Jurnale ruseşti

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Jurnale ruseşti jpeg

● Însemnările unui nebun, de N.V. Gogol. Regia: Felix Alexa; cu: Marius Manole, Alexander Bălănescu; scenografia: Diana Ruxandra Ion. ArCuB.

Traseul profesional al lui Marius Manole conţine o cantitate uriaşă de spectacole. Tînărul care făcea senzaţie în spectacolul brăilean Drept ca o linie (2002), în regia la fel de tînărului Radu Apostol, a fost repede adoptat de artiştii independenţi şi spectatorii lor. Ani de zile a lucrat pe rupte în zeci de spectacole underground, cu diferite teme şi estetici, mai mult sau mai puţin generoase. A fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, dar a continuat să joace în show-uri independente sau ale unor teatre din provincie. E recunoscut faptul că Marius este un actor generos, care lucrează deopotrivă cu nume mari şi cu debutanţi. Generozitatea asta l-a determinat să joace foarte mult, ceea ce i-a adus experienţă, i-a şlefuit tehnica, i-a ascuţit intuiţia scenică şi gîndirea asupra personajelor, l-a făcut mai sigur (chiar şi în nesiguranţă, cînd asta era necesar unui personaj), fără să genereze, totuşi, o manieră interpretativă, fără să-i plafoneze curiozitatea sau energia.

Generozitatea are însă şi revers. Uneori, oboseala a fost peste limita suportabilităţii. Acum cîţiva ani, Marius Manole a făcut naveta cu trenul timp de o săptămînă între Brăila, Timişoara (unde avea repetiţii) şi Bucureşti (pentru a juca spectacole). Gluma din respectiva perioadă era că, deşi a ajuns în Capitală, nu a avut timp să treacă pe acasă. Cobora din tren, mergea la teatru, juca, urca în alt tren. Ar fi de zîmbit (măcar), dacă n-ar fi adevărat şi nu l-ar fi costat o bucăţică de sănătate. Dar asta nu l-a schimbat. A lucrat la fel de mult şi a continuat să fie generos. Ceea ce lipsea din multiplele formule teatrale pe care Manole le-a experimentat era un one man show, experienţa singurătăţii pe scenă. „Lipsa“ a fost acoperită de propunerea regizorului Felix Alexa – textul lui Gogol Însemnările unui nebun. Într-o formulă austeră (decorul se rezumă la două fundaluri pictate), spectacolul oferă o pseudo-singurătate, pentru că Marius Manole este însoţit pe scenă de violonistul Alexander Bălănescu, cu care dezvoltă o relaţie simbiotică. Nebunia personajului gogolian se insinuează uşor, întîi ca un umor discret, apoi ca o doză de fantastic domestic, cu tuşe groteşti, pentru a ajunge, încet-încet, să zgîrie suprafaţa delicată a normalităţii, să erupă cu forţă, ca un delir vulcanic, o febră halucinantă care face ca lumea din jur să îşi modifice consistenţa. Personajul lui Gogol percepe schimbarea, dar, din punctul lui de vedere, cea care se schimbă este lumea, nu el. Răul e în afară, nu înăuntru, iar schizofrenia este o formă de luciditate în raport cu un univers deraiat. Greutatea rolului constă în dozarea acestei inserţii de nebunie într-o aparenţă de normalitate. Manole ştie să facă asta farmaceutic, căci orice supradozaj sau carenţă ar bruia alunecarea lină în demenţă. Provocarea spectacolului vine din împărţirea singurătăţii scenice cu Alexander Bălănescu. Pe de o parte, muzicianul intră în universul în prăbuşire al tînărului funcţionar, „jucînd“ toate personajele care populează mintea înfierbîntată a acestuia. Jocul se rezumă la identitate vocală – Bălănescu redă vocile pe care le aude schizofrenicul –, una construită brechtian, detaşat, schematic. Pe de altă parte, muzica live se substituie nebuniei. Cu vioara scîrţîită, cu acordurile ascuţite, scrîşnite în pasaje repetitive, în crescendo, Bălănescu face schizofrenia „audibilă“. Spectatorul percepe invazia de neoprit a întunericului care stinge o minte, un om, o lume. La ArCuB, Însemnările unui nebun este spectacolul unei întîlniri între doi artişti care încetează să mai fie singuri – Marius Manole şi Alexander Bălănescu.

● Roman teatral, traducere şi dramatizare după Mihail Bulgakov de Bogdan Budeş. Regia: Vlad Massaci; scenografie: Andu Dumitrescu; coregrafie: Cătălina Gubandru; cu: Ion Grosu, Alexandru Repan, George Alexandru, Ada Navrot, Catrinel Dumitrescu. Teatrul Nottara.

Dramatizările la teatru sînt lucrul diavolului. Să adaptezi pentru scenă sute de pagini, concentrîndu-le în cîteva zeci, să renunţi la fire narative, personaje şi idei, încercînd să dezvolţi coerent şi consistent doar cîteva dintre acestea şi, cu toate acestea, să faci o structură dramatică credibilă, ca un organism întreg şi viu, este o probatio diabolica. Romanul teatral de Mihail Bulgakov – lucrare neterminată, cunoscută şi ca Însemnările unui răposat, scrisă în 1936, cu patru ani înainte de moartea autorului, însă primind din partea cenzurii permisiunea de a fi publicată abia în 1965 –, la care s-au înhămat traducătorul Bogdan Budeş (cel care a făcut şi dramatizarea) şi regizorul Vlad Massaci, evocă dictatura stalinistă prin prisma încercărilor nereuşite ale unui scriitor de a-şi publica primul roman. Refuzat de cenzură, scriitorul acceptă oferta unui teatru de a-şi dramatiza romanul. Partea care ţine de aventurile literare ale eroului Maksudov (alter ego al lui Bulgakov) sînt estompate, accentul spectacolului de la Nottara cade pe descrierea realisto-fantastică a mecanismelor (compromisuri, relaţii, aranjamente, orgolii, mizantropii, simpatii şi antipatii) de care se loveşte un tînăr artist care vrea să lucreze într-un teatru. Aici lucrurile devin interesante, căci dă de gîndit la cît din metafora instituţiei discreţionare pe care o descrie Bulgakov în epoca sovietică se regăseşte şi astăzi prin anchilozatele teatre de stat de la noi. Tiparul nu este inventat de scriitor, căci modelul Teatrului Independent din roman este Teatrul de Artă din Moscova (MHAT), sub directoratul lui Stanislavski. Scenariul are de luptat cu hăţişul unei memorii deraiate, eroul în pragul sinuciderii rememorează povestea cu demonii depresiei deasupra capului. Diavolul îşi bagă coada, umbrele unor personaje se şterg prin fundal, din pereţi ies capete sau mîini, frînturi de personaje care populează haotic mintea lui Maksudov (Ion Grosu). Atmosfera are tuşe beckettiene, patinează spre absurd, intenţie susţinută şi de tabloul Pătratul negru al lui Kazimir Malevici (cel care a iniţiat suprematismul în pictură), plasat în fundal. Spectacolul curge în hopuri – cu scene dinamice, fluide, şi pasaje greoaie, lungi şi monotone –, este elegant şi inventiv ca imagine, dar confuz ca intenţie. Actorii interpretează cîte două-trei personaje, unele savuroase (excelează Catrinel Dumitrescu în rolul secretarei), altele doar schiţate. Atuurile sînt scenografia în alb-negru (Andu Dumitrescu), cu panouri fluide albe şi mobilier negru, modular şi flexibil, şi coregrafia (Cătălina Gubandru), care îi mişcă grotesc-hipnotic pe actori în scenă şi prin pereţi, făcînd să danseze grotesc-coşmaresc personaje întregi sau bucăţele din ele.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: M. Ştefănescu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.