterea „alcoolurilor tari“ proprie spectacolelor care, temporar, calmează rănile sufletului. Şi de asemenea împliniri „teatrale“ îmi amintesc ca de niște ecouri ale unei plenitudini la care, altfel, n-aş fi avut acces. Nici aventurier intelectual, nici alpinist spiritual, spectatorul care sînt, şi nu doar eu, frecventează teatrul tocmai pentru că el îi procură – e drept, rar – şansa unei experienţe extreme în ciuda confortului aparent de care beneficiază. M-am dus la teatru pentru a-mi compensa un deficit de existenţă şi a profita de pasagera intensitate a unui spectacol. Convins că acest exerciţiu al „falsului“ poate conduce şi revela „măduva“ adevărului. Ca în Hamlet.

Teatrul l-am căutat peste tot asemeni lui Majnun dintr-un celebru poem persan al marelui Saadi, îndrăgostit plecat în lume pe urmele iubitei pierdute, Leïla. Cînd, traversînd locuri sau ţări improbabile, cineva îl întreabă dacă presupune că acolo îşi poate găsi partenera, el răspunde: „Nu, dar o caut peste tot“. Asemeni lui, şi eu am refuzat siguranța unei alegeri, aceea a unui singur artist sau doar a unei echipe, convins fiind că rătăcirea consolează prin acordul cu relativitatea valorilor. Nu paradigma securizantă, ci deambularea fără de ancorare. Iată de ce am navigat de la un artist la altul, de la un loc la altul, mereu sensibil la propunerea fiecăruia. Dar recunosc că o severă alegere prealabilă mi-a permis să evit artişti şi spectacole de care a priori mă îndoiam sau, mai grav, pe care le refuzam. Am făcut-o convins că dacă refuzam, pe de o parte, alegerea unui singur model, pe de alta, respingeam iluzia iubirii nediferenţiate. Nu toate experienţele sînt necesare. Unele pot polua relaţia cu arta, chiar o pot deteriora. De fiecare dată mi s-a părut indispensabil să reperez „calitatea“ proprie unui artist şi doar în numele acesteia să mă asociez lui. E ceea ce am căutat peste tot, în locuri diverse, în ţări îndepărtate, pe lîngă artişti care erau consacraţi sau care de-abia se revelau. Dar, o admit, mi-am interzis căutarea fără „repere“ a lui Majnun căci nu doar „iubirea“, ci şi „neiubirea“ mi-a ghidat paşii şi mi-a orientat explorările.

Am peregrinat în numele unei exigenţe proprii şi m-am desolidarizat de tot ce risca să mă dezguste de teatru. Căci ce puteam resimţi într-o sală unde o doamnă elegantă rîde fără încetare la o dramă şi îmi răspunde la reacţia mea excedată: „Am venit aici să ne distrăm“? Nu divertismentul jenează, ci rîsul programat, generalizat, vulgaritatea extremă a unui anumit public. Public burghez sau public tînăr… şi unii, şi alţii, azi mai mult ca oricînd, în căutare de „rîs“. Mă îndepărtez de asemenea locuri şi de asemenea spectatori tocmai pentru a nu devaloriza teatrul. O doză de „neiubire“ e bine-venită, asemeni unui anticorp indispensabil, unui vaccin.

Unui coleg care mi-a reproşat demult: „Tu nu scrii decît despre prieteni“ i-am răspuns atunci: „Nu sînt prieten decît cu artiştii al căror teatru îl respect“. Şi de aceea, înainte de a deveni prieteni, şi unii, şi alţii ne supunem, tacit, unei expertize reciproce: eu – a propunerilor scenice avansate, ei – a reacţiilor mele critice. Teatrul îl caut peste tot, dar nu oricare teatru, căci „teatrele“ sînt numeroase, însă Teatrul, chiar dacă e multiplu, e, în esenţă, unic. Există locuri şi săli care îl contrariază, cel puţin în sensul pe care i-l acord. De aceea le evit. Şi, astfel, recunosc că pasiunea mea nu dispune de disponibilitatea absolută a lui Majnun, îndrăgostitul rătăcitor în căutarea Leïlei. În comparaţie cu el, căutarea mea e cartografic şi axiologic limitată. Eu, potrivit unei distincţii a lui Mircea Eliade, refuz indeterminarea anonimă a „întinderii“ căci am repere proprii şi călătoresc în limitele unui „teritoriu“ personal. Cînd căutăm teatrul e util să disociem între ce iubim şi ce nu iubim. Filtru indispensabil ce exclude confuzia fără a afecta seducţia.

Shakespeare a plasat condiţia omului sub semnul teatrului. Noi toţi jucăm pe scena lumii, unde interpretăm roluri politice, sociale, atribuite, spuneau el şi precursorii săi, de puterea supremă. Roluri legitime pe care fiecare e somat să le asume cu dăruire şi supunere. Apoi, degradare deplorabilă, această ordine se va deteriora şi teatrul, dincolo de scenă, îi va contamina pe cei ce doresc să se afişeze public şi, ilicit, se insinuează în contextul urban. Acum, mediocru, îl putem sesiza în comportamente şi îl putem identifica în situaţii cotidiene: teatru fără conţinut, teatru doar al expunerii de sine, teatru de actor social. În numele respectului pentru teatru, cu toate rezervele pe care le poate suscita ca artă, nimic nu-mi repugnă mai agresiv decît teatrul în viaţă. Îl admir pe scenă, dar îl disprețuiesc în salonul unui cocktail sau pe nisipul unei plaje, căci îi recunosc ingredientele şi folosirea lor de către cei care, narcisic, „joacă“ în viaţă, îşi acordă roluri şi le expun public. Atunci, dacă reperez teatrul, nu e pentru a-l respecta, ci pentru a-l expulza din spaţiul cotidian. De aceea m-a încîntat replica unei actrițe din Locandiera, piesa lui Goldoni, care afirmă: „În afara scenei nu pot disimula“. Ea nu se afirmă pe scena socială şi îşi cultivă darul doar pe cea „teatrală“. Contaminarea acesteia de către teatralitatea spectacolului îi e străină şi de aceea iubesc respectul frontierelor dintre social şi teatral.

Recent am regăsit o carte de altădată, Povestea ţării la care nu ajungi niciodată, unde o fetiţă răspunde la întrebarea soresciană „De ce ai plecat de acasă?“:

– Îmi caut ţara.

– Care ţară?

– Nu ştiu, dar o caut.

Cînd căutăm teatrul e însă util să disociem între ce iubim şi ce nu iubim. Filtru indispensabil ce exclude confuzia fără a afecta seducţia.

George Banu este critic de teatru și eseist. Cea mai recentă carte publicată: Iisuşii mei sau coexistenţa cu arta sacră şi antologia Pagini alese (eseuri, studii, mărturii), Editura Nemira, 2018.

Foto: Antonin Artaud, wikimedia commons

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.