Mondializare şi individualism

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Mondializare şi individualism jpeg

● Alexandra Badea, Pulverizare; Alina Nelega, În trafic. 

Am citit, în ultima vreme, tot felul de piese de teatru, scrise de autori români şi străini, diferite ca scriitură şi nivel calitativ. Cu încercări mai mult sau mai puţin reuşite, dramaturgia contemporană pare a se preocupa de aventura omului, în lumea de azi, şi de noi limbaje, dincolo de canoanele tradiţionale.

În dramaturgia actuală mondială, românii nu au neapărat o voce unitară, dată de teme sau stilistică. Mi s-a părut interesant, în acest context, să pun faţă în faţă două texte care oferă, fără a opune, două perspective diferite asupra omului contemporan. Cele două texte recompensate cu premii – Alexandra Badea a primit Marele Premiu pentru literatura dramatică, în 2013, decernat de Centrul Naţional al Teatrului din Franţa pentru Pulverizare, Alina Nelega a primit Premiul UNITER 2014 pentru În trafic – au în comun pierderea identităţii în societatea contemporană (tema) şi tipuri noi de scriitură (forma). În rest, totul e diferit.

Locuind la Paris, într-o metropolă care se află în prima linie a globalizării şi a antiglobalizării deopotrivă (grevele muncitorilor din această vară au afectat inclusiv Festivalul de la Avignon), Alexandra Badea are o viziune panoramică asupra efectelor globalizării. În Pulverizare (publicată în limba română în Antologia pieselor prezentate în secţiunea „spectacole – lectură“, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014, traducerea Eugen Jebeleanu, text prezentat ca spectacol-lectură, în prezenţa autoarei, în ediţia din acest an a FITS), ea prezintă o perspectivă geopolitică asupra depersonalizării generate de condiţiile de muncă: robotizare, furtul vieţii personale, umilinţa corporatistă. Construită ca un poem polifonic, piesa demonstrează transformarea omului contemporan într-un pion, în mecanismul economic capitalist, fără identitate şi asocial. Lumea din piesa Alexandrei Badea este plină de singurătăţi paralele, din care relaţiile – în accepţiunea lor eminamente umană: prietenie, dragoste, sentimente parentale – au fost eradicate. Omul contemporan este un individ însingurat, redus la stadiul de instrument de lucru, secătuit de munca aridă care îi videază emoţiile.

Viaţa a patru personaje – un responsabil de asigurarea calităţii în subcontracte delocalizate, un supraveghetor de sală call center (team leader), un operator de producţie şi un inginer de studii şi dezvoltare – se derulează pe parcursul a 24 de ore. În spatele muncii lor rutinate, răzbat personalităţi dezorientate, fracturate de monotonie şi de singurătate. Alegerea reşedinţei personajelor demonstrează contaminarea globală cu filozofia sistemului economic bazat pe profit, în care goana după bani atrage singurătatea şi depresia. Personajele, identificate printr-o iniţială, deci anonimizate, provin din zone diferite: din centrul cultural şi economic al Europei (Franţa, Lyon), de la marginea Uniunii Europene, din ţările care aspiră la condiţiile europene de muncă (România, Bucureşti), din China, noua putere economică (Shanghai) şi din Africa, zona economică emergentă (Senegal, Dakar). Prinşi în angrenajul economic mondializat, cei patru muncitori anonimi, doi bărbaţi şi două femei, piese în organigrama unei multinaţionale, îşi devoalează fragilitatea, incapacitatea de adaptare la un mod de lucru abuziv. Realitatea lor zilnică este dură, epuizantă, angoasantă. Relaţiile personale sînt scurtcircuitate, reduse la nivelul aparenţelor (o scenă elocventă este cea în care muncitorul francez, care menţine legătura cu familia prin Skype, poartă o discuţie seacă, standardizată, cu soţia şi fiul său, în timp ce este interesat de animatoarea unui videochat erotic), dezastrele intime generate de globalizare şi de dereglările pieţei mondiale (cu efect direct asupra muncii şi a nivelului de trai) răzbat din spatele jargonului informatic sau de marketing. Scriitura Alexandrei Badea este radicală, dincolo de formele cunoscute ale dramaturgiei contemporane. Autoarea creează un text liric într-un limbaj profesional, ca şi cum cel personalizat ar fi fost anihilat, construieşte o poezie urbană monologată din vocile interioare ale personajelor. Jargonul profesional a invadat gîndurile personale. Datorită tipului de scriitură, textul cere o montare cu noi tehnologii, în care relaţia între uman şi media să susţină şi să genereze lirismul. Pulverizare a avut premiera în Franţa, la Théâtre National de Strasbourg, în februarie 2014, în regia Auréliei Guillet şi a lui Jacques Nichet.

Structura piesei În trafic este bazată tot pe monoloage care conţin vocea interioară a personajelor, de această dată exclusiv feminine. Alina Nelega construieşte o imagine a feminităţii din România, mai exact a problemelor cu care se confruntă femeile cu statut social diferit – casnice abuzate, femei de afaceri, o doctoriţă dezumanizată şi o poliţistă depăşită de propriul job, femei înşelate de soţ, exploatate de familie şi... o căţea. Un fapt extrem – o crimă nepremeditată – oferă posibilitatea de scanare în mintea şi, implicit, în universul interior al unor femei cu diferite tipologii. Violenţa fizică şi psihică, sărăcia şi relaţiile de familie convulsive, misoginismul mai mult sau mai puţin declarat, frica şi cinismul sînt elemente ale maladivului social. În text se revarsă o serie întreagă de sentimente, de la ură la resemnare, dar Alina Nelega refuză cantonarea femeilor în postura de victimă, arată că, la rîndul lor, ele pot deveni agresori. Abuzul generează abuzuri, violenţa este răspunsul celor violentaţi.

Alina Nelega şi-a montat propriul text la Sala Mică a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş, căci scriitura ei este în mod necesar orientată spre scenă. Piesele sale sînt create, în primul rînd, pentru a fi jucate, fără ca acest lucru să le afecteze calităţile literare. Spectacolul În trafic poate fi văzut la Tîrgu Mureş şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2014.

Între însingurarea văzută de Alexandra Badea ca un viciu mondial, consecinţă nefastă a unui sistem economic lacom şi destructiv, şi zbaterea personajelor imaginate de Alina Nelega, femei obligate să supravieţuiască într-o lume a bărbaţilor, întemniţate în relaţii traumatizante, diferenţa este de la general la individual, de la privirea de ansamblu la detaliu. Poate părea că problemele globalizării sînt departe de noi, dar realitatea de acasă arată că, chiar dacă beneficiile se lasă aşteptate, nocivitatea fenomenului este resimţită deja.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: F. Beloncle, C. Ganj

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.