Lungs de Duncan Macmillan, traducere: Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu, regia: Nicolae Constantin Tănase cu: Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu. O producţie Vanner Collective, în colaborare cu Teatrul Luni de la Green Hours.

Volatilizarea relaţiilor de cuplu astăzi este una din temele predilecte ale dramaturgiei contemporane. Însingurarea individului urban, maladiile citadine, dinamica (auto)distructivă a familiei moderne sînt subiecte recurente pe scenele din toată lumea. Dificultatea stabilirii şi a menţinerii unei relaţii de cuplu în zilele noastre are un impact major asupra mentalului individului şi asupra comportamentului său social. Se scriu nenumărate texte despre eşecul relaţiilor afective, despre noile mecanisme relaţionale şi fluiditatea lor, despre absenţa comunicării şi traumele sentimentale.

Lungs, un text al britanicului Duncan Macmillan, a apărut în 2016 în trei montări în România: la Bucureşti – Teatrul Luni de la Green Hours, regia Nicolae Constantin Tănase (traducerea Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu), la Rîmnicu Vîlcea – Teatrul „Anton Pann“, regia Adrian Roman (care semnează şi traducerea, cu titlul Respiră) şi la Tîrgu Mureş – Teatrul Ariel, regia Radu-Alexandru Nica (traducerea Mircea Sorin Rusu, cu titlul Respiraţii). Este un fenomen, încă misterios, modul cum interesul pentru un text, clasic sau contemporan, explodează simultan în mai multe locuri (avem stagiuni cu mai multe Livezi de vişini sau diverşi Hamleţi, ori cu un text contemporan intrat brusc în atenţia mai multor artişti).

Textul radiografiază relaţia de cuplu din punctul în care se pune problema apariţiei unui copil: cînd este momentul potrivit pentru asta? Pornind de la analiza teoretică aprofundată a efectelor pe care un copil le poate avea asupra unui cuplu, dar şi asupra mediului (nocivitatea omului – un pretext bun pentru a nu face copii) şi a universului în general, investigaţie care devoalează, de fapt, că cei doi nu sînt pregătiţi pentru a deveni părinţi, textul urmăreşte dinamica relaţiei, cu sincopele ei (despărţiri, modificări de paradigmă relaţională etc.). Trec ani şi cuplul se modifică imens, parcurgînd etape de angoase, frică, separare, reveniri, alte angoase, alte frici, lucruri care fac parte din inventarul unei relaţii de durată. Situaţia nu devine idilică, nu există happy-end, fericire sau nefericire continuă, există un traseu existenţial sinuos, complicat, în care basmele nu-şi au locul.

Scriitura este interesantă întrucît panoramează inteligent fracturile relaţionale şi este ofertantă pentru actori şi regizor. La Teatrul Luni, regizorul Nicolae Constantin Tănase găseşte în show un ritm similar cu relaţia celor doi, W (woman) şi M (man): spectacolul începe ca o lectură, detaşată, austeră prin absenţa ludicului, şi încet, încet capătă teatralitate, se detaşează de textul citit (la propriu, de pe foi) şi se transformă în spectacol. Începutul lecturat coincide deloc întîmplător cu perioada de „analiză“ a impactului copilului în societate. De aici încolo însă, relaţia capătă viaţă şi lectura devine show. Demersul regizorului este bine susţinut de actori, Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu, stăpîni pe evoluţia accidentată a cuplului, cu dozarea precisă a teatralităţii cît să fie spectacol, dar să nu intre în disonanţă cu lectura iniţială. Se întîmplă aici un proces al practicii relaţiei, de la teorie şi joacă la realitate şi responsabilitate. Nici viaţa, nici teatrul nu sînt uşoare, dar cumva, ambele ies bine în acest spectacol.

Dur, de George F. Walker, regia: Vlad Massaci, scenografia: Irina Chirilă. Cu: Ana Bianca Popescu / Cristina Juncu, Sonia Divile / Irina Ştefan, Răzvan Krem Alexe. Teatrul de Comedie.

Tot în jurul unui copil se configurează şi textul canadianului George F. Walker, Dur, montat de Vlad Massaci. Diferenţele faţă de Lungs sînt mai multe, atît între texte, cît şi între spectacole. Dur prezintă un singur moment crucial al relaţiei Tina – Bobby, un cuplu de 19-20 ani, mai tînăr decît W şi M din Lungs, care la prima apariţie au deja 26-27 ani. Perspectivele celor două vîrste asupra oportunităţii apariţiei unui copil diferă sensibil. Pentru Tina şi Bobby, copilul apare mult prea devreme, pe negîndite, şi le dă peste cap întreg mecanismul relaţional, oricum fragil. Cuplul nu funcţiona grozav, aşa că Bobby îşi pregătea deja plecarea. Schimbă ceva posibila prezenţă a copilului? Dezbaterea celor doi, acompaniaţi de prietena Tinei, Jill, se configurează mai puţin asupra filozofiei de viaţă, ca în Lungs, şi mai mult asupra modului concret în care un cuplu (foarte) tînăr se poate face ţăndări dacă este forţat să se maturizeze rapid. Căci ce ratează ei, cu ajutorul nepreţuit al prietenei, este saltul de la copilăreală la responsabilitate. Conflictul lor rămîne minor în raport cu problema pe care o au şi aceasta este miza textului.

Ceva din traducerea în limba română nu funcţionează însă, pentru că se pierde umor şi se cîştigă stîn­găcie. Montarea este clasică, urmăreşte dezvoltarea personajelor şi a conflictului în­tr-un decor minimalist şi expresiv – un loc de joacă pentru copii într-o zonă cu graffiti, aluzie şi la copilul ce va veni, şi la părinţii săi încă imaturi. Spectacolul are dublă distribuţie pentru personajele feminine, dar cum am văzut o singură reprezentaţie, mă voi referi strict la aceasta. Ana Bianca Popescu şi Răzvan Krem Alexe au o problemă din start: nu sînt credibili ca cuplu. Între rigiditatea ei de „dirigintă“ şi confuzia lui adolescentină nu e nici un punct comun. Pe ea nu o ajută nici isteria continuă pe care o afişează, iar el este pierdut actoriceşte între cele două personaje feminine mai puternice şi rămîne într-o zona neutră. Sonia Divile este o actriţă specială, cu o prezenţă bizară care atrage imediat. Problema este că tînăra are nevoie de o mînă regizorală forte, care să o conducă, lipsa de experienţă scenică fiind vizibilă. Sonia vine cu aerul său ciudat pe scenă, dar rămîne aşa tot spectacolul, nereuşind să dezvolte personajul, deşi avea toate datele. Aici este rezerva esenţială faţă de Dur: o regie ineficient de discretă.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto 2: A. Bulboacă