Știm de acum cu toții, Festivalul de la Avignon nu a avut loc, nici IN, nici OFF. Sau cel puțin în varianta lor tradițională, intrată în memoria locului și a publicului. Nu fără rezistențe, regrete, resemnări și apoi momente de reflecție, de reorganizare sau, după cuvîntul de ordine de acum, de „reinventare“. Mai întîi, Olivier Py, directorul Festivalului IN, nu a crezut că valul ce se pregătea să inunde lumea va ajunge și în cetatea Papilor, de altfel toți speram același lucru. Realitatea – sau prudența – s-a impus, însă, și cea de a 74-a ediție a miticului festival, înființat acum cîteva decenii de Jean Vilar, a fost anulată. Nici măcar amînată, pentru moment. Istoric, faptul e mai degrabă rar, tulburat după vara fierbinte de după mai ’68 și anulat cu zgomot după greva „intermitenților din spectacol“ din 2003. Nici orașul nu o duce mai bine. Festivalul, cu cele două ramuri ale sale, reprezintă un moment cultural puternic, dar și un eveniment economic major pentru actori și comercianți, restaurante, hoteluri, turism, generînd venituri de circa 100 de milioane de euro. O pierdere colosală pentru oraș și breasla teatrală. În acest context, anunțurile lui Emmanuel Macron (din 6 mai) în sprijinul culturii și care chema artiștii să reinventeze un nou model cultural au venit ca un val de oxigen salvator. Măsura cea mai importantă, pe lîngă mobilizarea cîtorva sute de milioane de euro în diferite domenii culturale, rămîne „sanctuarizarea“ drepturilor artiștilor și tehnicienilor „intermitenți din spectacol“, adică prelungirea drepturilor lor pînă la sfîrșitul lui august 2021 (un statut, unic în Europa, care le permite să beneficieze de o alocație și în perioadele cînd nu joacă, dacă au un anumit număr de onorarii anual). Astfel, un moment knock-out, dar mereu în picioare, breasla s-a reorganizat și a lansat primele soluții. Festivalul IN s-a mutat pentru o vreme pe Internet, ca majoritatea teatrelor europene, cu stagiuni oprite din martie. Situația e diferită totuși cu marea masă, nedisciplintă, pestriță a Festivalului OFF, care de fapt nu are o direcție sau un sistem de organizare unice, reunind peste o mie de trupe și tinere companii, de tip diferit, subvenționate sau independente. OFF-ul reprezintă astfel cea mai mare piață a spectacolului vivant din Franța, o imensă vitrină, cam aglomerată, dar care le permite să fie văzute și apoi programate pe alte scene din întreg teritoriul. „Cînd Avignon se oprește, totul se oprește“, declara un regizor, director de companie, prins în această catastrofă. Care au fost răspunsurile? La început, IN-ul a început prin a propune „Un vis de Avignon“, pentru toată luna iulie. E mai degrabă o stagiune online, extrem de diversificată, alături de cîteva proiecții -live în Curtea de Onoare a Papilor, de mari succese ale Festivalului cu un public restrîns și reguli stricte de distanțare fizică și precauții igienice. Audiovizualul public s-a mobilizat  pentru susținerea festivalului și a propus o programare excepțională pentru „a visa“ la Festivalul de la Avignon în luna iulie, perioada tradițională a festivalului. Sînt invocate „Cerul, noaptea, textul, poporul, sărbătoarea“, preluînd spiritul original al manifestării sau viziunea poetică a creatorului festivalului, Jean Vilar, la ora provocărilor artistice și politice de astăzi. Și Olivier Py precizează: „Un cer care să nu fie autoritar, o noapte care să nu fie cea a disperării, un text care, clasic sau inedit, să fie contemporanul nostru, un popor mîndru de diferențele sale și o sărbătoare care să fie cea a spiritului“. Festivalul de la Avignon este un spațiu-timp în afara oricăror norme, care ne bulversează, ne hrănește și ne metamorfozează, spune cu lirism directorul Festivalului, „un spațiu menit să conjure soarta rămînînd un spațiu de vis, un spațiu învestit, un spațiu comun“.

France Culture  a redifuzat momente înregistrate în curtea Muzeului Calvet, discuții cu artiști invitați la festival, dar și seri în dirct, cu publicul. ARTE propune spectacole de neuitat din ultimii ani la festival: Henry VI  de Shakespeare, spectacolul-fluviu montat de Thomas Jolly, dar pot fi văzute, și pe France 5 sau pe site-ul festivalului, Prințul de Hamburg, de Kleist, în regia lui Giorgio Barberio Corsetti, sau fabulosul Richard III, montat de Thomas Ostermeier (prezentat în 2016 și la Festivalul Shakespeare de la Craiova). În Curtea de Onoare a Palatului Papal au loc, după ora zece seara, 15 proiecții pentru a retrăi marile momente ale festivalului. Printre care Inferno, după Dante, montat de Romeo Castelucci, Le Roi Lear de Olivier Py, spectacol destul de controversat, Thyeste de Seneca, montat de Thomas Jolly, și Damnații, după filmul lui Visconti, de Ivo Van Hove.

Ce se întîmplă însă în jur, cu marele „tîrg“ sau piață a Festivalului OFF, cu cele peste o mie de companii și peste 1.500 de spectacole care trăiesc anularea ca pe un traumatism, dar care refuză să moară în tăcere? Dacă orașul pare calm, lipsit de forfota festivalierilor și de agitația trupelor, teatrul continuă să vibreze în arterele sale, discret, dar cu o anume încăpățînare, și în cetatea Papilor se mai joacă încă teatru. Philippe Caubère, neuitatul Molière din spectacolul Arianei Mnouchkine, joacă pe o mică scenă ultimul său spectacol după Scrisori de la moara mea de Alphonse Daudet. Se mai joacă în vreo 15 locuri, cam 50 de spectacole, totul imprimat pe o broșură de cîteva pagini. Trupele subvenționate au mai puține dificultăți pentru  a recupera investițiile, chiar dacă nu joacă. Cît despre micile companii, cele mai numeroase, „catastrofa“ nu se limitează la timpul prezent: pentru a monta un proiect, explică un regizor, pregătirea necesită doi sau trei ani de lucru. Dacă totul va redemara, asta nu va fi înainte de 2021 sau chiar 2023 și la ieșire vor fi multe ambuteiaje… Între timp, pentru a crea o vizibilitate artiștilor a fost creat un proiect solidar, Avignon Online, pentru a reda o viață virtuală Festivalului OFF, cu  fragmente de video și programul teatrelor. Internetul și noile tehnologii au dobîndit un loc important în strategia promoțională a celor două festivaluri, nici unul nu poate ignora publicul tînăr și merge să-l caute pe propriile sale rețele. O altă inițiativă, Paris OFF Festival, la Théâtre 14, care a vrut să aducă Avignon la Paris. Din 13 pînă pe 18 iulie s-au desfășurat cîteva spectacole pe o stradă pietonală, lîngă Porte de Vanves. Dificil de comparat cu ampla sărbătoare estivală desfășurată în OFF pe străzile avignoneze ticsite de lume, manifestare mult mai modestă, dar ea a răspuns enormei decepții a anulării festivalului. O punte între cele două festivaluri a fost între 16 și 23 iulie, un ciclu de lecturi de texte contemporane inedite, organizat în Capela Palatului Papal, loc mitic al Festivalului. IN-ul și OFF-ul, se regăsesc așadar pe același vapor, chiar dacă unii au acces la punțile de la clasa business și alții mai la low cost.

Toată lumea așteaptă reacția noul ministru al Culturii, Roselyne Bachelot, fost ministru al Sănătății în guvernele Chirac și Sarkozy, mai nou animatoare de radio și de televiziune. Un personaj truculent și energic, dar care iubește cultura, pasionată de operă. La inițiativa ei, și în colabora-re cu Olivier Py, căruia i-a confirmat deja continuarea mandatului la cîrma festivalului, vor avea loc în toamnă la Avignon Les États Généraux des Festivals, Adunarea Generală a Festivalurilor, subliniind urgența absolută de a restructura modelul cultural, economic și social al festivalurilor estivale în Franța. Și pentru că Festivalul de la Avignon a devenit o „marcă“ de teatru popular și exigență populară, el va continua în toamnă cu „Săptămîna de artă de la Avignon“, la Toussaint, sărbătoare religioasă, dar și perioadă de vacanțe școlare, cînd vor fi prezentate cîteva spectacole care ar fi trebuit să aibă loc în iulie. Un text de Valère Novarina, Jocul umbrelor, în regia lui Jean Bellorini, tînărul director al miticului Teatru Național Popular din Vileurbanne, la La FabricA. Un spectacol de dans-teatru, Toba de mătase – un No modern, coregrafie și punere în scenă de Kaori Ito și Yoshi Oida, la Chapelle des Pénitents Blancs. Urme – Discurs către națiunile africane de Felwine Sarr, scriitor senegalez, în regia lui Étienne Minoungou, actor, regizor și animator cultural din Burkina Faso, în cadrul Colecțiilor Lambert. Din nou dans și muzică, Melizzo Doble, coregrafie și cînt, Israel Galvan și Niño de Elche, la Teatrul Benoît XII, Andromaca la infinit, după Racine, în regia lui Gwenaël Morin, spectacol itinerant, în cel puțin cinci locuri diferite din împrejurimile Avignonului. Moby Dick după Herman Melville, un spectacol de marionete de Yngvild Aspel, artistă și marionetistă norvegiană stabilită în Franța, la Chartreuse de la Villeneuve lez-Avignon. Și în fine, în închidere, din nou la Teatrul Benoît XII, O ceremonie de și cu Raoul Collectif, grup belgian, revelație odinioară în spectacolele OFF și apoi în Festivalul de Toamnă parizian. Săptămîna de artă de la Avignon nu înlocuiește însă festivalul, e doar o referință la titlul sub care Jean Vilar a lansat festivalul în 1947, la puțină vreme după încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Păstrînd proporțiile, teatrul francez se regăsește astăzi într-o periodă de reconstrucție și în căutare de soluții și drumuri noi. Această Săptămînă de artă va fi deci doar o întîlnire în pragul unei noi stagiuni în reconstrucție și va permite artiștilor să revină în fața spectatorilor, să se regăsească, să trăiască împreună o toamnă rodnică în promisiuni sau speranțe, dar deja mai optimistă.

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.