Afinități și reînvieri

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
Afinități și reînvieri jpeg

 Cécile Debray este un curator original care caută filiații, dar mai cu seamă dialogurile între artiști. M-a invitat să particip la unul din primele, la Muzeul Fabre din Montpellier, unde a consacrat o expoziție extraordinară relației inedite dintre Francis Bacon și Barett Newman. Ea revelează o intimitate între doi artiști care mi se păreau a priori străini, chiar divergenți. Apoi, devenită directoare a celebrei galerii L’Orangerie care adăpostește capodopera testamentară Nuferii a lui Monet, i-a pus în raport cu abstracționismul american – intuiție pe care o avusesem de mult și care astfel mi se confirmă. Pe timpul pandemiei a inițiat o expoziție ce pune în lumină dialogul puțin cunoscut între ultimele pînze ale lui Renoir și Magritte, pe vremea celui de al doilea război. Comunitatea între ei era flagrantă, dar operele expuse păcătuiau prin banalitate, prin adaptarea mediocră a lui Magritte la universul lui Renoir. Acum, însă, ea ne convoacă la un alt dialog de o intensitate extremă și de o pertinență plastică indiscutabilă, acela între Soutine și De Kooning. Între pictorul evreu de origine rusă și maestrul abstracționismului concret american. Comunicare exultantă ce atestă depășirea singurătății prin regăsirea în celălalt pe care nu îl copiezi, dar care te inspiră. E ceea ce afirmă fără ezitare De Kooning: „Cu cît încerc mai mult să fiu ca Soutine, cu atît mai mult devin original”.

De la intrare, portretele lui Soutine suscită un impact rar, direct și intens. O lume de personaje secundare, de figuranți sociali, un camerist de hotel (groom), îmbrăcat de sus pînă jos într-un costum roșu incendiar, un diacon de biserică, asemeni unui ierarh ecleziastic, un cerșetor în palton verde… condiția socială nu are nimic diminuant, dimpotrivă. Ei par a fi, ca la Picasso din perioada albastră, protagoniști urbani ignorați, dar exaltați de pictor. Aici, figurativismul e dinamitat din interior prin energiile cromatice, dar nicidecum anulat: din această „sinceritate”, cum spune Samy Briss, provine puterea unor asemenea figuri ce ne sînt apropiate și totodată seduc prin vitalitatea paletei utilizate. Urmează apoi peisaje de la Cléret, din sudul Franței, unde Soutine s-a refugiat trei ani și s-a dăruit picturii cu o violență înrudită cu scrierile ultime ale lui Artaud în azilul de la Rodez. De astă dată, ceea ce șochează e „materia” dispusă furios și în dezordine pe pînză. Prezența artistului e radicală, dar ea frînge echilibrul propriu portretelor precedente. Eu, eu, eu, chiar dacă bolnav – iată păcatul!

Soutine a fost un artist „maudit”, marginal și sfîșiat. Un artist distrus de alcool și de demonii interiori. Un mare colecționar american, Barnes, l-a salvat cînd, venind în Franța, i-a cumpărat cincizeci de pînze și apoi a organizat o retrospectivă în anii ʼ50, care i-a revelat lui De Kooning pictorul ce-i va deveni un partener de referință. Constant și de neînlocuit. El va iniția un ciclu intitulat Femei unde prezintă imagini hibride ce asociază persistența parcimonioasă a realului și plasticitatea pură: iată originea „abstracționismului concret” ce i se va reproșa, el își are originea în întîlnirea cu un artist. Dar ceea ce la Soutine e exploziv și vulcanic devine aici liric și uneori oniric. Cu excepția unei pînze intitulate Femeia ca peisaj (1954-1955), unde parcă regăsim ecoul acelor hălci însîngerate de carne de măcelărie agresiv expuse de Soutine. Ceea ce la pictorul rus e suferință transpusă direct se convertește la De Kooning în subtil exercițiu plastic, pe fondul unei recunoașteri nedisimulate a admirației pentru modelul explicit asumat. Și nu povestește De Kooning, cu admirație, că dacă în atelierul lui Soutine totul era murdar, pensulele îi erau întotdeauna impecabil curățate? Respect pentru unealta artei sale, confirmare a dăruirii pictorului în ciuda durerii omului.

913 15 chaum soutine groom 1925 jpg jpeg

                                                    Chaïm Soutine, Groom, 1925

 Un simptom recent se manifestă pe scenele europene: reanimarea unor vechi spectacole ca o reacție contra dispariției într-o lume virtuală, ca o imprevizibilă șansă de a supraviețui. Decizie ciudată ce evocă mai degrabă practicile asiatice de transmitere a unor gesturi și cîntece din generație în generație sau, în Europa, cele coregrafice căci Lacul lebedelor se dansează și azi după modelul lui Petipa din secolul al XIX-lea.

Perpetuarea indefinită a unui spectacol a fost o practică determinată fie de motive comerciale – Louis Jouvet, cînd se afla într-o situație economică delicată, își relua succesul cu Doctor Knock –, fie de rațiuni de prestigiu: Livada de vișini s-a jucat la Teatrul de Artă din Moscova decenii la rînd, cu Olga Knipper în rolul lui Liubov. Dar exemplul canonic rămîne Cîntăreața cheală, care s-a transformat în reper turistic parizian căci se exploatează fără întrerupere din anii ʼ50 cu trei distribuții. Ar putea fi evocate și alte exemple.

Specificul inițiativelor recente constă în reluarea unor succese de altădată a căror carieră a fost întreruptă. Și n-am văzut eu oare la București „ruina” celebrei Prințese Turandot a lui Vahtangov reluată după patruzeci de ani? La Paris, azi, sînt invitat la spectacole reînviate fantomatic și, de fiecare dată, receptarea lor rămîne imprevizibilă. Cum le vor privi spectatorii de azi? Care le sînt ridurile ce le arată vîrsta? Ce melancolii sau decepții produc ele? Aceste perplexități inițiale mi-au precedat serile recente. Atunci cînd trebuia să văd I was sitting on my patio de Robert Wilson, una dintre primele sale reprezentații care mă derutase la venirea în Franța, la începutul anilor ʼ70, sau Richard al III-lea în regia lui Mathias Langhoff, care revela la mijlocul anilor ʼ90 un mare viitor actor, Martial di Fonzo Bo. Ce efect memorial vor suscita asemenea întîlniri cu timpul regăsit? 

913 15 richard iii cu martial di fonzo bo jpg jpeg

                                                 Richard al III-lea, cu Martial di Fonzo Bo

În Richard al III-lea, actorul debutant de altădată a devenit actorul reputat de azi, dar jocul e animat de o energie similară și nici accentul argentinian nu și l-a pierdut. Pe ceilalți interpreți îi uitasem, iar acum, regăsind alții, înlocuirea nu a produs nici un efect, doar că identificam prezența corectitudinii politice în policromia distribuției. Viziunea lui Langhoff, ce asociază derizoriul și cruzimea, își păstrează intactă pertinența, perturbată doar de o inutilă referință „datată” la războiul din Golf. Materialitatea concretă a scenei îl disociază de estetica actuală bazată pe „imaterialitatea” vizuală ce s-a generalizat.

Spectacolul I was sitting seduce prin perfecțiunea „design”-ului scenografic și prin rafinamentul luminilor care, ulterior, vor deveni marca identitară a esteticii lui Wilson. Interpretul care îi preia rolul, Christopher Nell, respectă jocul nesentimental și precizia plastică ale lui Wilson, care răspunde utopiei propuse de Gordon Craig, aceea a „supramarionetei”, a unui interpret la adăpost de orice accident și deteriorare. Nimic nostalgic sau degradat, un spectacol integral restituit.

913 15 i was sitting 3 credit l jansch jpg jpeg

                                                         I was sitting (©Lucie Jansch)

O decepție afectează însă această experiență. Spectacolele par să se prezinte ca fiind actuale,  realizate acum – le lipsește „trecutul”. Nimic nu îl indică și aceasta le frustrează de referința la el. Spectacole de altădată care nu-și arată vîrsta și nici nu-și asumă „reînvierea”. Cît aș fi dorit să văd o imagine a lui Wilson – fie jucînd rolul acum patru decenii, fie repetînd recent –, cît aș fi dorit ca secvențele din Richard-ul de altădată să fie episodic reluate… Le lipsește un dispozitiv memorial, ele furnizează o iluzie a prezentului cînd, de fapt, sînt fantomele unor alte epoci. Mi-ar fi plăcut să le văd așa cum Kantor își privea copilăria în Clasa moartă, amestec de prezență și de amintire.  De atunci și de acum, la răscrucea duratelor. „Nu trebuie să închidem ușa trecutului”, auzim în I was sitting, dar ea trebuie să fie vizibilă. Ușa mi-a lipsit.

George Banu este critic de teatru. Cea mai recentă publicație a sa: Povestirile lui Horatio, Editura Tracus Arte.

Foto (sus): I was sitting (©Lucie Jansch)

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.