Italia, răspîntie a Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
Italia, răspîntie a Europei jpeg

Teatrul Olimpico din Vicenza e un simbol, azi mai semnificativ ca oricînd. Nu doar un sublim loc de joc, ci un loc al memoriei. Dar nu simplă memorie patrimonială, ci memorie culturală, căci memorie a „renașterii“ unei arte vechi, născută în Grecia și devenită reziduală în Occident sub dominația Romei, artă care își pierduse și spațiile de reprezentație, și repertoriul dramatic. Artă reînviată deliberat și programatic de către un grup de academicieni animați de un apetit comun pentru clasicism ca expresie a unei culturi de opoziție, cultură refractară umbrei medievale – nu „beznei“, cum eronat s-a crezut. Teatrul Olimpico poartă amprenta acelui imens arhitect Palladio, pentru care antichitatea și reanimarea ei s-au constituit într-un principal orizont: orașul îi poartă amprenta, oraș semnat, oraș al unui artist erudit, dar estetic militant. Un militant al spiritului antic. La Vicenza, palatele palladiene își expun coloanele ionice în timp ce pe frontoane se înalță un popor de statui, care par să reprezinte și gloria trecută, greacă, desemnată de figurile sale emblematice, dar totodată și partenerii de viață ai locuitorilor din Vicenza. Ei trăiesc în intimitatea lor privind statuile asemeni unor parteneri definitiv imobilizați în postúri nobile. Statuile sînt protagoniștii orașului. Și pe ele, cu aceeași emoție, le regăsim și în sînul teatrului Olimpico. Orașul și teatrul aparțin aceleiași estetici.

Teatrul Olimpico a fost rezultatul unui gest politic comunitar căruia Palladio i-a răspuns arhitectural. Nu încă un teatru public, ci ascuns, accesibil doar acelor fervenți iubitori ai antichității care erau academicienii din Vicenza. El se constituie într-un „citat“ arhitectural, căci acest edificiu de „interior“ reia datele vechilor teatre de „exterior“, teatrele Atenei sau ale Romei, teatre în aer liber sub un cer mediteranean a cărui versiune plastică o regăsim pe plafonul sălii din Vicenza, teatre unde dispunerea circulară a publicului atestă ordinea democratică proprie orașelor și unde actorii jucau la avanscenă în proximitatea spectatorilor ce se simt înnnobilați prin coloanele și statuile dispuse în spațiul îndepărtat al scenei. Acest teatru s-a constituit într-un memorabil loc mintal. Teatrul Europei ce-și restabilea legătura cu originile și, astfel, renăștea.

Aici, pentru prima oară, am văzut un spectacol care, simptomatic, restabilea la rîndul său legătura cu gestul inițial, căci la Olimpico, în fața unei adunări erudite, s-a jucat acum patru secole, pentru prima dată, Oedip al lui Sofocle. Lui îi răspunde acum Oedip-ul lui Robert Wilson. Dialog în timp al cărui impact emoțional îl resimțeam intens cînd, privilegiat, mă regăseam în rîndul întîi și-mi lăsam privirea să circule printre culoarele vertiginoase ale scenei frontale sau să se bucure de teatralitatea statuilor. Resimțeam un hipnotic efect mnemonic cînd, brusc, un reflector de o intensitate extremă m a orbit, ne-a orbit. Ca și cum un ochi suprem, divin, de acolo, din inima platoului, ne agresa direct și ne perturba. Apoi, propunere genială a lui Wilson, o apariție fantomatică se desena incert ca o fantomă ce revenea la viață. „Spiritul locului“, mi-am spus eu. Wilson spune (și, mai mult ca oricînd, aici, am admis justețea frazei sale): „Interpretarea e o problemă de responsabilitate nu a creatorului, ci a spectatorului“. Și astfel „interpretam“ eu prezența acelui ochi de ciclop al cărui partener involuntar deveneam. Spectacolul își afirma, în mod legitim, autonomia și nu se supunea locului tratat ca partener paritar, nicicum prioritar al reprezentației. El se constituia în protagonist doar în acele momente rare, unice, cînd proiectoarele luminau în obscuritatea sălii, undeva sus, figurile unor statui ce păreau că se animă pentru a privi cu indulgență agitația actorilor și liniștea spectatorilor. Ființe de altundeva ce interveneau episodic, iar noi, eu cel puțin, le resimțeam ca delegați ce ne supravegheau de la altitudinea antichității. Și atunci mi-am murmurat splendida frază a lui Pasolini despre noi, oamenii de teatru: „Nu sîntem mulți, dar venim de la Atena“. Revanșă a începuturilor asupra decadenței ulterioare. La Teatro Olimpico mi s-a părut mai îndreptățită ca oriunde.

Revenit la Paris, am vizitat o expoziție care continua dialogul cu Italia, expoziție dedicată Veneției, orașul vecin Vicenzei de unde tocmai mă reîntorceam. Dacă la Vicenza, sub autoritatea lui Palladio, totul e nobil și strict proporționat, la Veneția palatele pe care le pictează Canaletto atestă o indiscutabilă libertate și o extremă extravaganță decorativă: moștenirea antichității și-a pierdut prestigiul și o nouă viziune, lejeră și dezinvoltă, se impune. Expoziția restituie cu seducție identitatea unui oraș și mitologia lui. Aici, la Veneția, secolul al ­XVIII-lea, de astă dată, își afirmă libertățile și cultivă plăcerile, erotice sau ludice. Venețienii se consacră cu delicii „jocurilor“, de cărți, de popice, dar mai ales celor de teatru sau carnaval. Cotidianul e plasat fie sub semnul reuniunilor mondene în interioare nu întotdeauna fastuoase, unde se cultivă o socialitate comunitară, fie sub acela al măștilor și figurilor de commedia dell’arte, îndeosebi Pulcinella, acest dublu al omului. Străzile sînt animate de spectatori și actori căci dacă la Vicenza teatrul era închis într-un palat și rezervat academicienilor, la Veneția el e public și reunește deopotrivă diplomați, aristocrați și gondolieri. În tablouri mai puțin cunoscute consacrate unor repetiții de operă se dezvăluie gustul generalizat pentru artă, căci dacă muzicienii și cîntăreții își consultă partiturile, ei o fac constant în prezența tablourilor ce străjuiesc senine pe pereții saloanelor. Artă și plăcere – iată cele două constante ale acestei cetăți „fermecate“. O privim și nostagic o consolăm… azi, ea a eșuat în capitala mondială a turismului. Și niciunde kitsch-ul nu accede la un asemenea paroxism. Veneția îi e capitală mondială. Demult, cineva, dezabuzat, îmi mărturisea: „Cum n-aveam destui bani, n-am putut cumpăra gondola cea mare, am luat-o doar pe cea mijlocie“. Degradare comericială la toate etajele… și totuși, frecvenți au rămas și azi îndrăgostiții de Veneția! Ea e o viziune de nedepășit a frumosului urban.

În aceeași zi, printr-un curios concurs de circumstanțe, eram invitat la Beau­bourg pentru un dialog cu Pippo Delbono, a cărui carte recent apărută o editasem și îi sugerasem chiar titlul: Le don de soi. Darul de sine, acesta-i sacrificiul consimțit de Pippo, nu protecția sau artificiul, ci emoția ca reacție vitală și materie a artei sale. Înainte de discuția publică am văzut împreună documentarul său recent despre el și despre lumea al cărei martor familiar este. Nu aceea a Italiei nobile de la Vicenza sau lejere de la Veneția, ci lumea marginală, a gunoaielor aglomerate pe malul Tibrului la Roma, lumea migranților pe care îi frecventează asiduu și a căror soartă violentă l a aruncat într-o depresie profundă. Cealaltă Italie, aceea a prezentului, o Italie pe care, alături de Pippo, am descoperit-o ca pe un teritoriu care este expresia cea mai intensă a dramelor Europei actuale.

Italia e sfișiată între vocația conservatoare a unui spirit unic și greutățile unor teribile încercări. Priveam străzile Romei maculate și îmi aminteam de splendoarea lui Olimpico sau de exuberanțele Veneției. Italia mi a apărut ca o răspîntie a Europei de care nu mă despart și îmi refuz să o acuz. Italiei trebuie să-i iubim deopotrivă și rănile, și monumentele. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

Foto: wikimedia commons

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.